Medicii din Slobozia îi avertizează pe cetăţeni: „Protejaţi-vă de COVID, nu avem locuri la ATI!”

Medicii din Slobozia îi avertizează pe cetăţeni: „Protejaţi-vă de COVID, nu avem locuri la ATI!”

Spitalul din Slobozia face faţă cu greu valului de pacienţi COVID=-19 FOTO Facebook/Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia

După cinci săptămâni de carantină, Slobozia a ieşit din zona roşie. Cu toate acestea, numărul îmbolnăvirilor este ridicat, iar presiunea pe sectorul medical este mare. Reperezentanţii spitalului judeţean de urgenţă din Slobozia îi avertizează pe cetăţeni să se protejeze în continuare pentru că nu au locuri la ATI.

Ştiri pe aceeaşi temă

De la începutul pandemiei şi până în prezent, pe secţia Anestezie Terapie Intensivă din cadrul unităţii medicale au fost trataţi 308 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV2. 
 
De asemenea, 102 cadre medicale din spital au fost infectate, în prezent aflându-se în izolare la domiciliu 40 de persoane. În Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia sunt internaţi, în prezent, 27 de pacienţi COVID 19, dintre care 12 sunt pe secţia ATI. 
 
Suntem într-o perioadă foarte grea, mai ales pentru secţiile ATI, asupra cărora cade greul COVID-ului, fiindcă acolo se concentrează pacienţii cei mai gravi, pacienţi care necesită suport ventilator şi suport funcţii vitale, pentru a le da o şansă la viaţă. 
 
„La începutul pandemiei, am început să facem circuite, să facem izolatoare, să găsim locuri pentru echipare-dezechipare. Deci, ca pe timp de război. Atunci, din secţia de Terapie Intensivă, s-a propus să rămână 11 paturi pentru pacienţii non-COVID, fiind clar că unitatea noastră va deservi tot judeţul cu bolnavi non-COVID. Conform ordinului, noi aveam obligativitatea de a aborda medical pacienţii grav, deci cei care au nevoie de terapie intensivă, intubare, ventilaţie şi pacienţii de dializă. Deci, doar aceste tipuri de pacienţi. 
 
Pe secţia de dermatologie, au fost făcute investiţii pentru a putea fi mutate paturile de terapie intensivă pentru pacienţii COVID, ajungându-se la 12 paturi. Este o patologie foarte gravă. Nu este de glumit cu COVID-ul, o patologie care se schimbă, abordarea fiind ceva nou pentru noi şi în procedurile de tratament şi în cele de investigaţie. Starea bolnavilor decurge absolut imprevizibil, presiunea asupra personalului este foarte mare şi de multe ori stăm neputincioşi în faţa bolnavului şi nu putem să-l ajutăm. Asta este pentru cele 10-15% dintre cazurile critice.
 
Pentru restul cazurilor, dacă tratamentul este acordat la timp, dacă este monitorizare corectă, dacă avem tratamentul corespunzător la momentul potrivit, cu COVID-ul se poate lupta. Mult importă şi de abordarea pacientului. Dacă este cooperant, dacă este conştient de faptul că trebuie să lupte şi el, rezultatele sunt pe măsură”, a explicat dr. Victor Baciu, şeful secţiei ATI din cadrul spitalului Slobozia. Managerul unităţii medicale, Liviu Patrichi, i-a sfătuit pe ialomiţeni să se protejeze în continuare de noul coronavirus "pentru că nu avem locuri la ATI".
 

Ne pregătim pentru ce e mai rău

Pentru a putea face faţă valului de pacienţi, conducerea spitalului a investit în permanenţă în achiziţia de echipamente.
 
La început am avut şase ventilatoare ca dotare. Pe parcurs am mai primit încă opt, altele două, iar alt lot de 10 ventilatoare sunt în depozit. Le-am primit zilele acestea. În total vor fi 26 de ventilatoare pe terapie intensivă, jumătate din ele fiind pe COVID. Să nu uităm că pacienţii non-COVID au rămas aceiaşi. Presiunea este mare, oboseala este cronică, pentru că de atât timp să lupţi în linia I nu este uşor. Ne-am infectat şi noi, personalul medical… Dar mare parte a venit cu COVID-ul de acasă, fapt dovedit în urma anchetelor epidemiologice. Noi aşteptăm să scadă numărul de cazuri.
 
Dar ne pregătim acum pentru ce e mai rău. Cu ultimul lot de ventilatoare, ne pregătim pentru mai mulţi intubaţi, în limitele posibilităţilor şi ale personalului existent. S-au făcut angajări în ultimul timp, încercând să completăm ce nu aveam. Sunt tineri, nu au experienţă, dar pe parcursul a o lună, două, trei, probabil că vor intra şi ei pe linia I”, spune Victor Baciu.
 
În prezent, spitalul din Slobozia a fost creată o secţie cu 30 de paturi, unde sunt internează pacienţi confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV2, până la eliberarea locurilor în spitalele suport. Astfel, dacă la începutul lunii martie spitalul dispunea de un singur izolator, acum sunt 10 izolatoare unde pot primi medicaţia necesară până la 26 de pacienţi pozitivi. 

„Dintr-un total de 62 de pacienţi, internaţi în perioada 26 noiembrie – 17 decembrie, doar 7 au necesitat transferul în secţia de terapie intensivă, iar 6 au fost transferaţi către alte spitale suport COVID”, a declarat Cristina Grigore, medic la Slobozia.
 

Vă mai recomandăm şi:


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările