TRADIŢIE: Wushu se transmite din tată-n fiu în familia Marin

TRADIŢIE:  Wushu se transmite din tată-n fiu în familia Marin

Marius Marin şi cei trei băieţi ai săi se mândresc cu premiile obţinute

Cei trei fraţi s-au mutat în sala de antrenamente imediat ce au învăţat se meargă în picioare. Mihai, David şi Gabriel s-au înscris în competiţii abia de un an de zile, însă imediat au urcat pe podium. Băieţii sunt îndrăgostiţi de artele marţiale şi nu ar renunţa în favoarea niciunui alt sport.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marius Marin se declară un tată mulţumit. Cei trei băieţi ai săi i-au moştenit talentul, adică şi ei sunt îndrăgostiţi de artele marţiale. Zâmbeşte când îşi aduce aminte că feciorii săi, de cum au învăţat să meargă în picioare, au ajuns în sala de antrenamente.

„M-am gândit că este bine pentru ei să înveţe ceea ce am făcut şi eu. Artele marţiale le dezvoltă spiritul, mintea, trupul. În plus, în ziua de astăzi, sunt mulţi oameni care fac rău şi este bine să ştie să se apere, să-şi formeze un caracter puternic”, spune Marius Marin.

Nu doar tatăl, ci şi mama, Sabina Marin, este în permanenţă în preajma băieţilor. Are rolul de asistent de manager. Le ţine curajul, le stimulează încrederea în sine, face galerie atunci când este nevoie şi, de cele mai multe ori, imortalizează pe peliculă competiţiile.

„Filmez şi strâng din dinţi. Vă daţi seama cum este când vezi că băieţii tăi încasează lovituri. De-abia aştept să se termine meciul, să se dea verdictul”, povesteşte Sabina.

Băieţii se mândresc cu tatăl lor


Cei trei fraţi Marin au urcat, rând pe rând, pe podium în cadrul concursurilor naţionale de Wushu. Fiecare la categoria sa de greutate. „Sunt competiţii la care mai şi pierzi. Nu trebuie să disperi. Te mobilizezi, te antrenezi aşa cum trebuie şi apoi câştigi. Aşa este sportul”, spune Mihai, 11 ani.

Chiar dacă se antrenează cu tatăl lor, la Târgovişte, băieţii sunt legitimaţi la un club din Bucureşti, pentru culorile căruia se luptă în ring.

Mihai, David şi Gabriel se descurcă bine şi la şcoală. Au note bune la învăţătură, părinţii sfătuindu-i că sportul trebuie să meargă mână în mână cu educaţia. Există situaţii când colegii se roagă de ei să le arate câteva scheme. Nici vorbă ca fraţii Marin să-şi demonstreze abilităţile de luptători în clasă sau pe terenul de sport!

„Dacă vor cu adevărat să înveţe, trebuie să vină la antrenamente, la sală. Wushu nu se învaţă aşa, oriunde”, crede David, 9 ani.

Gabriel, 8 ani, cel mai mic dintre fraţi, a câştigat în 2010 campionatul naţional la categoria -30 de kg. Ne-a mărturisit că, peste ani, se vede în fruntea lotului de luptători seniori ai României. Îşi doreşte să reprezinte ţara la campionatele europene şi mondiale.

Băieţii au ţinut neapărat să ne spună că se mândresc cu tatăl lor, care i-a deprins cu tainele acestui sport deosebit, pe care poţi să-l practici indiferent de vârstă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările