Reportaj la Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi de la Sibiu. „În Europa se reclamă nevoia acută de alfabetizare religioasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ITO 2018 FOTO Silvana Armat
ITO 2018 FOTO Silvana Armat

Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi 2018 este la a cincea ediţie, deschiderea oficială având loc în centrul oraşului Sibiu. Piaţa Mare a fost ocupată de mii de tineri, care au ascultat discursurile rostite pe scenă de înalţi prelaţi ortodocşi, funcţionari sau jurnalişti de divertisment.

Mii de persoane, în principal tineri, s-au adunat în centrul oraşului Sibiu în după-amiaza zilei de joi, 6 septembrie, ca să-l vadă pe patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, să asculte o slujbă, după care să urmărească un program artistic.

Cu o oră înainte de 18.00, când a fost programată deschiderea oficială, Piaţa Mare începea să se umple de tineri cu steagurile ţărilor de unde au venit, iar din toate cele patru intrări în Piaţa Mare puteai întâlni preoţi veniţi din toate colţurile ţării. Aproape de ora 18.00, piaţa era aproape plină, iar cei prezenţi au făcut un coridor prin care urma să treacă patriarhul BOR Daniel însoţit de mitropolitul Ardealului, ÎPS Laureanţiu Streza. Cei doi clerici nu s-au lăsat mult aşteptaţi, fiind întâmpinaţi cu aplauze în timp ce au urcat pe scena amplasată lângă Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime.

ITO 2018

„Hristos a înviat” şi „Romania, Hakuna matata”

De pe scenă s-a făcut auzit, la un moment dat, jurnalistul Dan Negru, spre surprinderea multora din mulţime, care l-au aclamat. De fapt, evenimentul a avut trei prezentatori, unul dintre ei vorbind cu mult patos atunci când prezenta vreo delegaţie sau vreun vorbitor. Din când în când acesta striga către mulţime „Hristos a înviat” sau „Hristos în mijlocul nostru”, iar tinerii îi răspundeau: „Adevărat a înviat” sau „Este aici”.

Au fost prezentate pe rând delegaţiile prezente la eveniment din străinătate şi din România, moment care a amintit de prezentarea echipelor la Jocurile Olimpice. Cele mai multe aplauze le-au primit reprezentanţii Arhiepiscopiei Chişinăului din cadrul Mitropoliei Basarabiei, iar deliciul serii au fost cei de la Patriarhia Alexandriei şi a întregii Africi – unul dintre tineri a reinterpretat o piesă cunoscută în limba swahili, „Jambo Bwani” – ceea ce s-ar traduce „Salut, domnule”:

Jambo, Jambo bwana, Habari gani, Mzuri sana. Wageni, Wakaribishwa, Romania Hakuna Matata.


ÎPS Streza l-a invitat apoi pe patriarhul BOR Daniel să binecuvânteze evenimentul. Capul Bisericii Ortodoxe Române a spus că „în biserică toţi sunt tineri – tineri de toate vârstele (…) Participanţii la ITO au şansa să se cunoască între ei, să afle date noi despre ortodoxie şi să se îmbogăţească spiritual”.

ITO 2018

Patriarhul BOR: Identitatea, liberatatea şi unitatea naţională nu vor dispărea

Patriarhul Daniel le-a mai vorbit celor prezenţi despre „libertate” şi „unitate” ca fiind „două componente esenţiale ale vieţii umane”, despre „păcatul egoismului” care dezbină destine şi ţări, dar şi despre slăbirea valorilor naţionale şi religioase.

„Dragi tineri, astăzi din cauza secularizării sau a slăbirii credinţei în Dumnezeu, slăbeşte şi comuniunea de iubire între oameni, în familie şi în societate (…) Fără iubirea de ţară şi de neam libertateae şi unitatea naţională se transformă treptat în înstrăinare de sine (…) Însă dincolo de slăbirea cultivării valorilor naţionale avem convingerea că aceste valori – identitatea, liberatatea şi unitatea naţională – nu vor dispărea şi vor fi cultivate de naţiuni chiar şi în timpul cooperării lor internaţionale. De ce? Pentru că aceste valori naţionale sunt valori identitare, care exprimă specificul fiecărui popor”.

În final, PF Daniel a lansat invitaţia către doritori de a veni la Bucureşti pe 25 noiembrie să participe la sfinţirea Catedralei Neamului.

Despre religiozitate a vorbit şi secretarul de stat pentru culte, Victor Opaschi, invitat la Sibiu. Acesta a spus că scopul instituţiei pe care o conduce pentru anul 2019, când România va deţine preşedinţia Consiliului UE este de a sensibiliza Europa „prezentând fără reţinere resursele naostre spirituale”:

„Capacitatea extraordinară a bisericii de a se mobiliza în scopuri menite să consolideze binele comun al societăţii este unul dintre atuurile cele mai solide ale ţării naostre. Dacă în acest an suntem cu toţii chemaţi să evocăm trecutul nostru comun, ceea ce ne-a unit în istorie ca naţiune şi mai cu seamă marele evenimente de la 1 decembrie 1918, în prima parte a anului viitor vom fi chemaţi, cu ocazia exercitării de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului UE, să vorbim despre viitor (…) Ne dorim ca viitorul nostru de naţiune deplin europeană să ţină seama de resursele spirituale ale românilor, să fie unul care să împletească deopotrivă bunăstarea materială cu bucuria spirituală. Şi să fie unul în care şi noi să participăm la ceea ce se numeşte în termeni formali „construcţia europeană” cu toate resursele, gândurile şi puterile noastre (…) Astăzi avem şansa de a pune pe agenda europeană diferite teme şi de a senzibiliza Europea, prezentând fără reţineri resursele noastre spirituale. Aşa cum indică cercetările recente, sunt puţine ţări europene care beneficiază de această inepuizabilă resursă a religiozităţii, mai ales în rândul tinerilor. Într-o Europă despre care se spune – iată, de zeci de ani – că şi-a pierdut o bună parte din reperele morale şi religioase şi în care se reclamă din ce în ce mai frecvent nevoia acută de alfabetizare religioasă, trebuie să fim mândri că România poate da mărturie despre faptul că asumarea credinţei creştine nu ete un obiect de muzeu, ci e o reursă inepuizabilă care generează binele comun”.

De pe scenă au mai vorbit rectorul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Ioan Bondrea, rector Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Ghiţă Bârsan, şi primarul Sibiului, Astrid Fodor.

ITO 2018

Când afară începea să întunece, partea oficială lua sfârşit, iar publicul începea să se relaxeze, plictisit la un moment dat de discursuri. „Mulţumim invitaţilor, urmează un moment important. I-am văzut în culise pe Marcel Pavel şi pe Vlad Miriţă (…) Dacă vorbim de staruri, daţi-mi voie să vă prezint un star new-media – părintele Necula”, a mai descins atmosfera Dan Negru. „Bucuraţi-vă de spectacolul care urmează, Rămânem aici”.

Spectacolul care a urmat a fost oferit de grupul vocal „Anatoly” din Braşov, corul copiilor din Parohia Ireşti-Vrancea, corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, dirijat de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre, corul de copii „Concertino” din Gura Râului, tenorii Marcel Pavel, Vlad Miriţă şi Iordache Basalic, Hanul cu Bragă, actori de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu şi dansatori din cadrul Ansamblului Junii Sibiului.

ITO 2018 continuă astăzi cu o serie de workshopuri organizate în şcolile din Sibiu, iiar mâine - cu ateliere pe tema Marii Uniri. Oficial, evenimentul se va încheia duminica, la ora 12:00, atunci când ÎPS Laureanţiu Streza va transmite un mesaj către tineri şi va preda ştafeta către organizatorii ITO 2019 – Arhiepiscopia Craiovei.

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite