FOTO Americanii fac cercetări de şapte ani în România, în cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est. Ce au descoperit

FOTO Americanii fac cercetări de şapte ani în România, în cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est. Ce au descoperit

Descoperiri arheologice importante în cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est pe Valea Olteţului din Vâlcea Foto  Arhivele Institutului Emil Racoviţă

În anii '60, în România s-au făcut nişte descoperiri importante. Pe vremea lui Ceauşescu, străinii nu au avut acces la ele. De şapte ani, însă, într-un sit din Vâlcea, americanii fac cercetări intense.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Pe Valea Olteţului, din comuna Tetoiu, sat Bugiuleşti, există un sit arheologic descoperit de o echipă condusă de Constantin S. Nicolaescu - Plopşor (1900 - 1968),  la începutul anilor '60. Acesta a fost arheolog, istoric, dar şi membru corespondent al Academiei Române, printre altele. 
 
La vremea respectivă s-au găsit o serie de fosile de animale preistorice, care dovedeau că în această parte de lume, cu milioane de ani în urmă, au trăit mamuţi, rinoceri lânoşi, pisici cu colţi sabie şi alte vieţuitoare străvechi. Pe lângă acestea, însă, s-au descoperit şi nişte lucruri care au fost catalogate de cercetătorii români de la acea vreme drept unelte primitive făcute de om pentru a vâna, dar şi nişte oase despre care aceştia au considerat că ar aparţine unei specii umane pe care au botezat-o „Homo Olteniensis”. 
 
Multă vreme, în manualele de istorie, pe vremea comunismului, s-a vorbit despre descoperirea de la Bugiuleşti, despre „Pescarul de pe Lacul Getic”, zonă din care făcea parte pe atunci şi situl Grăunceanu.
 
Dar cum specialiştii străini nu au putut avea acces la ce s-a găsit, s-a considerat că descoperirea „primului hominid din Europa” reprezintă o simplă propagandă comunistă.
 
Oamenii de ştiinţă europeni versus oamenii de ştiinţă americani
 
După Revoluţia din '89, câţiva specialişti europeni au avut acces la rămăşiţele descoperite în Vâlcea, afirmând că ele nu provin de la „strămoşul europenilor”, ci ar aparţine unei specii de urs sau de maimuţă.
 
Cu toate acestea, din 2012, cercetările au fost reluate, de această dată de către americani. O publicaţie de profil, „Research frontiers”, a Universităţii Arkansas, publică an de an ce descoperă americanii în colaborare cu românii în sit-ul Grăunceanu, din judeţul Vâlcea.
 
Ultimul interviu pe această temă, oferit anul trecut de Claire Terhune, profesor asistent la Departamentul de Antropologie al Universităţii din Arkansas, şefa echipei de cercetători americani, vine să arunce o nouă lumină asupra a ceea oamenii de ştiinţă consideră a fi „unul dintre cele mai interesante situri din lume... un imens şi bogat depozit de fosile de mamifere şi vertebrate”, aşa cum declara în urmă cu trei ani cercetătoarea despre locul considerat „o mină de aur”, catalogat drept „cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est”, în interviul de anul trecut, despre care în România nu s-a vorbit.
 
„România este o poartă către Europa, în multe feluri”
 
„România este un fel de drum, de poartă către Europa în multe feluri. Aşa că am lucrat în România pentru a încerca să înţelegem migraţiile umane – ale oamenilor timpurii (preistorici) din Europa. Motivul pentru care am lucrat acolo vine din anii '60. Zona de cercetare de care suntem interesaţi în mod deosebit se numeşte Valea Olteţului, Valea râului Olteţ”, explica cercetătoarea de la Universitatea din Arkansas în interviul oferit anul trecut celor de la „Research frontiers”.  
 
Claire Terhune, şefa echipei de cercetători americani
 
 
Documente pierdute
 
„Din păcate, deşi fosilele au fost recuperate şi stocate la Institutul de Speologie din Bucureşti, toată documentaţia de pe amplasament - notele de săpături, informaţiile geologice s-au pierdut, şi nu foarte mulţi oameni de ştiinţă au fost conştienţi de această colecţie valoroasă de fosile. În ultimii patru ani (2012 - 2016 - n.r.), echipa noastră a lucrat la o recatalogare şi analizare a fosilelor din Grăunceanu şi alte situri mici din Valea Olteţului, astfel încât să putem înţelege mediile paleolitice din Europa, în acest moment”, spunea cercetătoarea din America în urmă cu trei ani. Anul trecut s-au descoperit o parte dintre acestea.
 
Institutul de Speologie „Emil Racoviţă”, unul dintre locurile fascinante pentru americani
 
În ultimul articol publicat de americani, Claire Terhune face o diferenţiere între antropologii culturali care studiază oamenii vii, antropologii lingvişti care studiază limbile, arheologi care studiază lucrurile pe care oamenii le-au făcut în trecut şi antropologii biologi, ştiinţă în care ea s-a specializat, care studiază oasele şi anatomia primatelor, legătura dintre ele, forma lor, pentru a înţelege de unde provine această variaţie şi diversitate, din vremurile preistorice şi care este legătura dintre oameni şi alte animale, precum primatele, cum ar fi cimpanzeii.
 
„Îmi focusez atenţia pentru a înţelege de ce craniul uman arată aşa cum arată. De ce capul nostru este atât de diferit faţă de al altor primate?”, a menţionat Claire Terhune pentru a explica faptul că cercetările sale combină o mulţime de domenii extrem de diverse. „Una dintre cele mai faine chestii ale activităţii mele este că pot să merg în locuri fascinante precum Muzeul de Istorie Naturală Smithsonian, unde sunt înconjurată de o grămadă de oase şi de o grămadă de cranii şi mă ocup de ştiinţă”.
 
Iar un alt loc fascinant din lume unde şi-a petrecut ultimele cinci veri, pentru a afla cum şi când au migrat oamenii timpurii din Africa în Europa este Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” din Bucureşti, unde a avut alături şi o parte dintre studenţii săi, despre care a spus că este o componentă importantă a cercetării sale. 
 
„Munca mea în România mă ajută cu adevărat”
 
„Mă uit la fosilele umane. Încerc să înţeleg modul în care oamenii au evoluat, de unde au venit, cum au migrat şi s-au răspândit pe întreg globul, iar munca mea în România mă ajută cu adevărat. Am mai mulţi colegi atât în România, cât şi în S.U.A., cu care am lucrat de mai mulţi ani în această privinţă”, a recunoscut cercetătoarea din America.
 
„Ideea este că în urmă cu aproximativ 1,8 milioane de ani, oamenii, probabil ceva de genul Homo erectus, au migrat din Africa pentru prima dată”, mai spune americanca recunoscând că este foarte posibil ca migraţiile să fi început mai devreme, dar nu există deocamdată dovezi în acest sens. 
 
„Am lucrat în România pentru a înţelege migraţiile oamenilor timpurii din Europa”
 
Însă, mai spune Claire Terhune, oamenii „nu au ajuns direct în Europa”, pomenind despre fosilele descoperite în Georgia, „care este un fel de Asia de Vest”, dar şi cele din Spania, datate cu aproximativ 1,4 milioane de ani în urmă.
 
„Deci, de ce le-a luat atât de mult timp să treacă prin Europa, spre Spania, de exemplu? Şi când au făcut asta, undeva între aceşti 1,8 - 1,4 milioane de ani în urmă, cum au ajuns acolo, care erau condiţiile de mediu?”, s-a întrebat cercetătoarea explicând cum a ajuns la concluzia că „România este un fel de drum, de poartă către Europa, în multe feluri. Aşa că am lucrat în România pentru a încerca să înţelegem migraţiile oamenilor – ale oamenilor timpurii (preistorici) din Europa. Motivul pentru care am lucrat acolo vine din anii '60. Zona de cercetare de care suntem interesaţi în mod deosebit se numeşte Valea Olteţului, Valea râului Olteţ”.
 
 
„Cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est”
 
„Întorcându-ne în anii '60, acolo s-au făcut o serie de săpături, la scară mai mare, care au fost efectuate în acea zonă de cercetare, de pe Valea Olteţului. La acea vreme s-a descoperit ceea ce a rămas până în zilele noastre cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est. Cele mai multe fosile, undeva în jur de cinci mii, provin din acest sit”, a mai spus cercetătoarea amintind şi că „ei (românii n.r.) au, de asemenea dovezi, privind acest tip de maimuţă mare (face referire la „Homo Olteniensis” - n.r.) care a trăit în zonă, în momentul în care au sugerat: "Hei, credem că avem nişte unelte de piatră pe care oamenii le-ar fi lăsat în urmă".
 
Oportunitatea de a studia situl din Vâlcea cu tehnica modernă
 
Claire Terhune a vorbit şi despre îndoielile care au existat în privinţa legitimităţii uneltelor de piatră, dacă au fost ele într-adevăr lăsate de oameni sau create de oameni.
 
Şi plecând de la toate aceste suspiciuni, americanii consideră că oportunitatea de a se întoarce la situl din Vâlcea este una excelentă, de a reveni în zona de cercetare, şi de a căuta dovezi ale existenţei oamenilor din cele mai vechi timpuri, de a încerca să valideze dacă respectivele instrumente de piatră sunt reale, de a găsi mai multe sit-uri  şi de a analiza o mulţime de fosile  care au fost excavate în anii '60. 
 
„Deşi au existat câteva publicaţii care au descris unele dintre aceste fosile, nu s-au făcut mai nimic în privinţa lor între timp” a mai spus şefa echipei de cercetători americani explicând că acum se întorc şi folosesc câteva tehnici moderne: „uitându-ne la structura chimică a unor dinţi, ori la mici zgârieturi de pe alţi dinţi şi diverse alte tehnici, pentru a încerca să înţelegem cum era această regiune în urmă cu 1,5, - 1,8 poate aproape 2 milioane de ani”.
 
„La acea vreme, peisajul includea pisici cu colţi sabie, hiene uriaşe, rinoceri lânoşi şi mamuţi”
 
La întrebarea reporterului care este numele „celui mai important sit”, răspunsul cercetătoarei este fără dubiu: - adică situl Grăunceanu, unde oamenii de ştiinţă caută, ca şi în alte locuri, o dovadă a vieţii umane, cu ajutorul instrumentelor, dar şi al rămăşiţelor fosile reale.
 
 
Claire Terhune a recunoscut şi că marea întrebare este de ce e atât de important să fie găsite astfel de dovezi: „Este foarte important să priveşti fosilele care provin dintr-un sit şi să încerci să înţelegi mediul din care provin. Cum era mediul înconjurător în acel moment în Europa, cum era peisajul, ce fel de animale erau acolo? Pentru comparaţie, la acea vreme, în Europa vorbim despre un peisaj care ar fi inclus pisicile cu colţi sabie (unul dintre cei mai mari prădători ai lumii în urmă cu 9 milioane de ani – n.r.) şi hienele uriaşe, rinocerii lânoşi, mamuţii şi girafele, alături de căprioare şi cai pe care te-ai aştepta de cele mai multe ori să le vezi, Dar acela era un peisaj deosebit, altfel decât cel din Europa de Est de astăzi. Deci, este important să le comparăm, dar şi să căutăm dovezi privind existenţa umană în această zonă care ne-ar putea spune despre cum au ajuns în Europa, cum au interacţionat cu alte animale. Au existat acolo, spre exemplu, pisici cu colţi sabie cu care au fost nevoiţi să lupte pentru hrană? Pentru că toţi mâncau acelaşi lucru. La siturile din Africa, spre exemplu, s-au descoperit tăieturi şi muşcături de dinţi de animale şi oameni unele peste celelalte. Uneori oamenii au ajuns la hrană mai întâi, apoi carnivorele şi viceversa. Avem dovezi şi că oamenii au adunat rămăşiţele rămase de la carnivore”.
 
„Sper că vom găsi un craniu la un moment dat”
 
Prin urmare, pentru oamenii de ştiinţă este extrem de important să înţeleagă cum au interacţionat animalele preistorice şi oamenii cu peisajul, cum s-au deplasat, dacă şi de ce au sau nu au reuşit să intre în această zonă pentru că au fost în afara competiţiei cu celelalte animale. „Este foarte interesant să te gândeşti cum ar fi putut să arate aceşti hominizi. Hominizii fiind pur şi simplu oameni preistorici, primatele bipede. Deci, cum arătau, cum se comportau?”.
 
„Sper că vom găsi un craniu la un moment dat, de exemplu, fosile umane, ar fi foarte interesant, pentru că atunci am putea să înţelegem ce fel de specii erau aceştia? Cum arăta craniul lor? Cât de mari erau ei? Unii dintre aceşti hominizi, unii dintre aceşti oameni sunt cei care au migrat mai întâi din Africa în Republica Georgia şi care erau foarte mici. Deci vorbim despre oameni pitici care nu aveau un creier de dimensiunea celui de astăzi. Probabil se comportau la fel ca noi, dar aceşti micuţi oameni aveau comportamente care concurau cu ale pisicilor cu colţi sabie, care se luau la întrecere cu hienele înconjurate de mamuţi. Nici nu-mi pot imagina cum ar fi putut să fie, dar este palpitant şi să mă gândesc la asta”, a mai recunoscut Claire Terhune despre descoperirile din România, explicând şi faptul că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le pot face oamenii de ştiinţă este să vorbească publicului despre ceea ce fac şi să-i împărtăşească ceea ce a descoperit.

Descoperiri arheologice importante în „cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est” pe Valea Oltețului din Vâlcea Foto  Arhivele Institutului Emil Racoviță

Imagini din aceeasi galerie
  • Descoperiri arheologice importante în „cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est” pe Valea Oltețului din Vâlcea Foto  Arhivele Institutului Emil Racoviță
  • Munca cercetătoarei americance Claire Terhune include și modele de dinți ale oamenilor timpurii; Foto: Research frontiers
  • Comoara de documente de la „cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est”, de pe Valea Oltețului - Vâlcea, găsite de cercetătoarea Claire Terhune și colegii ei, într-un cabinet vechi în România, Foto: Research frontiers
  • Oasele găsite în „cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est”, de pe Valea Oltețului - Vâlcea, Foto: Research frontiers
  • Comoara de documente de la „cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est”, de pe Valea Oltețului - Vâlcea, găsite de cercetătoarea Claire Terhune și colegii ei, într-un cabinet vechi în România, Foto: Research frontiers
  • Craniu de hienă găsit pe Valea Oltețului - Vâlcea la Bugiulești Tetoiu scanat 3 D de americani Foto cpb-us-e1 wpmucdn com
  • Fosilele găsite de americani în „cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est”, de pe Valea Oltețului - Vâlcea, în situl Grăunceanu, Foto: Research frontiers
  • Valea Olteţului din Vâlcea unde s-au descoperit oasele vechi de 2 milione de ani 
  • Zona unde se află „cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est”, Foto:  Google maps
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările