Medic de la Spitalul Câmpina, confirmat COVID-19 pozitiv. 20 de persoane care au intrat în contact cu medicul intră în izolare

Medic de la Spitalul Câmpina, confirmat COVID-19
pozitiv. 20 de persoane care au intrat în contact cu medicul intră în izolare

Spitalul Municipal Câmpina

Un medic angajat al Spitalului Municipal Câmpina a fost testat pozitiv COVID-19. Medicul se află internat într-o altă unitatea sanitară. Spitalul din Câmpina este desmenat ca unitate suport COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aici ar fi trebuit aduşi pentru tratament pacienţii infectaţi cu coronavirus, dar care au nevoie de asistenţă medicală şi pentru alte afeţciuni medicale.

”Vă informăm că la data prezentului anunţ, un medic angajat al Spitalului Municipal Câmpina este internat într-o altă unitate sanitară unde a fost diagnosticat pozitiv Covid.

În cursul serii precedente am solicitat Directiei Sanitare Prahova începerea procedurii de evaluare epidemiologică în spital. Un numar de 20 angajaţi, toţi fără simptomatologie, au fost consideraţi contacţi. Pentru aceştia s-a luat măsura izolării la domiciliu timp de 14 zile.

Totodata, vă informăm că până în acest moment, în spitalul nostru nu s-a înregistrat niciun pacient pozitiv Covid”, este comunicatul semnat de managerul unităţii sanitare, medicul Călin Tiu.

În urmă cu două zile, un alt medic, de data aceasta colaborator al unei clinici private din Poiana Câmpina (Sanconfind) a fost diagnosticat pozitv Covid-19. Alte trei asistente de la aceeaşi clinică au fost testate, dar deocamdată nu există informaţii publice cu privire la rezultatul analizelor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: