Lupta unui elev cu bursă de merit, crescut de bunică: „Iarna e mai greu. Luăm lemne, dar rămânem fără pâine. Ne descurcăm cum ajută Dumnezeu“

Lupta unui elev cu bursă de merit, crescut de bunică: „Iarna e mai greu. Luăm lemne, dar rămânem fără pâine. Ne descurcăm cum ajută Dumnezeu“

Andrei este crescut de bunica, dupa ce tatal l-a părăsit, iar mama lui a murit de cancer - Fotografii Ramona Găină

Un adolescent în vârstă de 16 ani din Sibiu, cu rezultate foarte bune la şcoală şi cu bursă de merit, duce o luptă pentru supravieţuire alături de bunica lui, singurul sprijin care i-a mai rămas. Tatăl l-a abandonat, iar mama a murit de cancer.

 
Andrei Ivănescu are 16 ani şi a început clasa a XI-a la un liceu cu profil teologic din Sibiu. Iubeşte atât de mult drumul pe care şi l-a ales încât nimic altceva nu-l face mai fericit decât să înveţe şi să petreacă, ore în şir, în biserica din cartier. Anul trecut, Andrei a avut bursă de merit şi nimic din atitudinea lui nu arată drama prin care trece. 
 
În aceeaşi casă mică dintr-un cartier mărginaş al Sibiului, bunica lui Andrei, Maria Salmen, spune o poveste despre dragoste şi putere. Maria Salmen are 69 de ani şi a adus pe lume trei fete, iar cea mică, Liliana, a rămas cu ea, în casa modestă de la periferia Sibiului. A fost mama lui Andrei şi a altor două fete şi a fost atât de dedicată familiei încât a muncit până la epuizare, fără să dea atenţie semnalelor din ce în ce mai evidente ale organismului, care o avertizau că trebuie să meargă la medic. Iar când în sfârşit s-a dus, era deja prea târziu.  
 
„Avea un curaj nebun copila asta, muncea foarte mult, câte 12 ore, a scos bani din CAR şi dintr-o bancă ca să poată repara cât de cât casa. A ajuns foarte târziu la medic şi deja cancerul se întinsese foarte mult. Am dus-o peste tot, şi la Cluj şi pe unde am putut ca să o salvăm. Toate medicamentele le-am plătit ca să o facem bine. În noiembrie se împlinesc cinci ani de când a murit“, povesteşte bunica. Acum, doar ea mai are grijă de nepot. 
 
„Cu puţin timp înainte să moară, Andrei a venit de la şcoală şi a spus: «Mamă, când te ridici din pat, că vine ziua mea, unde mă duci de ziua mea?». Şi nu a mai prins ziua lui, în decembrie. Câteodoată e supărat deşi nu se arată în faţa mea, pentru că ştie că nu e zi în care să nu o plâng şi să nu o aştept, deşi au trecut aproape 5 ani“, povesteşte femeia. 
 

A rămas singură cu trei copii

 
Soţul Lilianei, plecat la muncă în Grecia cu cinci ani înainte ca ea să se îmbolnăvească, a venit ultima dată acasă la înmormântarea ei. De atunci, nimeni nu mai ştie nimic de el, nu a mai dat niciun telefon, niciun semn de viaţă. Bunica a rămas singură cu cei trei copii ai Lilianei, Andrei şi cele două surori ale lui. Pe atunci, băiatul era elev de şcoală generală, una dintre surori era la liceu, iar a doua la facultate. Fetele n-au avut încotro şi s-au angajat, cea mare a trebuit să renunţe la facultate, şi-au făcut apoi familii şi au plecat. Bunica a rămas cu Andrei, într-o luptă cruntă pentru supravieţuire, cu casa veche de peste 100 de ani în care mai mereu se strică câte ceva. 
 
Femeia e bolnavă, are diabet, hipertensiune arterială şi o fisură la spate din cauza căreia merge foarte greu, dar Andrei nu e doar viaţa ei ci şi sprijin de nădejde. „Andrei reprezintă totul pentru mine, fără el nu aş mai putea trăi. Acasă tot face aproape numai el, îngrijeşte păsările, face piaţa, cumpărăturile, acasă curăţenia curţii, peste tot în casă, covoare bătute, spălate, toate el le face, eu nu mai pot“, povesteşte Maria Salmen. 
 

„În biserică simt o linişte, o bucurie“

 
Chiar dacă are responsabilităţi cât pentru un om mare, Andrei nu se plânge nicio secundă. Face totul cu drag şi cu convingerea că, având credinţă, toate problemele îşi vor găsi, la un moment dat, rezolvarea. Învaţă foarte bine, anul trecut a avut bursă de merit şi visul lui frumos este să devină un preot bun, cu vocaţie şi dedicare pentru oameni. „Am ales teologia pentru că de mic am vrut să mă fac preot şi îmi place pentru că îl iubesc pe Dumnezeu. Vreau să fiu aproape de oameni, pentru oameni. În biserică simt o linişte, o bucurie, mai ales când mă împărtăşesc. Menirea unui preot e să trăiască în Hristos şi să moară pentru Hristos, iar pe oameni să-i înveţe binele, să-i ocrotească“, spune Andrei. 
 
Tânărul ştie că sprijinul bunicii l-a ajutat enorm. „De mic a fost lângă mine, m-a crescut, pot să o consider ca o a doua mamă. Îmi doresc ca bunica să fie sănătoasă şi să trăiască mult“, adaugă băiatul. „Pentru mine, copiii sunt totul, mai bine nu mănânc eu şi le fac lor. Îmi doresc sănătate, să pot să fac şi eu mai multe, să nu-l mai necăjesc atât pe el, că ştie ce are de făcut, dar tot mă doare sufletul când văd“, mai spune bătrâna. 
 

„Are haine, dar sunt scurte“

 
Bunica are o pensie de 830 de lei şi mai primeşte 600 de lei pentru că e asistent maternal pentru Andrei. Băiatul are o pensie de urmaş de 400 de lei. Cheltuielile sunt mari şi banii, niciodată suficienţi. „Ne descurcăm cum ajută Dumnezeu, plătim taxele tot în urmă, că nu ajung banii. Copilul merge la şcoală, are haine, dar sunt scurte, a crescut şi mă gândesc că îi trebuie şi lui o pereche de pantaloni la şcoală sau un costumaş. Iarna e mai greu că ne trebuie lemne. Ne-am descurcat foarte greu, luam lemne şi poate rămâneam fără pâine, dar fără căldură nu pot să stau că sunt bolnavă“, explică bunica. 
 
Andrei este nelipsit de la biserica din cartier, vrea ca după liceu să urmeze Facultatea de Teologie şi să devină preot. Nu se plânge, deşi lupta pentru supravieţuire nu e deloc uşoară. Ştie că, până la urmă, lucrurile vor avea, undeva, un final fericit. „Dumnezeu mi-a dat putere să merg mai departe. Mama e acolo sus şi e cu noi, ne veghează“, adaugă Andrei. 
 
Locuinţa celor doi are mai mult de 100 de ani şi, din multele lucruri care mai trebuie reparate, cel mai urgent este acoperişul, pentru că plouă în casă. Andrei are mare nevoie de îmbrăcăminte şi încălţăminte, aşa cum are nevoie şi de rechizite, pentru că a început şcoala. 
 

Cum putem ajuta

 
Dacă doriţi să îi sprijiniţi puteţi dona bani în contul de mai jos, deschis la BCR Sucursala Sibiu pe numele Salmen Maria: RO66RNCB0232085698700001. 
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
Aurelia Rusu (68 de ani), fostă profesoară de limba română, acum pensionată, a amenajat într-o veche casă săsească din localitatea Bazna un mini-muzeu splendid cu obiecte vechi săseşti, şi a publicat de asemenea o carte cu reţete tradiţionale ale saşilor.
 

Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.

Calfa călătoare care s-a îndrăgostit de România şi a rămas aici: un german cucerit de plaiurile noastre şi-a făcut un atelier de dogărie în satul sibian Richiş

Germanul Christian Rummel (30 de ani) s-a mutat în România în 2010, după ce a ajuns pentru prima dată aici în 2007, în cadrul unui program pentru calfele călătoare. Cucerit de farmecul tradiţiilor locale, şi-a întemeiat o familie şi trăieşte în satul sibian Richiş, unde a repornit atelierul de dogărie.

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: