Directorul Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi“, simpatizant al Mişcării Legionare şi al lui Corneliu Zelea Codreanu

Directorul Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi“, simpatizant al Mişcării Legionare şi al lui Corneliu Zelea Codreanu

Valentin Chepeneag, directorul Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi“

Valentin Chepeneag, directorul Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi“, din Târgu Jiu este simpatizant al lui Coneliu Zelea Codreanul, cel care a înfiinţat Mişcarea Legionară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cel puţin asta reiese dintr-o postare de pe pagina de Facebook a acestuia, în care face apologia celui supranumit Căpitanul printr-o serie de citate laudative la adresa acestuia ale unor gânditori sau oameni politici români. 

Postarea a fost publicată pe data de 13 septembrie, atunci când s-au împlinit 120 de ani de la naşterea lui Corneliu Zelea Codreanu. La scurt timp, Valentin Chepeneag a şters-o, imediat după ce au început să apară o serie de reacţii în spaţiul public. Acesta nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la cele întâmplate. 

Legiunea Arhanghelul Mihail, numită şi Mişcarea Legionară, a fost înfiinţată în România interbelică, la 24 iunie 1927 de Corneliu Zelea Codreanu. Organizaţia acestuia a rămas în istorie ca una paramilitară teroristă de orientare naţionalistă-fascistă, creată după modelul organizaţiilor naziste SA şi SS. 

 

Muzeul Naţional Constantin Brâncuşi a fost înfiinţat prin lege, dar acesta nu există decât pe hârtie. Valentin Chepeneag a fost numit interimar în funcţia de director pentru a încerca deschiderea muzeului. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: