Fost poliţist local, condamnat la patru ani de închisoare pentru furturi şi distrugere

Fost poliţist local, condamnat la patru ani de închisoare pentru furturi şi distrugere

Dragos Medeleanu, în momentul în care a fost capturat de poliţişti

Dragoş Medeleanu, fost poliţist local din Târgu Jiu, pensionat pe caz de boală, a fost condamnat la o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare pentru furt şi distrugere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acesta a mai fost condamnat anterior cu suspendare pentru fapte de acelaşi gen, iar Judecătoria Târgu Jiu a majorat acum pedeapsa: „Contopeşte cele două pedepse de 6 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare şi aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 43 alin. 1, 2 Cod penal, adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare menţionată în paragraful precedent la pedeapsa rezultantă anterioară de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală de 4 ani închisoare, în condiţiile art. 60 Cod penal”, a stabilit Judecătoria Târgu-Jiu.
 
Sentinţa nu este definitivă.
 
La începutul anului trecut, Dragoş Medeleanu a fost prins de o patrulă de ordine şi siguranţă publică în timp ce fura un pachet de ţigări dintr-un autoturism parcat într-un cartier din Târgu Jiu. 
Acesta a sustras şli alte bunuri, inclusiv din centrul comercial din Târgu Jiu. 
 
Constantin Dragoş Medeleanu a ieşit la pensie pe caz de boală, după ce a suferit un accident vascular cerebral. Potrivit colegilor acestuia, Medeleanu suferea mult după ce s-a despărţit de soţia sa. Acesta nu ar fi urmat nici tratamentul medicamentos care i-a fost prescris, iar problemele de sănătate s-au agravat, astfel că a fost declarat inapt pentru a-şi desfăşura activitatea ca poliţist local.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările