Doliu în Sănătate. A murit un celebru medic ginecolog. „Voi, cei tineri, sunteţi generaţia pe care a adus-o pe lume acest doctor“

Doliu în Sănătate. A murit un celebru medic
ginecolog. „Voi,
cei tineri, sunteţi generaţia pe care a adus-o pe lume acest
doctor“

FOTO: Oana Şlemco

Renumitul medic specialist în obstetrică-ginecologie Cristian Irimie a murit la vârsta de 67 de ani, în urma unui infarct. Personalitate marcantă a lumii medicale, Cristian Irimie a fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii precum şi director al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Între altele, a pus umărul la dezvoltarea şi modernzarea Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Mare”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Doctorul Cristian Irimie a murit acasă, în dimineaţa zilei de luni, 19 octombrie, în jurul orei 9.00. Avea 67 de ani şi a făcut infarct, după ce ani de zile s-a luptat cu cancerut de colon. Cristian Irimie a fost director al Spitalului Judeţean Suceava, preşedinte al Colegiului Medicilor din Suceava. 

Apoi, în perioada 2000-2006 a condus Direcţia de Sănătate Publică Suceava. În mandatul 2008 – 2012 a fost ministru secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Ulterior, consilier judeţean în Consiliul Judeţean Suceava şi consilier local în Consiliul Local al municipiului Suceava.

A fost un profesionist, un om bun, care şi-a iubit şi ajutat semenii ori de câte ori a putut. Vestea morţii sale a picat ca un trăsnet peste cei care l-au cunoscut şi îndrăgit.

„Am aflat cu mare tristeţe vestea dispariţiei doctorului Irimie. Am avut o colaborare foarte bună, atât atunci când a fost la spital, cât şi în calitate de ministru secretar de stat şi apoi consilier local. Ştiam de suferinţa sa, a dus boala cu demnitate, a spus să nu mai contăm pe el pentru un nou mandat, că se retrage din activitate.A fost un bun doctor, profesionist, multe din realizările de la Spitalul Judeţean i se datorează şi lui. 

În calitate de consilier local a fost foarte conştiincios şi profesionist, trata cu toata seriozitatea problemele de pe ordinea de zi a Consiliului Local şi era o voce ascultată. Dumnezeu să-l ierte, este o mare pierdere pentru Suceava, Consiliul Local şi PNL. Dumnezeu să-l odihnească!”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

„Astăzi, într-o tristă şi cenuşie zi de toamnă, s-a stins doctorul Cristian Anton Irimie, directorul nostru, în perioada 2001 - 2006. A fost o personalitate de mare probitate morală, un profesionist desăvârşit, dăruit cu umor fin, căldură sufletească şi cu fermitate în egală masur. Am parcurs împreună clipe bune şi rele, momente frumoase şi episoade mai dificile uneori, în care ne-a ghidat cu intelepciune şi experienţă. Doctorul Cristian Anton Irimie va rămâne mereu în memoria colectivului Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Drum lin spre ceruri, domnule doctor!", a transmis DSP Suceava.

„De-a lungul anilor, prin întreaga sa activitate, atât profesională, cât şi politico- administrativă şi socială, dr. Cristian Irimie s-a dovedit a fi alături de oameni şi pentru oameni. A fost o perioadă preşedintele Colegiului Medicilor Suceava.(...) Judeţul Suceava a pierdut nu numai un medic, ci şi un simbol al devotamentului faţă de semeni. Alături de copiii aduşi pe lume în siguranţă, de femeile tratate şi videncate, de colegi şi prieteni, îi dorim drum lin în lumină”, Colegiul Medicilor Suceava.

Sute de suceveni au scris mesaje de condolenţe pe Facebook.

„Voi, cei tineri, sunteţi generaţia pe care a adus-o pe lume acest doctor”, a comentat Dorina Cucu.

Trupul neînsufleţit al medicului Cristian Irimie a fost depus la biserica „Sf. Dumitru” din municipiul Suceava.

Vă invităm să citiţi şi:

Şef din Poliţie, înregistrat vorbind despre deschiderea unui studio de videochat. Poliţistul spune că lucra sub acoperire

GRAFIC Incidenţa cazurilor de coronavirus şi judeţele cu cele mai multe persoane confirmate

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările