UPDATE Avertizare de Cod Portocaliu. Valea Oltului blocată de un copac căzut pe DN 7 din cauza vântului

UPDATE Avertizare de Cod Portocaliu. Valea Oltului blocată de un copac căzut pe DN 7 din cauza vântului

Trafic blocat pe DN 7 - Valea Oltului ,la Brezoi, după ce un copac a căzut pe carosabil din cauza vântului Foto Adevărul

Partea de nord a judeţului Vâlcea se află sub atenţionare de Cod Portocaliu de vânt puternic şi ninsoare viscolită. Valea Oltului a fost blocată miercuri seara după ce un copac a căzut pe carosabilul DN 7.

Ştiri pe aceeaşi temă

Update, ora 22:35 Flăcările au izbucnit într-o clădire anexă a unei fabrici de mobilă. Clădirea este destinată vestiarului şi centralei termice. 

În plus, a mai luat foc o copertină sub care erau depozitate deşeuri de mobilier şi rumeguş. Incendiul a fost localizat şi se lucrează la lichidare, susţin reprezentanţii ISU Vâlcea.

Update, ora 22.20 Tot din cauza vântului puternic, în Râmnicu Vâlcea miercuri seara, 5 februarie, au căzut mai multe elemente de construcţie de pe faţada unui bloc, de pe strada Regina Maria, din centrul oraşului. Două echipaje de pompieri au fost trimise la intervenţie.

O magazie industrială din zona Gării Râureni a luat foc. Flăcările se manifestau, la ora la care publicam această informaţie, pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi. Mai multe echipaje de pompieri se luptă cu focul întreţinut şi de rafalele puternice de vânt.

 - ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Miercuri, 5 februarie, în jurul orei 19.00, după ce un copac a căzut pe şosea în zona Brezoi - Vâlcea, traficul pe DN 7 / E 81 a fost blocat pe sensul de mers Sibiu - Vâlcea, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu.

La faţa locului a fost trimis un echipaj de pompieri, ca să degajeze şoseaua. Până să ajungă, participanţii la trafic au înlăturat copacul şi resturile de pe caldarâm.

Judeţul Vâlcea se află sub atenţionare de Cod Galben şi Cod Portocaliu - în special în zona montană, de nord, care include şi Valea Oltului. 

Din acest motiv până joi, 6 februarie, la ora 15.00, a fost activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) ce îşi desfăşoară activitatea la ISU Vâlcea, începând cu ziua de marţi. Odată cu activarea CJCCI, a fost analizată şi activitatea „instituţiilor şi societăţilor cu atribuţii în aplicarea planului judeţean pentru sezonul rece, respectiv a administratorilor drumurilor naţionale şi a celor judeţene, a operatorilor reţelelor de energie electrică, a Serviciul Salvamont şi a structurilor MAI: jandarmerie, poliţie şi pompieri”. 

Ca urmare a avertizării meteorologice cod galben şi portocaliu emisă de ANM pentru zona montană a judeţului sunt aşteptate intensificări ale vântului cu rafale de peste 100 -120 km/h, viscol puternic, vizibilitate redusă sub 50 de metri şi ninsoare viscolită.

Toate primăriile din Vâlcea au primit circulare pentru instituirea serviciului de permanenţă pe instituţie şi identificarea persoanelor fără adăpost sau aflate în situaţii de necesitate: persoane singure, fără venituri etc. 

Potrivit informaţiilor Salvamont Vâlcea, la peste 1.400 de metri altitudine stratul de zăpadă măsoară circa 10 -15 centimetri, iar vântul suflă cu putere. Turiştii sunt atenţionaţi să nu se aventureze pe munte în această perioadă.

Cum Valea Oltului se află sub avertizare de Cod Portocaliu, de când a început să ningă, „poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat pentru supravegherea, dirijarea şi controlul traficului rutier, astfel încât să se menţină siguranţa circulaţiei. Le recomandăm tuturor conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. Astfel, când partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau drumul este din piatră cubică, trebuie să circulaţi cu viteză redusă. Conduceţi prudent!”, sfătuieşte participanţii la trafic purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: