UPDATE FOTO Accident mortal în urma unei coliziuni între un BMW şi o căruţă: un bărbat a murit, iar două persoane sunt grav rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul rutier s-a petrecut sâmbătă seara, 24 octombrie, în localitatea Mihăeşti, pe un drum judeţean din Vâlcea. O maşină a intrat într-o căruţă, iar în urma coliziunii au rezultat trei victime.

Update, ora 20:52 Cea de-a treia victimă este tot un bărbat. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind transportat tot la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitatului Judeţean Vâlcea.

După cum se reiese şi din imaginile ataşate, impactul a fost destul de violent, fiind posibil ca şoferul să fi văzut căruţa abia în ultimul moment. De altfel, în urma coliziunii, atelajul s-a răsturnat. Cercetările vor stabili dacă acesta era semnalizat corespunzător.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Evenimentul rutier s-a produs în satul Govora, pe drumul judeţean DJ 647. 

Un BMW a intrat într-un atelaj hipo care se deplasa spre Băile Govora, dinspre Râmnicu Vâlcea. „În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor două, toate victimele fiind din atelajul hipo. La faţa locului, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Cătălin Udrea.

Imagine indisponibilă

Imagini de la accidentul rutier din Govora - Mihăeşti, în Vâlcea, în care o persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite, Foto: Adevărul

Pompierii militari au intervenit la locul accidentului cu o autospecială SMURD, o autospecială de Descarcerare şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare. De asemenea, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea a trimis două echipaje. 

Imagine indisponibilă

Una dintre victime a intrat în stop cardio-respirator, după impact, dar în ciuda manevrelor de resuscitare nu a mai putut fi salvată. „Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au avut efect şi bărbatul a fost declarat decedat de către medicul de pe ambulanţă”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Imagine indisponibilă

Alte două victime au fost preluate şi monitorizate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Una dintre acestea este un bărbat în vârstă de circa 40 de ani, care a suferit o fractură la gamba dreaptă şi un traumatism cranian şi facial, motiv pentru care a fost transport la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea.

Vă mai recomandăm şi:

Tentativă de omor. A intrat peste vecin în casă şi i-a tăiat gâtul cu un brici

11 percheziţii domiciliare în Vâlcea şi Argeş la persoane acuzate de corupţie şi evaziune fiscală, din domeniul forestier

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite