Rezultatele la Evaluarea Naţională, Vâlcea. O şcoală gimnazială a dat jumătate dintre mediile de 10 din judeţ

Rezultatele la Evaluarea Naţională, Vâlcea. O şcoală gimnazială a dat jumătate dintre mediile de 10 din judeţ

Şcoala Gimnazială Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea Foto Florina Soare

În Vâlcea au fost înregistrate la Evaluarea Naţională din iunie 2020 nu mai puţin de 17 medii de 10. Rezultatele au fost mai bune decât cele de anul trecut, per total, iar o şcoală din municipiul reşedinţă de judeţ a reuşit o performanţă notabilă.

S-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională, sesiunea iunie 2020. Conform listelor afişate, 17 elevi din Vâlcea au obţinut media 10 în acest an, cu opt mai mulţi faţă de anul trecut.

Notele de 10 sunt aproximativ egale la ambele probe, 70 la Limba şi Literatura Română şi 65 la Matematică, mai multe comparativ cu anul trecut, când la proba de limbă română au fost 57, iar la matematică 44. 

Un profesor vâlcean, Ştefan Smărăndoiu, chiar a anticipat că în acest an vor fi mult mai multe note de 10 la matematică. 
 
Şcoala cu cei mai mulţi copii de 10 este în acest an Şcoala Gimnazială „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea - cu opt copii (adică aproape jumătate din performerii din întreg judeţul) care au obţinut media maximă. Anul trecut doar trei copii de la „Take Ionescu” au obţinut media 10.
 
Anul acesta, 2.927 de elevi de clasa a VIII-a s-au înscris la prima sesiune pentru Evaluarea Naţională, în judeţul Vâlcea, iar 99 au absentat, la una sau ambele probe. 
 
Probele s-au organizat în 88 de centre, în întregul judeţ, 13 dintre ele fiind în Râmnicu Vâlcea.

Marile surprize: Păuşeşti Otăsău şi două şcoli de cartier din Râmnic

Celelalte şcoli cu elevi de media 10 sunt: Şcoala Gimnazială nr. 10, din Râmnicu Vâlcea - doi copii, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab - ambele din Râmnicu Vâlcea şi Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu din Drăgăşani - cu câte un copil. Ultimele două unităţi de învăţământ s-au aflat şi anul trecut în clasament. 
 
Marile surprize au fost oferite în acest an de: Şcoala Gimnazială Păuşeşti - Otăsău, Şcoala Gimnazială nr. 13 şi Şcoala Gimnazială nr. 4 - ambele din Râmnicu Vâlcea şi Liceul Constantin Brâncoveanu din Horezu.  
 
 

O singură medie de 1

Iată clasamentul în funcţie de mediile obţinute. Aproximativ 500 de copii au obţinut media între 9 şi 9,99, la Capacitate, situaţie aproape similară cu cea de anul trecut; peste 600 între 8 şi 8,99, aproximativ 550 - între 7 şi 7,99, în jur de 350 de elevi au obţinut între 6 şi 6,99, iar alţi peste 250 de elevi au avut medii între 5 şi 5,99. Mai bine de 500 de elevi de clasa a VIII-a au obţinut medii sub 5. 
 
Au absentat la ambele materii 96 de elevi, iar alţi trei la una dintre materii, mult mai mult decât anul trecut, potrivit informaţiilor furnizate de edu.ro.
 
În schimb, tot comparativ cu anul trecut, la prima sesiune a Evaluării Naţionale în Vâlcea a existat o singură medie de 1, la Muereasca, în 2019 fiind cinci astfel de medii.

Contestaţiile pot fi depuse şi online

În general, notele au fost apropiate, la cele două materii, cu cel mult 1 - 2 puncte diferenţă, dar au existat şi discrepanţe uriaşe, precum în cazul unui elev al Şcolii Gimnaziale „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea care a obţinut nota 10 la Limba şi literatura română şi doar 5.75 la matematică. 
 
Reamintim faptul că luni şi marţi, 22 şi 23 iunie, cei nemulţumiţi de note, vor putea face contestaţii, atât direct la secretariatul şcolii, cât şi online - o premieră datorată pandemiei de coronavirus. La proba matematică aveţi rezolvarea subiectelor prin mai multe metode AICI
 
Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate sâmbătă, 27 iunie, când se aşteaptă ca numărul mediilor de 10 să crească, la fel ca în anii trecuţi.  

Cu o promovabilitate de 80,07%, Vâlcea se clasează pe locul cinci pe ţară, în acest moment.
 

Vă mai recomandăm şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: