În plină pandemie, Primăria Suceava a cumpărat beculeţe de Paşti cu 27.000 de euro. Câţi bani a primit spitalul judeţean

În plină pandemie, Primăria Suceava a cumpărat beculeţe de Paşti cu 27.000 de euro. Câţi bani a primit spitalul judeţean

Ion Lungu, primarul Sucevei. FOTO: newsme.ro

Pe 18 martie, la două zile după decretarea stării de urgenţe în România, Primăria Suceava a cumpărat ornamente luminoase de Paşti în valoare de 27.000 de euro şi a mai încheiat un contract de 2.000 de euro pentru a repara ornamentele pascale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Contractele au fost atribuite prin încredinţare directă. Contractul pentru furnizare ornamente luminoase în valoare de aproape 27.000 de euro fără TVA a fost încheiat pe 18 martie, la ora 15.01.

Cel pentru servicii de reparaţii ornamente luminoase, în valoare de peste 2.000 de euro fără TVA a fost încheiat pe 20 martie, la ora 12,04.

Ambele contracte au fost atribuite direct firmei Neon Lighting din Cluj.

Potrivit ziare.com, datele de  SEAP arată că Primăria Suceava a cumpărat:

12 bucăţi de Lumanare Santa Rita - Figurina cu montare pe stalp confectionata din aluminiu si brodata cu tub luminos de culoare alb cald, alb rece si rosu. Pret: 1.162 de lei/bucata.

12 bucati Lumanare Santa Monica - Figurina cu montare pe stalp confectionata din aluminiu si brodata cu tub luminos de culoare alb cald, alb rece si rosu. Pret: 1.397 de lei/bucata.

 


9 bucati Ou 3D Pepino cu Suport - Figurina luminoasa de tip OU 3D ce are 1.5 m - inaltime si 1.0 m circumferinta, confectionat din profile de aluminiu acoperit cu sir luminos in partea superioara si inferioara, iar mijlocul este brodat cu tub luminos de culoare alb rece in stil traditional. Oul se monteaza la sol cu ajutorul unui suport confectionat din aluminiu ce va mentine produsul pe pozitia montata. Culoarea produsului poate fi confectionata la alegere: rosu, galben, albastru. Pret: 5.770 de lei/ bucata.

10 bucati Banner Milano - Banner luminos de dimensiune 5.2 m si inaltime 1.15 m cu laterale in motive traditionale brodate cu tub luminos in culoare alb cald si centrul figurinei sub forma de oua. Figurina luminoasa din centru este printata si luminata cu tub luminos rosu parte inferioara si alb rece - parte superioara. Pe interiorul lateralelor se va croseta sir alb rece. Pret: 4.786 de lei/ bucata.

În acelaşi timp Consiliul Local Suceava a alocat luni, 23 martie, Spitalului Judeţean Suceava suma de 5 milioane de lei pentru a cumpăra echipamente de protecţie a personalului şi echipamente medicale pentru ATI.

Spitalul Judeţean Suceava se află în stare critică. Aproape 100 de cadre medicale au fost diagnosticate cu COVID 19. Medicii de la spital au consulatat sute de pacienţi în ultimele săptămâni. Specialiştii estimează o explozie a numărului de îmbolnăviri în rândul populaţiei din Suceava în următoarea perioadă.

Pe de altă parte, Ion Lungu, primarul Sucevei a anunţat că este izolat în biroul său din primărie, pentru că o angajată a instituţiei publice a fost diagnoscată cu COVID 19. Femeia se ocupa de audienţele alesului local. Alţi 230 de angajaţi ai Primăriei Suceava sunt autoizolaţi acasă. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: