Cum scăpăm de apa în plus din organism. Contrar percepţiei la prima vedere, apa ajută la eliminarea surplusului de lichid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Fit & Happy
FOTO: Fit & Happy

Degetele umflate, articulaţiile rigide sau un stomac umflat sunt semne ale excesului de apă în organism, atrag atenţia specialiştii. Toate aceste simptome pot fi dispărea dacă reuşiţi să scăpaţi de câteva kilograme în plus.

Studiile arată că greutatea corporală fluctuează de la o zi la alta, iar o cauză este consumul de sare sau carbohidraţii consumaţi. Specialiştii arată că există paşi pe care îi puteţi urma pentru a scăpa de surplusul de apă, potrivit prevention.com.

Consumaţi mai puţină sare

„Sarea acţionează ca un magnet pentru apă în organism, prin urmare, contribuie la reţinerea apei. Alte alimente vă pot face să vă simţiţi umflaţi”, spune Bonnie Taub-Dix, creatorul BetterThanDieting.com şi autoare a mai multor lucrări în domeniu.

Chiar dacă credeţi că aţi consumat într-o zi sub recomandarea zilnică de sodiu de 2.300 miligrame pe zi, este posibil să subestimaţi. Organismul funcţionează foarte bine cu 200 de miligrame de sodiu însă recomandarea medicilor este de 2.300 de miligrame pe zi, cel mult. Este aproape inetivitabil să consumăm sare, care se găseşte în toate alimentele, în speciale în cele procesate.

Sarea conţine 40% sodiu şi 60% clor. Sodiul este un element chimic intens reactiv, care nu se găseşte liber în natură. El trece printr-o combustie spontană în contact cu apă. Atunci când sarea este ingerată, sodiul şi ionii de clor se separă, sodiul devenind disponibil organismului pentru a fi utilizat.

Împreună cu potasiul, sodiul joacă un rol crucial în reglarea presiunii arteriale. În acelaşi timp, sodiul este necesar doar în cantităţi mici, care să permită rinichilor să excreteze excesul prin urină.

Unii oameni sunt, de asemenea, mult mai sensibili la sare decât alţii. Cel mai simplu text este să vă analizaţi degetele la aproximativ o oră după ce aţi mâncat alimente sărate. Dacă veţi reţine sare ele se vor umfla uşor. Dacă observaţi umflarea mâinilor, acesta ar putea fi un semn că sunteţi sensibili la sare.

Tăiaţi din carbohidraţi  

La fel ca sarea, „carbohidraţii pot provoca retenţie de apă. Când consumaţi carbohidraţi şi nu îi folosiţi imediat pentru a crea energie, corpul îi transformă în glicogen. Acest lucru este stocat în muşchi pentru energie”, explică Amy Shapiro, fondatorul „Real Nutrition”.

Aproximativ un procent din masa musculară reprezintă glicogen, în timp ce opt procente din greutatea ficatului este reprezentată de glicogen. Pentru fiecare gram de glicogen stocat în aceste zone este nevoie de aproximativ 2,7 grame de apă.

Pentru a vă ajuta să ţineţi sub control carbohidraţii, speciliştii ne recomandă să consumăm mai puţini carbohidraţi în timpul zilelor de recuperare sau odihnă şi să creştem aportul de carbohidraţi doar în zilele în care facem antrenament mai dur. Acest mod de a manca ajuta la creşterea masei musculare şi arderea de grăsime.

Bea mai multă apă

Când consumăm prea multă sare, celulele noastre consumă şi ultimul gram de apă pe care îl găsesc şi de aici vine şi retenţia de apă. Acesta este motivul pentru care simţiţi că nu vă este sete.

Practic, dacă nu bem apă, corpul reţine apa pentru a preveni deshidratarea severă. Un studiu publicat în revista Obesity arată că dacă beţi 500 de mililitri de apă înaintea unei mese corpul tinde să piardă în greutate în mod natural.  

Adăugaţi mai mult potasiu în dietă

Cercetările publicate în „Jurnalul American al Bolilor Renale” arată o legătură benefică între consumul de potasiu şi scăderea cantitaţii de soidu din rinichi şi, astfel, o reducere a retenţiei de apă şi a tensiunii arteriale.

Recomandările sunt de 4,7 grame de potasiu pe zi. Puteţi adăuga potasiu în dieta voastră prin alimente sănătoare şi gustoase

Potasiul este un mineral esenţial pentru organism, care ajută la comunicarea între nervi şi muşchi şi ajută la mutarea nutrienţilor în celule. 

O dietă bogată în fructe şi legume este esenţială pentru a atinge doza zilnică recomandată de experţi de 4,700 mg. Doza zilnică recomandată de potasiu este de 400mg/zi pentru copii între 0-6 luni, 700mg pentru copii între 7-12 luni, 3.000 mg pentru copii între 1-3 ani, 3.800 pentru copii între 4-8 ani, 4.700 mg între 9-13 ani, 4.500 pentru adolescenţi între 14-18 ani, adulţi şi femei însărcinate şi 5.100 mg pentru femeile aflate în perioada de alăptare.  

La taate acestea, bineînţeles, trebuie să adăugaţi mişcare, fie în parc, stradă sau în sala de fitness, 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite