Descindere DNA la Primăria Timişoara. În ce birou au dat buzna procurorii UPDATE

Descindere DNA la Primăria Timişoara. În ce birou au dat buzna procurorii UPDATE

Procurorii au descins vineri dimineaţa la Primăria Timişoara FOTO Adevărul (arhivă)

Procurorii DNA Timişoara au descins vineri la Primăria Timişoara, mergând direct în biroul viceprimarului USR PLUS Ruben Laţcău. Primele informaţii arată că ancheta vizează insolvenţa companiei de termoficare Colterm.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE: În urma anchetei declanşate de procurorii DNA, Primăria Timişoara a transmis că ancheta este in rem, faţă de faptă, nu faţă de o persoană. „Echipa de anchetă au purtat o discuţie în biroul viceprimarului Ruben Laţcău, iar apoi a mers la Biroul de guvernanţă corporativă. Pe tot parcursul vizitei procurorilor, primăria a arătat toată deschiderea pentru această investigaţie. Vom colabora în continuare cu organele de anchetă. Vă reamintim că Primăria Municipiului Timişoara a depus în cursul anului trecut 11 plângeri penale legate de posibile infracţiuni săvârşite în trecut”, a transmis Primăria Timişoara. 

UPDATE: DNA a anunţat că procurorii care au descins la Primăria Timişoara fac cercetări in rem, într-un dosar care viyeayă fapte asimilate celor de corupţie. 

„În cursul zilei de 08 aprilie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii publice situate în municipiul Timişoara. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis DNA. 

Ştirea iniţială:

DNA Timişoara face verificări la Primăria Timişoara. Potrivit pressalert.ro, procurorii şi poliţiştii au descins vineri dimineaţa la Primăria Timişoara, trecând pe lângă poliţistul local care asigură controlul accesului în primărie şi au mers în biroul viceprimarului Ruben Laţcău.

Potrivit sursei citate, echipa DNA a intrat în biroul viceprimarului Ruben Laţcău, iar accesul în biroul lui Laţcău a fost blocat.

Descinderea DNA vine la scurt timp după ce administratorul judiciar al Colterm a transmis a avertizat că dacă nu vor fi cumpărate nici în 2022 certificatele pentru emisiile de gaze cu efect de seră Colterm intră în faliment. Surse „Adevărul” susţin că DNA ar investiga modul în care a fost luată în 2021 decizia de a nu fi achiziţionate certificatele verzi, în lipsa cărora Colterm a primit o amendă de 20 de milioane de euro din partea Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Vă recomandăm să citiţi şi:

De ce au menţinut judecătorii cea mai mare amendă din istoria Timişoarei: peste 20 de milioane de euro

Amenda uriaşă primită de compania de termoficare din Timişoara provoacă o nouă dispută în coaliţia PNL-USRPLUS

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările