Contul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, golit de 420.000 de euro. Banii au ajuns la familia unei paciente care a decedat în urma unei culpe medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a fost lăsat fără 420.000 de euro, banii ajungând la familia unei paciente care a decedat ca urmare a culpei medicale.

Banii au fost retraşi din fondurile transferaţi de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj. Suma a ajuns în contul familii Tulic.

„Ne-a fost foarte greu, pentru că am fost anunţaţi de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj că ni s-a retras suma de 2,3 milioane de lei şi a fost virată în contul executorului judecătoresc. Am dus o politică prudentă, pentru că aveam o hotărâre judecătorească definitivă şi ştiam că acesta va fi deznodământul. Am încercat să apelăm la toate soluţiile să eşalonăpm plata. Am încercat să luăm legătura cu creditorii, ca să căutăm o eşalonare, dar nu am găsit înţelegerea necesară. Din acest ne-am luat toate măsurile ca să ne putem asigura salariile. Am reuşit să acordăpm banii de salarii. Este greu, dar important este că putem să mergem mai departe şi nu este vorba de un blocaj“,

a spus directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, Gigel Capotă.

Depăuri şi închisoare cu suspendare

Raluca Tulic a murit în anul 2011, la vârsta de 17 ani, după ce s-a internat la Secţia ORL a Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu cu diagnosticul de amigdalită. Medicul Carmen Braia s-a ocupat de pacientă şi i-a prescris un tratament cu antibiotice, dar nu i s-a făcut testul necesar pentru a se constata dacă este alergică. 

După ce i s-a administrat tratamentul cu antibiotic, adolescenta a intrat în şoc anafilactic şi a murit.

Medicul a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, stabilizându-se culpa medicală în acest caz. 

Curtea de Apel Craiova a dat sentinţa finală în acest caz şi a obligat medicul şi spitalul să plătească în solidar despăgubiri de peste 420.000 de euro. Medicul ORL Carmen Braia a fost condamnat defintiv la trei ani de închisoare cu suspendare. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite