Recidivist cunoscut, reţinut pentru şantaj
0Un cunoscut recidivist din oraşul Rovinari a fost reţinut, ieri, pentru 24 de ore de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova sub acuzaţia de şantaj.
Este vorba de Alexe Cătălin Honcilă, în vârstă de 37 de ani, care a mai fost condamnat pentru comiterea de infracţiuni de acelaşi gen. Acesta a fost prins pe raza oraşului Craiova. Pe numele lui, organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare Criminale al I.P.J. Gorj au emis mandat de aducere, întrucât se sustrăgea de la cercetări. „Bărbatul a fost condus la sediul I.P.J. Gorj, iar In urma probatoriului administrat a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore pentru săvarsirea infracţiunii de şantaj, urmând ca în data de 05.09.2020 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg Jiu şi Judecătoriei Tg Jiu cu propuneri legale. La data de 16 august, bărbatul s a prezentat la o societate comerciala administrată de familia unui alt bărbat, de 31 de ani, din Bâlteni, unde în contexul ameninţării cu acte de violenţă, a solicitat o suma de bani“, a transmis Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Alexe Cătălin Honcilă apare pe pagina sa de Facebook alături de candidaţi PNL din localităţile Rovinari şi Drăguţeşti.