Arheologii români şi maghiari au reînceput săpăturile la mănăstirea cisterciană de la Igriş: Nu ne-am aşteptat să mai găsim sarcofagul regelui FOTO

Arheologii români şi maghiari au reînceput săpăturile la mănăstirea cisterciană de la Igriş: Nu ne-am aşteptat să mai găsim sarcofagul regelui FOTO

Săpături arheologice la mănăstirea cisterciană de la Igriş

Arheolgii de la Muzeul Naţional al Banatului şi cei de la Universitatea Catolică "Peter Pazmany" din Budapesta se află la al cincilea an de săpături şi cercetări la Igriş, pentru a scoate la lumină secretele foste mănăstiri cisterciene Egreş.

Ştiri pe aceeaşi temă

Campania arheologică desfăşurată în situl de la fosta Mănăstire cisterciană din Igriş, una dintre cele mai importante din Regatul Maghiar medieval, a reînceput în luna august. Mănăstirea este o ctitorie a regelui Béla al III-lea al Ungariei, fondată în anul 1179, ca filială a abaţiei cisterciene de la Pontigny din Franţa. Arheologii continuă cercetările în zona bisericii dar şi în perimetrul altui lăcaş de cult descoperit şi care are o vechime mult mai mare decât cea cisterciană. 

GALERIE FOTO
 
“Am început săpăturile pe 3 august şi obiectivul nostru anul acesta este să finalizăm cercetarea bisericii mănăstirii, în zona altarelor, dar să cercetăm şi o biserică mai timpurie decât cea cisterciană, pe care am descoperit-o în 2019. Noi lucrăm cu cei de la Universitatea catolică Peter Pazmany din Budapesta, coordonator fiind domnul Balzs Major, un repotat arheolog medievist, care sapă mai ales în Orientul mijlociu. Este interesat şi de Igriş pentru că aici au fost înmormântaţi regele Andrei al II, sigurul rege cruciat maghiar, şi soţia sa Yolanda. Regele Andrei al II-lea a fost în Siria, la cetatea Margat, unde domnul Balazs Major desfăşoară cercetări arhelogice de vreo 15 ani. Avem o colaborare foarte bună cu partea maghiară. Vin cu studenţi, masteranţi şi doctoranzi”, a spus Daniela Tănase, arheolog la Muzeului Banatului. 


 
„Nu ne-am aşteptat să mai găsim sarcofagul”
 
O descoperire semnificativă datează de acum trei ani când arheologii sunt convinşi că au găsit locul în care a fost înmormântat regele Andrei al II-lea – care a domnit în perioada 1205-1235, şi a soţia acestuia, Yolanda de Courtnay - decedată în 1233, despre a căror înhumare în incinta mănăstirii se ştie din sursele documentare. Cercetarea continuă şi aici ne spune Daniela Tănase. 
 
„Încă din 2019 am găsit o structură construită în apropierea altarelor, la primul şir de coloane. O construcţie de formă dreptunhiulară, din cărămidă. Am presupus că este locul de înmormântare a regelui Andrei al II-lea. Nu ne-am aşteptat să mai găsim sarcofagul, biserica şi mănăstirea au suferit distrugeri importante încă din perioada medievală. Dar presupunem că acea construcţie nu poate să fie decât cripta unde a fost înmormântat regele. La coloana paralelă am găsit o altă structură, la fel, presupunem că este locul de înmormântare a reginei. Au fost înmormântaţi la primele coloane din faţa altarului. Aşadar, am găsit locul de înmormântare. Oase nu am găsit, nu avem şase să mai găsim”, a mai spus Daniela Tănase. 


 
“Vrem să ne dăm seama despre felul în care era planul bisericii mănăstirii”
 
În interiorul perimetrului bisericii dar şi în jurul acesteia au fost descoperite morminte, schelete umane, mai multe obiecte de uz personal sau arme ori chiar o monedă din aur, bizantină, din perioada în care regele Andrei al II - lea a domnit în Regatul Ungariei. 
 
“Vrem să ne dăm seama despre felul în care era planul bisericii mănăstirii, am mai găsit o biserică mai timpurie, aceasta a fost efectiv suprapusă de biserica mănăstirii. Am găsit dovezi ale distrugerilor efectuate de tătari, în 1241. Ştim din opera călugărului Rogerius, mănăstirea Igriş a suferit mari distrugeri, populaţia refugiată a fost nimicită, cu excepţia câtorva călugări, am găsit o groapă comună, amestecată cu tot felul de obiecte, ne-am dat seama că este vorba de groapa în care a fost depusă rămăşiţele unui dezastru, cea din perioada tătară... Am săpat mai ales în zona bisericii, am găsit obiecte care au aparţinut defuncţilor, aplice de centuri, inele, mărgele…fragmente ceramice, vase, căldări din lut, chei, obiecte de uz cotidian, arme, vârfuri de săgeată, de lance, pietre sculptată, gresie, marmură roşie, obiecte din bronz…sperăm să găsim mai multe să ne spună despre viaţa cotidiană a mănăstirii”, a mai declarat Daniela Tănase. 



A fost demolară în cursul sec al 18-lea
 
Istoria acestei mănăstiri a fost una zbuciumată, înfloritoarea ctitorie a regilor arpadieni fiind devastată de invazia tătară din anul 1241, mănăstirea renăscând după plecarea tătarilor, în anul 1247. Un nou asediu a avut loc în timpul răscoalei cumanilor din 1282, însă mănăstirea a fost apărată cu succes. Treptat, mănăstirea a scăzut din importanţă şi a mai funcţionat până la 1551 când a fost distrusă definitiv de către otomani. 

„Mănăstirea de la Igriş a avut o filială la Cârţa, călugării de la Igriş au înfiinţat-o în 1209. Igriş a supravieţuit până în jurul anului 1500, ultimul abate a plecat în 1527, iar pe la 1541 era fortăreaţă, fiind părăsită de călugări. După cucerirea Bantului de către otomani, mănăstirea a căzut în ruină. A fost demolară în cursul sec al 18-lea, pentru a se lua material de construcţie pentru clădirile din Igriş. Biserica şi clădirile mănăstirii au fost demolate până s-a ajuns la nivelul de călcare”, a mai povestit Daniela Tănase. 

 
Cistercienii şi Igrişul 
 
Regele Béla al III-lea a acordat un sprijin deosebit ordinului cistercian, contribuind la înfiinţarea a cinci mănăstiri. Prima dintre acestea a fost ridicată în 1179 la Igriş, în valea Mureşului. În perioada cuprinsă între 1142-1207 pe teritoriul Ungariei au fost înfiinţate 18 mănăstiri cisterciene. 
 
În timpul domniei lui Andrei al II-lea, fiul regelui Béla al III-lea, mănăstirea a cunoscut perioada sa de înflorire maximă. Probabil prin mijlocirea Yolandei a ajuns Andrei al II-lea să se apropie de comunitatea cisterciană de la Igriş şi să îi ofere, începând cu 1224, bogate donaţii regale.  
 
Regele a acordat un rol important comunităţii religioase monastice de la Egres şi în cadrul politicii sale de creştinare a cumanilor.  
 
Andrei al II-lea a fost singurul dintre suveranii Europei Centrale care a iniţiat o cruciadă, demarată în anul 1217. De domnia lui se leagă şi editarea Bulei de Aur, în anul 1222. 

 
După o domnie de 30 de ani, la data de 21 septembrie 1235, regele Andrei al II-lea a trecut la cele veşnice.  

După invazia mongolă
 
După invazia mongolă, regele Béla al IV-lea s-a reîntors în ţară şi a început reconstruirea regiunilor pustiite de nomazi. Abaţia de la Igres a fost şi ea reparată, lucrările însă nu au avut amploarea unei reconstruiri integrale. Regele i-a chemat înapoi şi pe cumanii fugiţi din ţară şi i-a colonizat în regiunea Câmpiei Ungariei. În această perioadă, populaţia de limbă turcică a reprezentat baza armatei regale. 
 
Acest şir de întâmplări a afectat în mod direct şi mănăstirea de la Egres, deoarece abaţia se bucura în acea perioadă de atenţia deosebită a regelui pentru că o parte a trezoreriei regale era pusă la adăpost tocmai aici, datorită faptului că se afla la mare distanţă de partea vestică a regatului expusă atacurilor austriecilor. Cumanii răzvrătiţi împotriva regelui au atacat însă mănăstirea. 
 
La începutul secolului al XIV-lea, mănăstirea încă juca un rol important în viaţa religioasă a regatului. Astfel, la 1309, cu ocazia alegerii episcopului de Transilvania, abatele de la Egres îl sprijinea pe Benedict, stareţul ordinului benedictin, în câştigarea titlului de episcop. 
 
 
Mai târziu, în urma consolidării domniei lui Carol Robert de Anjou, abaţia Egres s-a aflat în cea de-a doua perioadă de înflorire a sa.  
 
Dispariţia mănăstirii
 
Spre cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea, mănăstirea Egres îşi pierduse din importanţa de odinioară. Abaţia Egres a sărăcit, iar unii călugări nu s-au dat în lături nici de la sustragerea unor piese liturgice. În perioada cuprinsă între 1499-1514, pe baza hotărârii Dietei şi cu acordul papei, mănăstirea a fost trecută sub autoritatea episcopatului Cenadului. Cistercienii au părăsit mănăstirea. După 1516, clădirile complexului monastic au fost ocupate de trupele lui Ioan Zapolya.  
 
În 28 septembrie 1551, odată cu cucerirea Cenadului, beilerbeiul Mehmet a asediat şi distrus şi fortificaţia Egres. Din cauza pericolului reprezentat de potenţiala cucerire otomană, populaţia locală a ales să părăsească satul şi să se refugieze în alte regiuni ale regatului.  

 
În anul 1581 doar doi păstori trăiau printre ruinele mănăstirii împreună cu 368 de oi. La 1636, în urma izbucnirii ciumei, locuitorii sârbi ai satului îşi părăsiseră casele. Ulterior, locul sârbilor a fost ocupat de colonişti români şi bulgari. În această perioadă, Igriş a aparţinut în continuare de episcopatul Cenadului, iar în secolul al XVIII-lea stăpânul s-a schimbat, când un descendent al familiei baronilor Szapáry, pe numele Iosif, a reuşit să cumpere satul. 
 
În anul 1906, biserica greco-catolică a cumpărat satul de la familia Szapáry, satul fiind în această perioadă locuită aproape integral de creştini de rit greco-catolic.  
 
Abaţia cisterciană de odinioară, atât de renumită în perioada Evului Mediu timpuriu, a supravieţuit doar în memoria colectivă. 

 

Arheologul care sapă după vestigii în Siria, pe urmele regelui maghiar care a fost în Cruciada din Ţara Sfântă: „Cruciadele pot fi comparate cu NATO”

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările