VIDEO Povestea tristă a lui Codruţ Oprea, poliţistul nenorocit pe viaţă de un interlop. Mama victimei: „Îl aştept pe Codruţ să vină de undeva, să vorbim“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedinţia l-a decorat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, pe Codruţ Oprea, în 2012
Preşedinţia l-a decorat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, pe Codruţ Oprea, în 2012

Poliţistul Codruţ Oprea, din Târgovişte, care în urmă cu cinci ani a fost lovit în cap cu o sticlă de interlopul Danezu, are slabe şanse de reabilitare. Cu toate acestea, mama sa, cea care stă în fiecare clipă la căpătâiul său, speră ca fiul ei măcar să înceapă să reacţioneze la vorbele ei.

După îndelungi tratamente în străinătate, dar şi în spitalele din ţară, subofiţerul se afă în stare vegetativă, la domiciliu. Stă ţintuit la pat fără ca măcar să înţeleagă ce se petrece cu el.

„E ca un bebeluş, dar e mult spus”

codrut danezu

Interlopul George Daniel Uţă, zis Danezu, cunoscut ca membru al temutului clan Ghenosu, din Târgovişte, l-a lovit în cap cu o sticlă pe Codruţ Oprea, în 2010, în toaleta unui bar din oraş, supărat că acesta îl anchetase într-un caz de agresisune în care el şi-a lovit iubita într-o scară de bloc.

Subofiţerul Codruţ Oprea este ca o legumă, nu vorbeşte, nu reacţionează. La cel mai mic efort i se umflă creierul. "Nici acum nu îmi vine să cred că i s-a întâmpla băiatului meu aşa ceva. Eu îl aştept pe Codruţ să vină de undeva, să vorbesc cu el, să îmi spună ce a mai făcut, pe unde a mai petrecut. El venea acasă şi îmi spunea tot. În seara aceea ştiam când a plecat de acasă. Mi-a spus <La revedere, mamă>. Şi aşa a fost că de atunci nu ne-am mai văzut. Am aflat în dimineaţa respectivă. Foarte greu au decurs aceşti cinci ani, mai ales pentru el că noi oricum aveam datoria de a fi aproape de el. Noi aşteptăm ca el să audă, să dea un semn. El şi acum este ca un bebeluş, dar e o comparaţie prea mare. El nu mai este om", ne-a spus Maria Oprea.

Ce spun medicii despre starea lui Codruţ

La scurt timp după ce a fost lovit în cap, Codruţ a fost trimis în Austria la tratament de specialitate, pentru că în România sunt rare atfel de cazuri.

“Medicii nu ne-au dat nicio speranţă pentru că lovitura a fost prea gravă. Hipotalamusul a fost deplasat şi mult timp Codruţ a făcut temperatură timp de doi ani, cu toate că nu avea infecţie în corp. Nici medicii nu ştiau ce să ne spună. Uneori ne salutau şi atât. Treceau pe lângă noi chiar dacă aşteptam de la ei nişte veşti, pentru că ştiau că strea lui e foarte gravă. Ne-au lămurit doctorii din Austria. Aşa cazuri nu prea au mai fost în România ca al lui Codruţ.  Cei din Austria ne-au spus că timpul le rezolvă pe toate, pentru că celulele nervoase se refac, dar iată că au trecut cinci ani şi nimic. Ne aşteaptă cu el la recuperare, dar cum să te duci cu el la recuperare, dacă el nu reacţionează. În ţară nu îl primeşte nicio clinică de recuperare pentru că e într-un stadiu foarte grav”, adaugă doamna Oprea.

Singura recuperare pentru Codruţ este făcută de mama sa. “Doar kinetoterapie uşoară fac cu el pentru că i se umflă capul. Am încercat cu o oră dimineaţa şi o oră seara şi e foarte rău când oboseşte”, explică mama sa.

Ce îi transmite agresorului

codrut danezu

Interlopul Danezu se află în închisoare, în acest moment, fiind cercetat şi pentru un omor săvârşit în celulă.

“Despre Danezu nu vreau să ştiu nimic, pentru că mi-a nenorocit familia. A mai nenorocit încă o familie, am auzit. Şi nu au fost singurii. A nenorocit şi familia fostei sale iubite şi tot aşa. Asemenea om nu ştiu dacă mai are şanse de reabilitare şi nu ştiu dacă mai există aşa ca el în lumea asta. Poate că nu se aştepta nici el să îl nenorocească pe Codruţ în felul acesta, dar de nu şi-a dat seama cu ce foc a dat în copilul meu? De  ce a dat aşa de moarte? Ce îi făcuse Codruţ?”, mai spune Maria Oprea.

Oamenii legii, ţinte sigure în faţa infractorilor

Nu de puţine ori poliţiştii au ieşit în stradă pentru a cere condiţii mai bune de muncă, dar şi o lege care îi apere. O lege care să le permite să folosească muniţia din dotare fără teama de a fi anchetaţi şi lăsaţi fără loc de muncă a doua zi după ce au hotărât să stea în faţa infractorilor. “Poliţiştii au nevoie de o susţinere şi o lege care să îi apere în mod real. Să nu mai aibă lumea curaj să facă asemenea fapte. Când ai văzut un poliţist trebuie să îţi fie puţin teamă, pentru că el reprezintă dreptatea în stat. În momentul acesta, poliţiştii nu sunt protejaţi. Mai am un băiat poliţist şi nu mai am linişte atunci când pleacă la muncă. Eu cred că nimeni nu va rămâne nepedepsit, cel puţin aici pe pământ”, mărturiseşte mama lui Codruţ.

Colegii poliţişti ai lui Codruţ au ajutat familia cu mai bine de 100.000 de euro, până acum, dar şi MAI a ajutat familie cu mai multe sume de bani, plătind chiar spitalizarea din Austria, acolo unde el a fost tratat câteva luni.

Tresare când mama lui îi citeşte rugăciuni

codrut danezu

Tatăl agentului, Adrian Oprea, se îmbărbătează şi spune că starea poliţistului este mai bună. „Chiar dacă starea lui medicală e proastă, îl simt când îi vorbesc. Tresare însă când mama lui îi citeşte rugăciuni. Ştiu că ne aude, e clar că ne înţelege. De când l-am adus acasă s-a îngrăşat, mestecă şi pare că e mai bine" explică tatăl îndurerat.

Părinţii l-au mutat aici la sfârşitul lunii ianuarie 2012, după aproape un an de internare la Spitalul Floreasca. „Nu poate să ceară mâncare, nu poate să ceară lapte, nu poate să ceară nimic. Până acum ne-am ajutat din banii de la minister, 10.000 de euro, pentru că tratamentul lui este unul costisitor", mai spune Adrian Oprea.

Cum s-a întâmplat incidentul care a şocat o ţară întreagă

codrut danezu

Totul a avut loc în 2010. Codruţ Oprea, agent la ace vreme la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, îl anchetase pe George Daniel Uţă, un interlop din gruparea Ghenosu, după ce acesta scandalizase o ţară întreagă cu scenele în care şi-a bătutu cu bestialitate iubita, într-o scară de bloc. Danezu s-a răzbunat lovindu-l pe agent cu o sticlă în cap, în toaleta unui bar de fiţe din Târgovişte. După ce l-a lovit pe poliţist, Uţă a fugit de la locul faptei, fiind ulterior prins într-un apartament din Bucureşti şi arestat. Agresorul a fost condamnat la 12 ani de închisoare. 

Avansat la gradul de Cavaler

Preşedinţia l-a decorat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, pe Codruţ Oprea, în 2012. Distincţia i-a fost oferită "în semn de apreciere pentru profesionalismul, curajul şi fermitatea de care a dat dovadă în timpul executării misiunilor. Codruţ Oprea are acum 29 de ani.

Cine este interlopul Danezu

codrut danezu

George Daniel Uţă, zis Danezu, face parte din clanul interlopului Ghenosu, cunoscut în toată Europa pentru fapte de trafic de persoane, clonare de carduri şi infracţiuni grave şi omoruri.

Danezu a intrat prima dată în atenţia publicului în 2010, atunci când şi-a bătut cu bestialitate iubita, fată de poliţist, în scara unui bloc. După incidentul în care l-a lovit pe Codruţ, interlopul nu pare că s-a potolit. El este acum cercetat pentru un omor săvârşit într-o celulă din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni. L-a bătut pe un deţinut atât de rău, încât el a murit pe patul de spital. 

Pe lângă pedepsa de 12 ani de închisoare pe care a primit-o pentru lovirea lui Codruţ, el riscă alţi 15-25 de ani pentru omorul din celulă.

În dosarul lui Codruţ Oprea, Danezu a fost condamnat la plata unor daune morale în valoare de o sută de mii de lei şi plata serviciilor medicale către spitalele în care partea vătămată a fost tratată, dar şi la plata sumei de 6.299 de lei, reprezentând contravaloarea unui credit restant şi a penalităţilor, credit făcut de poliţist la o bancă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite