Modelul superb de ie românească imposibil de replicat în fabricile chineze. „Noi facem una pe lună, ei fac mii zilnic“

Modelul superb de ie românească imposibil de replicat în fabricile chineze. „Noi facem una pe lună, ei fac mii zilnic“

Ajurul de pe ia de la Breaza, un model unic în lume FOTO Diana Frîncu

Ridicată la rang de valoare naţională de către Regina Maria a României, ia a devenit un „must have“ al româncelor moderne care au redefint astfel portul popular autohton şi l-au transformat în ţinută casual, care te poate scoate din impas atunci când inspiraţia lipseşte.

Ştiri pe aceeaşi temă

La Breaza încă se coase respectându-se arhetipul, modelul tradiţional specific zonei, transmis de la o generaţie la alta care nu se întâlneşte în altă parte a ţării şi nici măcar a judeţului

Simbolurile iei şi ale modelelor cu care este decorată s-au pierdut în timp şi nimeni nu mai ţine cont astăzi de faptul că unui anumit tip de cusătură i se atribuia în trecut proprietatea magică de a feri pe cel care o poartă de farmece şi de boli sau, din contră, motivul era purtat doar în zile de doliu sau de femeile în vârstă. În trecut, ia spunea o poveste întreagă, era ca o carte de identitate a femeii care o purta. În funcţie de model, puteai să spui dacă femeia respectivă este căsătorită sau dacă este văduvă, în doliu sau încă îşi caută sortitul. Astăzi ia este apreciată în funcţie de complexitatea broderiei, de calitatea pânzei şi de preţ. Puţini sunt cei care ştiu ce cumpără şi ce poartă, totul este ca modelul şi culorile în care a fost brodată să se asorteze cu restul ţinutei.

Vasile Focşeneanu, etnograful din Breaza FOTO Diana Frîncu

Oraşul Breaza din judeţul Prahova a rămas, alături de Tismana din Oltenia şi de Topoloveni de Argeş, printre puţinele centre vii din Muntenia unde ia tradiţională a supravieţuit timpului, spune etnograful Vasile Focşeneanu. La Breaza încă se coase respectându-se arhetipul, modelul tradiţional specific zonei, transmis de la o generaţie la alta care nu se întâlneşte în altă parte a ţării şi nici măcar a judeţului.

Vasile Focşeneanu, etnograf şi profesor de istorie la Liceul „Aurel Vlaicu“ din Breaza, susţine că specifice localităţii sunt şase modele, motive ale căror denumiri şi forme au fost transmise din mamă-n fiică.  „«Roatele», «Crestele», «Bătrânelul», «Velincioara», «Buclavaua», «Covoraşul» sunt modele specifice zonei noastre, Valea superioară a Prahovei, o subzonă etnografică a Munteniei. În această zonă există un ax, care cuprinde localităţile Breaza - Comarnic şi în jurul lor, dar până în Valea Doftanei, unde întâlnim alte influenţe din partea Vrancei, ax în care aşezările rurale au individualizat, au particularizat ce este specific acestei subzone. Din păcate, găsesc foarte multe albume cu aceste modele şi cei care realizează albumele spun că sunt modele de Vrancea sau olteneşti, dar sunt modele de Breaza“, explică profesorul Vasile Focşeneanu.

Ie de Breaza cu modelul "Roatele" FOTO Diana Frîncu

Ce simbolizează modelele specifice zonei

„Trecătoarea“ este un model cusut cu „muşte“, care simbolizează trecerea vieţii şi efemeritatea omului pe Pământ. „Pe ia tradiţională, «Trecătoarea» este un model specific localităţii noastre, cu două variante, pe care le-a analizat istoricul Nicolae Simache. A făcut această cercetare prin anii ’50-’60, spunând că «Tecătoarea» este un model bătrânesc, întâlnit în special la Breaza şi era folosit în decorarea iilor purtate de bătrânele care se pregăteau să facă trecerea şi, automat, culorile folosite în decorarea iilor acestea sunt roşu şi negru. Sunt culorile predominante în costumul de Breaza. Acum, cele care cos ii n-au încotro şi respectă solicitarea clientului, dacă el vrea cu galben şi verde, asta e, dar vă daţi seama că simbolul a dispărut“, explică Vasile Focşeneanu.

Un alt model sută la sută original din Breaza este „Roatele“, care se mai numeşte şi „Abundenţa“ sau „Roata norocului“. Este o broderie bogată, complexă, formată din cercuri reprezentând perfecţiunea, cu opt petale în mijloc şi pene pe margini. Despre acest motiv se spune că atrage norocul. „Cel mai mare artist care a purtat un model de Breaza în partea superioară, anume ie cu «Roatele» a fost Rodica Bujor. Există o filmare în arhiva Televiziunii Române din 1958, în care Rodica Bujor, care provenea din zona Dâmboviţei, era îmbrăcată în costum de Breaza cu «Roatele», iar pe cap purta marama. Despre ea spunea Ioana Radu că nu a fost în România vreodată vreo altă cântăreaţă care să poarte mai frumos marama decât Rodica Bujor. În înregistrarea la care ne referim interpreta melodia «Zărzărică zărzărea». «Roata» sau «Roatele» este simbolul vieţii, iar spiţele sunt razele Soarelui. Acest model se coase numai cu roşu şi negru. Nu sunt admise în forma tradiţională alte culori la modelul acesta. De regulă, brezencele purtau ia aceasta cu «Roatele» de Sânziene, în zona Munteniei numită Drăgaică, atunci când este solstiţiul de vară. Acum este sărbătorită Ziua iei. Eu le sugerez elevelor din liceul Vlaicu, dacă se îmbracă de Ziua iei cu în port tradiţional, să-şi pună ie cu «Roatele», pentru că atunci sunt ocrotite. Este un simbol apotropaic şi vă ajută foarte mult“, explică profesorul Focşeneanu.

Ie de Breaza cu modelul "Bătrânelul" FOTO Diana Frîncu

Un alt model care apare la Breaza şi pe care altădată îl foloseau femeile bătrâne în decorarea iei este „Bătrânelul“, care se cosea tot cu roşu şi negru. „Crestele“, cu variante de denumire „Creasta cocoşului“ sau „Creasta munţilor“, este un model asociat mai degrabă cu piscurile munţilor, şi simbolizează suişurile şi coborâşurile vieţii.

„«Covorul românesc» şi «Velincioara» sunt cam 20 de variante, toate specifice Munteniei de Nord şi, în mod special, când zic Muntenia de Nord mă gândesc la zona Câmpulung Muscel – Nordul Dâmboviţei –Pucioasa – Bezdead, totul se opreşte la Valea Doftanei, nu la Est de Valea Doftanei unde sunt alte influenţe unde se simt reverberaţii din zona Vrancei şi Sudul Moldovei“, precizează Focşeneanu.

Niciodată negru pe o ie de copil

În trecut, culorile folosite în decorarea iilor aveau o semnificaţie aparte. Niciodată n-ai fi întâlnit negru pe o ie de copil, dar nici roşu pe o ie de doliu, dar pe ia miresei, roşu era obligatoriu, ceea ce astăzi ar putea părea o obrăznicie sau o extravaganţă. În muzeul Liceului „Aurel Vlaicu“ din Breaza se află o ie cusută în anii ’60. Cromatica este rar întâlnită în alte părţi ale ţării: roz, roşu şi alb, iar explicaţia o oferă etnograful. „O ie din anii ’60, cu model specific zonei noastre, «Bătrânelul», iar la gât are un creţ cu romb, care se realizează la Breaza mai rar în zilele noastre şi ca alb, are o stea. Este vorba despre steaua cu 16 pene. Este o iei reprezentantivă pentru zona noastră, adaptată nevoilor, în sensul că nuanţele acestea de roşu şi roz ne duc cu gândul la cea care a purtat ia, o adolescentă, nu o femeie în vârstă. La Breaza exista tradiţia ca la botez, naşa să pregătească pentru fetiţă o ie, iar la tăiatul moţului, naşa pregătea pentru băiat o cămaşă. Dacă băieţii purtau cămăşile cusute cu aţă în nuanţe de bleu şi albastru, fetiţele purtau roşu şi alb, roşu fiind o culoare caldă, solară. Curios este că în ultima perioadă se consideră că este ruşinos dacă o mireasă poartă roşu în ţinuta ei vestimentară, dar în Evul Mediu, obligatoriu miresele purtau măcar ia cusută cu ceva roşu, pentru că roşu simbolizează energia, căldura pe care o adolescentă le are. Această culoare este specifică modelului binecunoscut «Creasta de cocoş» sau «Crestele»“.

Anda Mănescu, una dintre brezencele care duce mai departe tradiţia modelelor autentice. În foto alături de o ie cu "Crestele", unul dintre cele mai copiate de fabricile din China şi India FOTO Diana Frîncu

Tradiţia de la Breaza are reguli stricte în ceea ce priveşte cromatica iilor, aleasă în funcţie de femeia care urma să o poarte. Astfel, la copii, iile sunt colorate, înflorate, uneori cu modele de animale, la domnişoare, iile sunt vesele, cusute cu roşu şi alb, pentru ca după măritiş, cromatica să se mai estompeze, pentru a da senzaţia de seriozitate. Se purtau astfel, în cazul femeilor stabilite la casa lor, mai mult albastru şi bleu, iar spre sfârşitul vieţii, se foloseau mai mult culorile inchise cu negru predominant. De asemenea, ia de doliu este cea brdoată exclusiv cu aţă de culoare neagră, chiar dacă pânza rămâne albă.

Spre sfârşitul anilor ’20, odată cu apariţia în public a Reginei Maria îmbrăcată în port popular muntenesc, ia şi cromatica ei au căpătat cu totul alte valenţe. Profesorul Vasile Focşeneanu povesteşte că, în anul 1926, Regina Maria a venit în vizită la Breaza, iar localnicii i-au oferit în dar o ie cu motive specifice zonei. Nu era o ie să-i spunem clasică, brodată cu roşu şi negru, ci în culori pastelate, predominând violetul. În muzeul Liceului „Aurel Vlaicu“ există în prezent o replică a acelei ii, pe care au realizat-o elevii în anul 2015. „A fost un proiect al elevilor din liceul «Vlaicu», cu care s-au prezentat la concursul Cultură şi Civilizaţie în România. S-a încercat reconstituirea iei din anul respectiv, mai exact din octombrie 1926, atunci când Regina Maria a vizitat la Breaza Casele Naţionale România Mare, iar oamenii s-au gândit să-i ofere un dar. Pentru că Regina a fost cea care a ridicat la rang de valoare naţională ia, mai ales pe cea din Nordul Munteniei, din zona Muşcelului, din Nordul judeţului Dâmboviţa, atunci brezenii au considerat că va fi un dar preţuit de Majestatea Sa. Am ales culorile care-i plăceau reginei, nuanţele de mov, pentru că Regina Maria a lăsat şi prin testament culoare de doliu să fie movul. Ca o paranteză, poate că nu mulţi ştiu că ea a ţinut doliu alb după regele Ferdinand, uşor atipic. În realitate, un om şcolit, ştie că în preistorie, albul era culoare de doliu, nu negru. Şi pentru că îndrăgea foarte mult modelele stilizate, am ales covorul românesc şi pe nuanţele acestea de mov“, a mai spus profesorul Focşeneanu. 

Cum ne dăm seama dacă o ie este made in China

 Atunci când evaluăm o ie pentru a-i stabili vechimea, trebuie verificate în primul rând tipul de ţesătură pe care este cusută şi modul în care a fost încheiată, cum sunt unite părţile. Sunt elementele care ne vor ajuta să identificăm cu aproximaţie evident perioada în care a fost realizată. O ie veche de mai bine de 150 de ani, cusută pe pânză ţesută în casă, la război, este realizată din mai multe bucăţi de material care sunt unite între ele manual. Fiecare piesă este tivită, iar îmbinarea este realizată cu acul într-un anumit tip de nod care nu deranjează deloc din punct de vedere estetic, ba din contră, dă senzaţia de ajur, de broderie. Lărgimea bluzei este dată de clini care sunt introduşi în partea inferioară a mânecii.

Diferenţa dintre o ie cusută de mână la Breaza este evidentă. În stânga (cu albastru) este o replică din China, în dreapta este ia brodată la mână întrr-un atelier din Breaza. FOTO Diana Frîncu

„Avem în muzeul de la Breaza o ie mocănească din anii ’20, are şi creţul diferit (n.r. – modelul din jurul gâtului), este mocănesc, în sensul că apare pe spate o bentiţă, iar creţul propriu-zis apare doar pe faţă. Un alt element important este  acela că este realizată pe pânză pescărească sau pânză de casă ţesută manual, în război de ţesut. Este o mare diferenţă între o ie cusută pe pânză, la război mecanic şi o ie cusută pe pânză de casă. Pânza de casă se deosebeşte prin faptul că lăţimea este relativ mică şi asta pentru că spata de la războiul de ţesut era foarte îngustă. Apoi ia este încheiată manual pe clini foarte înguşti. Asta deosebeşte ia mocănească de ia contemporană din perioada interbelică sau postbelică“, mai spune profesorul.

La fel se întâmplă şi în cazul feţelor de masă cusute în casă cu modele tradiţionale. Până la finalul secolului al XIX-lea nu exista suport material, pânză dublu lată de 1 metru şi 40 de centimetri şi asta pentru că războaiele de casă nu permiteau realziarea materialului cu aceste dimnensiuni atât de mari. Înainte de Primul Război Mondial, susţine rofesorul Focşeneanu, pentru obţinerea unei feţe de masă mai late de un metru, femeile erau nevoite să îmbine mai multe fâşii de pânză. „Se numeau foi, aşa le spuneau bătrânele, iar la mijloc erau prinse într-o cheiţă. Nu avem cum să întâlnim feţe de masă dublu late înainte de Primul Război Mondial“, spune Focşeneanu.

Noi facem o ie pe lună, chinezii – mii pe zi

Anda Mănescu, elevă a profesorului Vasile Focşeneanu, este una dinte tinerele care au decis să ducă mai departe tradiţia iei de Breaza. S-a născut cu acul în mână, spune Anda, a cărei bunică a fost cea care a învăţat-o mai întâi să coasă pe etamină „ca să-şi facă mâna“ şi abia apoi a trecut la nivelul superior, broderie pe pânză de borangic. Are un mic atelier la Breaza unde învaţă şi alte tinere să brodeze respectând modelele tradiţionale.


În atelierul de la Breaza, broderia este cusută integral de mână, motiv pentru care este nevoie de o lună întreagă pentru a termina o singură ie FOTO Diana Frîncu

„La o singură ie se lucrează cel puţin o lună. la Breaza cusătura este manuală, de fapt totul se face manual, broderia, tivurile, ajururile, creţul de la gât care nu poate fi imitat de nicio maşină, ceea ce justifică şi preţul unei astfel de ii cusute de noi“, explică Anda.

Marele necaz al cusătoreselor de la Breaza este că de trei-patru ani, pe piaţa internaţională au apărut replici ale iilor româneşti inspirate de modelele tradiţionale zonei la care ne raportăm. Sunt realizate în China sau în India, însă calitatea acestor copii este mult inferioară celor autentice. Mai mult, susţine Anda, motivele tradiţionale de la Breaza nu sunt protejate de nicio lege, astfel că oricine poate să şi le însuşească.

„Motivul «Creasta de cocoş» sau «Crestele munţilor» sau «Crestele de Breaza», acesta este modelul pe care le-a copiat indienii şi chinezii cel mai mult. Noi putem să facem una pe lună, ei pot face mii pe zi. Cu trei ani în urmă, când tradiţia noastră a revenit în modă au început şi replicile. Partea cea mai proastă este că noi nu avem modelele protejate de nicio lege, de nicun patrimoniu, de nimic, nu sunt considerate patrimoniu naţional, aşa că oricine poate să şi le însuşească. Nimeni nu precizează că aceste modele sunt româneşti şi sunt din zona Breaza. Eu scot modele vechi, unicat de pe ii vechi, de pe bucăţele de pânză salvate de la bătrâne, le pun pe site şi într-o lună-două, apar şi replicile. Noi acum tot căutăm portiţie pentru a reuşi să le înregistrăm cumva pentru ca atunci când sunt replicate să se plătească o taxă la Consiliul Local, să poată beneficia şi comunitatea de pe urmă acestei valori locale. Modelele noastre ar trebui să intre în patrimoniul local al Brezei, pentru că sunt ale comunităţii. Lucrăm în acest sens cu «La Blouse Roumaine». Facem asta ca să ne putem păstra identitatea, ca nu cumva să le înregistreze indienii şi să spună că sunt ale lor, dacă noi nu avem o lege în sensul ăsta. Deocamdată suntem în faza în care stăm pe la uşi la Ministerul Culturii“, mai spune Anda.

Ajurul de pe ia de la Breaza, imposibil de copiat de fabricile din China şi India FOTO Diana Frîncu

Pentru necunoscători, replicile chinezeşti sau indiene ale iilor tradiţionale româneşti pot trece drept autentice în ciuda faptului că diferenţele sunt evidente. În primul rând niciuna dintre copiile iilor nu au ajur, pentru că o astfel de broderie este montată cu ac şi aţă în spărtura pânzei, iar o maşină nu poate face aşa ceva. Apoi, „creţul“ din zona gâtului, nu poate fi realizat de maşină, ci doar de mână, pentru că se coase pe fire, cu un nod anume. La iile chinezeşti acel creţ din dreptul gâtului se obţine printr-o bentiţă sau printr-un şnur banal. Mai mult, atunci când vreţi să cumpăraţi o ie, trebuie să verificaţi broderia pe spate. Acolo se vede clar dacă a lucrat o maşină sau totul este făcut la mână. Este important de ştiut că broderia realizată mecanic se poate distruge într-o secundă. Este suficient să tragem de un capăt de aţă şi totul se destramă. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările