Scheletul din dulap care „s-a autodonat“ în scop didactic. Povestea fascinantă a învăţătorului care a scos satul din sărăcie

Scheletul din dulap care „s-a autodonat“ în scop didactic. Povestea fascinantă a învăţătorului care a scos satul din sărăcie

Scheletul din imagine este folosit de elevi la ora de Anatomie FOTO Diana Frîncu

Renumit dascăl al satului la începutul secolului al XX-lea, Grigore Alexandru Popescu se spune că ar fi lăsat cu limbă de moarte ca, după trecerea sa în nefiinţă, osemintele să-i fie folosite drept material didactic pentru copiii care aveau să studieze anatomia. Că a fost aşa sau nu încă nu se ştie cu certitidine.

Ştiri pe aceeaşi temă

Renumit dascăl al satului la începutul secolului al XX-lea, Grigore Alexandru Popescu se spune că ar fi lăsat cu limbă de moarte ca, după trecerea sa în nefiinţă, osemintele să-i fie folosite drept material didactic pentru copiii care aveau să studieze anatomia. Că a fost aşa sau nu încă nu se ştie cu certitidine.

Cert este însă că de mai bine de 60 de ani, învăţătorul Grigore Popescu îi „veghează“ pe elevii şcolii generale din satul prahovean Puchenii-Moşneni. Mai precis, în laboratorul de biologie al şcolii amintite, scheletul învăţătorului este păstrat pentru ca elevii să înţeleagă mai bine tainele corpului omenesc.

Dincolo de gestul unic, cel puţin în România, de a-şi dona scheletul şcolii, numele învăţătorul este păstrat în memoria localnicilor drept un model, astăzi imposibil de găsit. A fost o personalitate locală care şi-a pus puternic amprenta asupra comunităţii şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru ca familiile de ţărani din epocă, în mod special, să aibă o viaţă mai bună.

Grigore Alexandru Popescu a fost cel care, încă din anul 1914, a adus la Puchenii-Moşneni, un sat aflat la câţiva kilometri de Ploieşti, tehnologia specială pentru proiecţii de filme. În plus, le-a deschis ochii ţăranilor, pe care i-a dus la cursuri de grădinărit, i-a învăţat despre igienă, despre cum să împrumute bani de la cooperativele de credit, dar şi despre literatură, istorie şi muzică.

În arhiva şcolii au fost păstrate o serie de scrieri ale învăţătorului, memorii despre elevii săi, despre felul în care organiza serbările şcolare, partituri şi versuri compuse de dascăl.

Cursuri de grădinărit pentru ţărani

Toate aceste documente au fost scoase la lumină în prezent de Sorin Stanciu, profesorul de istorie care le predă acum copiilor de la şcoala din Puchenii-Moşneni.

„Istoria acestui învăţător începe undeva la sfârşitul secolului al XIX-lea. A devenit învăţător la şcoala din Puchenii-Moşneni în anul 1908 şi a rămas aici până undeva spre anul 1920, atât ca învăţător, cât şi ca diriginte al şcolii. Funcţia de diriginte era asimilată atunci cu cea de director. Povestea acestui personaj reflectă într-un fel dedicaţia extraordinară pe care o aveau învăţătorii educaţi în spiritul lui Spiru Haret, fostul ministru al Educaţiei la sfârşit de secol XIX. Grigore Alexandru Popescu era dedicat comunităţii nu numai prin profesia lui didactică, prin propria lui meserie, dar şi prin alte activităţi pe care astăzi le-am numi extraşcolare. A contribuit în mod substanţial alături de fratele său, care era primar, la răspândirea grădinăritului în comuna Puchenii Mari. A urmat un curs de grădinărit împreună cu alţi localnici, printre care erau şi ţărani, curs care s-a desfăşurat pe moşia lui Barbu Ştirbey şi a fost finanţat de Ministerul Educaţiei de atunci“, explică Sorin Stanciu, profesorul de istorie care predă în prezent la Şcoala din Puchenii-Moşneni.

A scos ţăranii  din sărăcie

Faptul că localnicii, care erau dependenţi în acea perioadă de cultura cerealieră de grâu şi porumb, au prins tainele legumiculturii, diseminate ulterior în comunitate, i-a ajutat pe mulţi să prospere. Cu ajutorul învăţătorului, au aflat că-şi pot vinde legumele în pieţele urbane, învecinate, din Ploieşti şi chiar din Bucureşti, iar acest tip de comerţ i-a ajutat să-şi suplimenteze veniturile.

„Pur şi simplu i-a scos din sărăcie, acesta este adevărul şi asta pentru că acest meşteşug al legumiculturii a fost mai degrabă practicat de alogeni, adică de sârbi şi bulgari în Evul Mediu, iar acest monopol a fost deţinut până în secolele XIX–XX“, adaugă profesorul Sorin Stanciu.

A înfiinţat cooperative de credit

Vizionar, învăţătorul Grigore Popescu a fost cel care a încercat să aducă şi mai multă prosperitate în satul său şi a creat mici cooperative de credit pentru ţărani, care să finanţeze ocupaţii agricole. A devenit chiar preşedintele Băncii Populare din comună.

„Era un pic stângist, semănătorist, poporanist... Oricum, era preocupat de îmbunătăţirea vieţii materiale şi de educaţia ţăranilor din acea perioadă, mai ales că România avea un mare handicap de natură economico-socială“, spune
Stanciu.

Învăţătorul nu s-a limitat doar la a aduce bani în satul său natal. Şi-a dat seama că oamenii au nevoie de mai mult, aşa că, împreună cu fratele său primar, a făcut un împrumut la bancă şi a adus la Puchenii-Moşneni aparatura necesară proiecţiilor de filme. Se întâmpla la începutul anilor 1900, atunci când filmul mut făcea furori la nivel mondial.

„A fost implicat în acţiuni de educaţie extraşcolară, nu numai culturală, dar şi sanitară. Pe la 1914, se ţineau la Căminul Cultural din satul Puchenii-Moşneni cursuri de igienă, de istorie, de literatură, se proiectau filme. Au cumpărat acel aparat de filmat, doar că a fost distrus de ocupantul german în timpul războiului. Arhiva şcolii, cărţile adunate în acea perioadă, totul a fost distrus“, explică profesorul Stanciu.

Afaceri imobiliare cu o parcelă donată

Imediat după Primul Război Mondial, învăţătorul Grigore Alexandru Popescu a revenit în satul natal şi a făcut un nou gest nobil. Lotul său de pământ primit în calitate de combatant de război l-a donat şcolii pentru a crea un mic teren agricol unde să se practice legumicultura ca activitate şcolară.

„Acest teren a fost vândut de membrii comisiei şcolare, parcelat, mă rog, a fost o mică afacere imobiliară, iar şcoala de la Puchenii-Moşneni a rămas fără grădină. Spun unele voci din sat că faimosul Dumitru Petrescu-Marinaru (n.r. – membru P.N.Ţ., deţinut politic) ar fi fost implicat în această afacere, dar nu sunt documente foarte clare în acest sens“, mai spune Stanciu.

Ce spun elevii de astăzi

La mai bine de jumătate de secol de când învăţătorul Grigore Alexandru Popescu s-a stins din viaţă, elevii de astăzi ai şcolii din Puchenii-Moşneni recunosc că la început, când au intrat în laboratorul de biologie, au fost puţin intimidaţi de prezenţa scheletului din vitrină. Apoi, după ce au aflat povestea fostului învăţător, şi-au dat seama de valoarea materialului didactic şi de onoarea care li se oferă în prezent şi se uită cu alţi ochi în colţul din spatele clasei, acolo unde au fost aşezate osemintele dascălului. Au ocazia să-i afle povestea de viaţă în fiecare zi şi asta pentru că, pe un panou uriaş, montat pe unul dintre pereţii interiori ai şcolii, au fost scrise în detaliu toate faptele domnului învăţător, demne de urmat de fiecare dintre cei care au ales aceeaşi carieră.

Baritonoul Nicolae Herlea, elevul profesorului Popescu

Profesorul Sorin Stanciu a descoperit în arhivele şcolii din comuna Puchenii-Moşneni o serie de manuscrise lăsate moştenire de învăţătorul Grigore Popescu. Sunt însemnări valoroase pentru dascălii care au îmbrăţişat această carieră în prezent, despre strategia învăţătorului Popescu de „a valorifica“ elevii talentaţi pe care-i avea în clasă. Sunt mărturii despre cum îi motiva, cum se implica în organizarea serbărilor şcolare pentru ca acestea să rămână în memoria spectatorilor. Printre aceste manuscrise se află şi însemnări despre „artistul N. Herlea“, care fac referire la „o voce distinsă de alto, puternică, clară şi foarte plăcută“.

„Am căutat să scot în evidenţă acest elev“

„Încă de la începutul carierii mele de învăţător, mi-a plăcut ca, pe elevii cu voci mai frumoase să-i scot în evidenţă la diferite serbări, în faţa publicului. Prin aceasta făceam să se întărească mai mare încredere în puterile lor şi dedeam şi serbărilor un aspect deosebit. Aşa, în primii ani ai carierei mele, la şcoala din Puchenii-Moşneni, dialogurile din versurile «Sergentul» de V. Alexandri şi «Mama» lui Ştefan cel Mare de Bolintineanu au fost cântate solo de către elevii şi elevele cu voci mai distinse (…) Printre elevii de la cursul (...) mi-a atras atenţia o voce distinsă de alto: puternică, clară şi foarte plăcută a elevului Herlea (…) La diferite serbări, am căutat să scot în evidenţă acest elev cu care mă mândream, punându-l să cânte solo (…) a cântat solo din cântece de vitejie, versuri de V. Alecsandri“, scria profesorul în memoriile sale, descoperite ani mai târziu în
arhiva Şcolii de la Puchenii-Moşneni.

Artistul care i-a atras atenţia învăţătorului Grigore Popescu şi cu care se mândrea atunci când organiza serbările şcolare avea să devină peste ani celebrul bariton Nicolae Herlea (1927-2014), cu o strălucită carieră internaţională. Elevul remarcat de dascălul de la Puchenii-Moşneni a cântat în compania multor artişti consacraţi ai operei, Monserrat Caballé, Placido Domingo şi Franco Corelli.

Grigore Popescu l-a avut elev pe viitorul bariton nu la şcoala din Puchenii-Moşneni, ci la Şcoala de Băieţi şi Fete nr. 33 din Bucureşti, pentru că profesionalismul dascălului l-a împins spre şcoli mari de la oraş, mai întâi la Ploieşti şi, spre finele anilor ’40, în Capitală.

În lipsa documentelor s-au născut legendele

Rămâne însă un mare mister felul în care osemintele învăţătorului s-au întors la Şcoala din Puchenii-Moşneni. Profesorul a decedat la începutul anilor ’60. Nu există în momentul de faţă un document, un testament, din care să reiasă cine a decis ca scheletul dascălului să fie adus ca material didactic la şcoala din Prahova. Este doar o legendă locală care spune că însuşi dascălul ar fi lăsat cu limbă de moarte ca trupul său să fie transformat în material de studiu pentru elevi, la ora de anatomie.

„Există o teorie care spune că, la şapte ani de la deces, învăţătorul ar fi fost deshumat, iar oasele au fost recuperate, asamblate şi apoi aduse la şcoală. Nu avem un document în acest sens. Este posibil ca membri din familie, mai tineri atunci, astăzi la vârsta de 70-80 de ani, să ştie mai multe detalii. Eu preconizez că scheletul dascălului a ajuns la şcoala din Puchenii-Moşenii între anii 1968-1970“, spune profesorul Sorin Stanciu. 

Profesorul Sorin Stanciu, cel care a scos la lumină memoriile predecesorului său                        FOTO: DIANA FRÎNCU

Imagini din aceeasi galerie
  • Profesorul Sorin Stanciu, cel care a scos la lumină memoriile predecesorului său                        FOTO: DIANA FRÎNCU
  • Partiturile profesorului Grigore Popescu                              FOTO: DIANA FRÎNCU
  • Memoriile profesorului Popescu, cel care l-a descoperit pe baritonul Nicolae Herlea       FOTO: DIANA FRÎNCU
  • Memoriile nepublicate ale profesorului Girgore Popescu        FOTO:DIANA FRÎNCU
  • Elevii de astăzi, fascinați de povestea de viață a profesorului Grigore Popescu       FOTO: DIANA FRÎNCU
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările