Vaccinarea anti-COVID-19 la Scorniceşti, de ziua lui Nicolae Ceauşescu. „Au venit şi din Bucureşti...“ VIDEO
0
În oraşul oltean Scorniceşti funcţionează unul din cele cinci centre de vaccinare anti-COVID-19 din judeţul Olt deschise la acest moment pentru etapa a II-a. Aşa ajung aici, după ani buni, oameni care au prins şi gloria din vremea comunistă şi care nu mai recunosc nimic în jur.
Cu peste trei decenii în urmă, la Scorniceşti, localitatea natală a fostului preşedinte al României Nicolae Ceauşescu, copiii veneau în excursie „cu şcoala“, iar „oamenii muncii“, însoţiţi de colegii de serviciu.
Localitatea se mândrea cu fabrici, cu cel mai modern stadion din această parte de ţară, dar şi cu producţii record obţinute la CAP-ul şi el fruntaş pe ţară. Acum, vin din Bucureşti, din Vâlcea, din Argeş, pentru vaccinul anti-COVID-19, pentru că aici au găsit locuri libere în primele zile de înscriere în platforma electronică.
„Chiar, undeva la intrare era porumbul acela mare, aşezat aşa...“, îşi amintesc două doamne care îşi petrec cele 15 minute post-vaccinare, prevăzute în procedura de vaccinare anti-COVID-19, în cabinetul din fosta policlinică a oraşului. Sunt din Balş şi au ajuns aici pentru vaccin, pentru că angajatorul aici a găsit locuri libere, în momentul programării.
Se întâmplă ca data în care primesc prima doză să fie chiar 26 ianuarie, ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu. „103 ani, da. Mai este casa? Parcă era undeva într-o curbă, aşa...“, caută doamnele în memorie. Sunt ani de când nu au mai fost aici. Asistentele nu ştiu exact ce să le spună, semn că pentru oraş contează atât de puţin...
La centrul de vaccinare de la Scorniceşti au ajuns persoane din toată ţara
„Au venit, să ştiţi, şi din Bucureşti, şi din Argeş, şi din Vâlcea, vin şi din alte localităţi din ţară, vin şi din Olt. Sunt persoane care au adresa în buletin în Bucureşti, dar stau aici, şi sunt şi oameni care aşa s-au programat. Vaccinăm câte 60 pe zi, în două ture, am putea mai mult, vă daţi seama, dar atâţia sunt programaţi, atât cred că este vaccin“, detaliează asistentele, atente la fiecare dintre persoanele vaccinate.
„Vă simţiţi bine?“, mai întreabă din când în când, dând asigurări că nu s-a plâns nimeni, până acum, de reacţii adverse importante. În centrul de vaccinare te cam încearcă frigul, încăperile amenajate special pentru acest scop fiind încălzite cu aparate de aer condiţionat. Nimeni nu poposeşte, însă, mai mult decât e cazul, chiar dacă personalul medical este prietenos.
„Cred că vreo 40 au trecut astăzi pe aici. Au venit şi cu copii“
Vremea e mohorâtă, lapoviţă, frig, nu prea te îmbie la plimbări. Oraşul, exceptând centrul relativ aglomerat, pare unul fantomă. Ruinele fostelor fabrici se potrivesc cu supărarea scorniceştenilor pe „restul lumii“. Pe cât de bine le-a fost în comunism, pentru că ei aveau şi Pepsi, şi treninguri de bumbac, şi mâncare la Alimentara, pe atât de ignoraţi sunt de 30 de ani încoace.
Poarta casei părinteşti a lui Nicolae Ceauşescu se deschide oricui doreşte, „dacă ne găsesc pe aici“. Un cuplu din localitate se ocupă de gospodărie, iar astăzi, convinşi că vor veni mulţi vizitatori, şi-au făcut de lucru prin apropiere.
„Au fost, cred, vreo 40. Am avut, bineînţeles, Partidul Comunist, Partidul Socialist, reprezentanţii lor vin în fiecare an, dar au mai trecut şi alţii. Au venit şi din Timişoara, şi din Bucureşti... Au venit şi cu copii, să ştiţi. Ce le spun copiilor? Le spun despre sistemul de învăţământ, că era de calitate şi gratuit, că «se făcea carte», despre serviciile sanitare, că erau, la fel, de calitate şi gratuite... Că aşa era, ce să ne mai ascundem. Îi mai duceai la doctor nişte ouă, o ciocolată, o floare, dar acum mai îndrăzneşti să intri în cabinet fără sute?!“, întreţinem conversaţia cu gazda.
Ne povesteşte că trec nostalgici pe aici pe tot parcursul anului, dar de fiecare dată mai mulţi de 26 ianuarie. Urmaşii au decis să nu închidă nimănui poarta şi nici nu percep vreo taxă. Întreţin casa, anul trecut au schimbat acoperişul, acum, şi porţile din lemn au fost înlocuite... „Poate, pe viitor, vor face şi muzeu, ceva, nu ştiu ce să vă zic exact, nu ne spun nouă“, e tot ce poate spune gazda.
Obiectele sunt aceleaşi din anii trecuţi. „Ei, mai vine, aşa, câte cineva, mai lasă câte un calendar, o tipăritură, alţii care vin după ei le ia...“, mai spune bărbatul nevoit să vină din oraş pentru vizita noastră. Cel mai probabil ziua de vizită se şi încheie, în curând se va însera. Cei care au ţinut să marcheze momentul au venit, oricum, la miezul zilei, s-au fotografiat, s-au filmat, au şi transmis pe Facebook.
„Cel care a realizat bustul n-a mai venit anul ăsta, am avut nişte discuţii în anii trecuţi. Zicea că l-a făcut din marmură, până la urmă a recunoscut că nu. Eu l-am lipit, căzuse o ditamai bucată de la nivelul capului“, ne mai spune, la plecare, gazda, închizând poarta în urma noastră.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
