Tânăr cu spray lacrimogen şi briceag, prins de poliţiştii locali într-un parc din Târgovişte

Tânăr cu spray lacrimogen şi briceag, prins de poliţiştii locali într-un parc din Târgovişte

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Târgovişte, a fost prins având sa un spray lacrimogen şi un briceag, în timp ce se plimba într-un parc. Acesta a fost amendat de oamenii legii.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
„În scopul prevenirii faptelor antisociale şi asigurării unui climat de linişte şi siguranţă, în data de 21.09.2021, efectivele de ordine publică ale Poliţiei Locale Târgovişte au acţionat în mai multe zone de pe raza municipiului Târgovişte. Cu ocazia acţiunilor, în jurul orei 21:45, într-un parc din municipiu, a fost identificat un bărbat, M.S., în vârstă de 19 ani, din Târgovişte, având asupra sa arme albe (spray lacrimogen şi cuţit briceag). Armele au fost confiscate, iar faţă de persoana în cauză s-au luat măsuri de sancţionare conform legii”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale din Târgovişte.

Tânărul a fost amendat cu 1.000 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
 
De asemenea, au fost identificate mai multe persoane care nu respectau regulile de curăţenie pe domeniul public, consumând băuturi alcoolice în locuri neautorizate. 
 
„În total, în data de 21.09.2021, au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.550 lei, conform Legii nr. 61/1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Vă reamintim, Poliţia Locală Târgovişte desfăşoară, în această perioadă, o campanie de informare privind respectarea normelor de convieţuire socială. Vom continua cu informarea zilnică a cetăţenilor cu privire la regulile impuse de lege, prin distribuirea de flyere, astfel încât păstrarea curăţeniei să devină responsabilitate şi prioritate. Suntem la dispoziţia târgoviştenilor 24/24 ore. Apelaţi cu încredere Dispeceratul Poliţiei Locale Târgovişte la numerele de telefon:  0245 921; 0731 327 436; 0785 212 904”, se mai arată în comunicatul Poliţiei.
 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările