Slatina: Încă o minune în Caracal: Bradul de Crăciun are 14 metri

Cele mai mari oraşe din judeţul Olt folosesc pentru iluminarea festivă instalaţiile din anii anteriori. Un caz aparte îl reprezintă oraşul Caracal care are cel mai mare brad din judeţ şi a investit 2300 de lei în decorarea acestuia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu numai o săptâmână înaintea Crăciunului, oraşele oltene nu mai strălucesc ca în anii trecuţi. Afectate de criză, primăriile din judeţul Olt nu şi-au mai permis anul  acesta să cumpere instalaţii şi ornamente noi de Crăciun.  În majoritatea cazurilor, primăriile oltene au folosit pentru iluminatul festiv instalaţiile din anii trecuţi, iar brazii achizionaţi  nu mai sunt la fel de înalţi.  Dacă la Balş bradul are trei metri, la Slatina sunt câţiva brăduţi, Caracalul dă clasă oraşelor, prin amenajarea unui brad de 14 m. “Ne bucurăm că avem cel mai mare brad din judeţ. Pomul l-am achiziţionat  din Costeşti, judeţul Râmnicu-Vâlcea, de la Ocolul Silvic  şi ne-a costat 365 de lei.  Instalaţiile pentru pom, sunt cele de anul trecut, dar a trebuit să mai cumpărăm unele noi pe care am dat 2.300 de lei, având în vedere dimensiunea bradului. Pentru iluminatul festiv al oraşului am folosit instalaţiile de anul trecut, cu care am cheltuit aproape 100.000 de lei”, a spus Cătălin Stanciu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Caracal.

Bradul şi instalaţiile din Balş au costat 2000 de lei

Criza a  “furat” spiritul Crăciunului

Dacă oraşul Caracal deţine cel mai înalt brad din Olt, Balşul şi Slatina au rămas cu mult în urmă. La Slatina se folosesc aceleaşi instalaţii şi ornamente de anul trecut, patru brazi, un Moş Crăciun de patru metri şi  cinci moşi mai mici pe care municipalitatea a cheltuit 40.000 de lei. La Balş este aceeaşi situaţie. “Iluminatul festiv al oraşului este cel din anii trecuţi, 2008 şi 2009, pe care am cheltuit aproape 10.000 de lei. Anul acesta investiţia a fost de 2000 de lei pentru un brad de trei metri, doi moşi şi trei îngeri. Dacă erau fonduri făceam şi noi ca în marile oraşe ”, a spus Cristi Popescu purtătorul de cuvânt al Primăriei Balş. 

Slatina nu a investit anul acesta în iluminatul festiv


Chiar dacă locuitorii Slatinei erau obişnuiţi cu instalaţii de iluminat festiv noi, în fiecare an, aceştia spun că este mai bine ca pe timp de criză primăria să facă economii. “Sunt frumoase şi acestea vechi. Mai bine că le-au pus pe cele vechi pentru că astfel facem economii la buget. Până la urmă nu prea merită investiţia. Luminiţele le ţin maxim trei luni pe an.”, a spus Gheorghe Rădoi, pensionar

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările