Cum este definit ultrajul contra bunelor moravuri şi cum sunt pedepsiţi românii care întreţin relaţii sexuale în public

Cum este definit ultrajul contra bunelor moravuri şi cum sunt pedepsiţi românii care întreţin relaţii sexuale în public

Cuplu întreţinând relaţii sexuale în public FOTO Flickr

Actualul Cod Penal, intrat în vigoare în 2014, reglementează la articolul 375 infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri. Infracţiunea are legătură cu acte de exihibiţionism sau acte sexuale săvârşite în public şi se pedepseşte cu închisoare cuprinsă între trei luni şi doi ani sau cu amendă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În vechiul Cod Penal, infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri era inclusă în aceeaşi categorie cu tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Astfel, articolul 321 din vechiul Cod Penal prevedea că reprezintă ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice „fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”.

Acelaşi articol mai prevedea că „dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Odată cu modificarea Codului Penal din 2014 s-a făcut distincţie între infracţiunile de tulburare a liniştii şi ordinii publice şi ultraj contra bunelor moravuri. Astfel, ultrajul contra bunelor moravuri a fost definit ca „fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite”. Pedeapsa pentru această infracţiune este cuprinsă între trei luni şi doi ani de închisoare sau amendă.

Un magistrat a explicat că infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri se reţine numai în cazurile grave. Spre exemplu, a explicat magistratul, nu se poate reţine infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri împotriva unei persoane desfăcute la cămaşă care deranjează pe cineva. În cazul unor persoane care întreţin, însă, relaţii sexuale în public, îşi expun organele genitale sau folosesc injurii cu tentă sexuală, se reţine infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri.  „Exhibiţionismul nu este definit de Codul Penal, dar atunci se merge pe definiţia din DEX. Oricum, infracţiunea asta este una dintre infracţiunile mărunte. Ca să fie reţinută ca infracţiune, fapta trebuie să aibă o anumită gravitate”, a explicat avocatul Mihai Paşca. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările