Poliţiştii care i-au spus unei tinere agresate că nu pot lua măsuri împotriva agresoarei sunt cercetaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii care au intervenit în urma apelului la 112 vor da explicaţii despre modul cum au acţionat FOTO: Florentina Ştefan Ciobanu
Poliţiştii care au intervenit în urma apelului la 112 vor da explicaţii despre modul cum au acţionat FOTO: Florentina Ştefan Ciobanu

Doi poliţişti care au intervenit miercuri, 26 august 2020, la un eveniment semnalat prin 112 vor fi cercetaţi. O femeie cu probleme psihice a agresat o tânără, iar poliţiştii i-au spus celei din urmă că nu au ce măsuri să ia împotriva agresoarei.

Şefii poliţiştilor au luat foc atunci când au auzit cum au acţionat subalternii lor şi au dispus cercetarea prealabilă a celor doi poliţişti. De asemenea, s-a întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, iar femeia este căutată pentru a fi expertizată psihiatric şi a se cere în cazul său măsurile legale.

„Împotriva femeii s-a întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, iar conducerea IPJ Olt a dispus cercetarea prealabilă  a celor doi poliţişti în vederea stabilirii cu exactitate a modului în care aceştia au acţionat la evenimentul sesizat“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Reamintim că o tânără a fost agresată astăzi, în jurul prânzului, într-o zonă centrală din Slatina, de către o femeie cunoscută cu afecţiuni psihice. Femeia a reacţionat violent în momentul în care tânăra, redactor la o publicaţie locală, a mers să le înmâneze pensionarilor care petrec timpul liber în zona Fântâna Speranţei mai multe ziare. Fără explicaţie, femeia cu probleme psihice s-a ridicat de pe bancă şi a lovit-o pe tânără în zona picioarelor, cu piciorul, tânăra prăbuşindu-se la pământ. În ajutorul tinerei au sărit mai mulţi pensionari, care i-au cerut femeii să înceteze. 

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii s-au declarat mai întâi miraţi de cele întâmplate, pentru că femeia acuzată dovedea, în acel moment, un calm imperturbabil, după care au asigurat-o pe tânără că nu le rămân prea multe lucruri de făcut şi că îi recomandă ca pe viitor să evite conflictul. Tânăra le-a explicat că n-au avut niciun conflict, de fapt, şi că s-a trezit lovită din senin. Poliţiştii au insistat că pot cel mult să o amendeze, dar că,. neavând sursă de venit, amenda nu o afectează, iar dacă este preluată şi internată în spital, în câteva zile va reveni pe stradă.

VĂ RECOMANDĂM SĂ CITIŢI ŞI:  

Tânără agresată pe stradă de o femeie cu probleme psihice. „Poliţiştii mi-au spus că n-au ce să-i facă“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite