Evreul român genial care a revoluţionat pentru totdeauna industria petrolului. Principiul „metodei Edeleanu“, care a condus la obţinerea benzinei

Evreul român genial care a revoluţionat pentru totdeauna industria petrolului. Principiul „metodei Edeleanu“, care a condus la obţinerea benzinei

Lazăr Edeleanu, chimistul român care a inventat procedeul prin are se obţine benzina FOTO M.Banu

În anul 1908, pe malul pârâului Dâmbu, într-un mic laborator al rafinăriei Vega din Ploieşti, Lazăr Edeleanu, un inginer român cu origini evreieşti, şcolit în Germania, punea bazele petrochimiei. O invenţie, primită iniţial cu scepticism, mai ales în România, avea să dea startul unei noi ramuri a industriei chimice: rafinarea petrolului cu bioxid de sulf lichid.

Ştiri pe aceeaşi temă

Invenţia inginerului român este folosită şi astăzi, evident îmbunătăţită, în rafinării din întreaga lume, iar cu ajutorul ei se obţine, printre altele, benzina.

Drumul către succes şi recunoaştere internaţională nu a fost deloc uşor pentru Lazăr Edeleanu. S-a născut la Bucureşti, la 14 septembrie 1861, într-o familie cu resurse financiare modeste. Era al şaselea copil al familiei, care trăia, mai bine spus supravieţuia, exclusiv din ceea ce câştiga tatăl, Şaie Edeleanu, de profesie strungar. Bărbatul reuşea cu greu să asigure un buget pentru traiul de zi cu zi al numeroasei sale familii, motiv pentru care este constrâns să se mute din Bucureşti, mai întâi la Focşani şi apoi la Craiova. Aici, în inima Olteniei, micul Lazăr face primii paşi către viitoarea lui carieră ştiinţifică.

Deşi de condiţie modestă, părinţii săi au observat că mezinul familiei avea o minte ascuţită şi au decis să-l înscrie la şcoala comunităţii evreieşti din Craiova. Peste ani, Lazăr avea să povestească într-o scrisoare adresată fiului său cât de greu i-a fost să supravieţuiască în primii lui ani de viaţă. „Fiind cam precoce la minte, părinţii mei m-au dat foarte de timpuriu la şcoală. Pe atunci ne aflam la Craiova şi şcoala aparţinea comunităţii evreieşti de acolo. (…) În 1873, şcoala comunităţii este închisă din lipsă de mijloace“, scria Edeleanu fiului său.

Învaţă la lumina felinarului de la Palatul Şuţu

Aflăm din aceaşi scrisoare că la nici 12 ani, Lazăr este nevoit să plece din casa părintească şi să se mute din nou la Bucureşti pentru a putea să-şi continue clasa a patra primară. Reuşeşte să se înscrie cu greu, din cauza originilor sale evreieşti, la Liceul „Sf. Sava“. Sărac şi fără sprijinul familiei, îşi găseşte o gazdă care îi oferă o locuinţă ieftină şi insalubră în subsolul unei clădiri.

Şantier de sonde din zona Prahova la sfărşitul secolului al XIX-lea FOTO Muzeul Petrolului Ploieşti

„Setea de cunoaştere îl face să reziste condiţiilor deosebit de grele în care locuieşte. Se întreţine din meditaţii şi, deseori, i se întâmplă să înveţe la lumina felinarului din faţa palatului Şuţu, neavând bani pentru lumânări“, povesteşte Magdalena Banu, cercetător doctor în cadrul Muzeului de Ştiinţe ale Naturii Ploieşti, cea care s-a ocupat să aducă în faţa publicului român corespondenţa savantului cu fiul său, dar şi cu reputaţi oameni de ştiinţă ai epocii în care a trăit.

Greutăţile din copilărie par să-l fi marcat pe savantul român. Adesea în corespondenţa sa, atât cu fiul său, dar şi cu Costa Foru, un industriaş român care avea să-i devină cuscru, povesteşte despre zbaterile sale din primii ani de şcoală şi nu numai. „Modul îngust de a aprecia pe oameni face, în anumite împrejurări, lupta pentru trai foarte dificilă (…) cu atât mai mult e datoria omului de inimă să persiste în luptă până iese biruitor“, îi scria în 1907 din Viena, Lazăr Edeleanu lui Costa Foru. 

În ciuda greutăţilor provocate de sărăcie, Lazăr Edeleanu reuşeşte să termine cu bine liceul, astfel că, în 1881, îşi ia bacalaureatul. Dorinţa sa de cunoaştere îl determină să nu se oprească doar la studiile liceale. Cum ţara natală nu-i putea oferi nimic la acea vreme pentru a-şi putea aprofunda cunoştiinţele tehnice, în 1883, pleacă la Berlin unde începe studiile de chimie ca elev al lui A.W. Hoffmann şi C.F. Rammelsberg. Cei doi reputaţi chimişti germani i-au insuflat tânărului student român dorinţa de a intra în lumea cvasivirgină a chimiei organice, dar şi să caute o cale fiabilă pentru a implementa la nivel industrial experiemtele din laborator.

Scrisoarea adresată de Lază Edeleanu lui Costa Foru FOTO Muzeul Petrolului Ploieşti

Substanţa care îi făcea pe soldaţii germani să uite de foame

Mintea sa strălucită şi pasiunea pentru studiul petrolului îl ajută ca la vârsta de doar 26 de ani, în anul 1887, să susţină teza de doctorat cu lucrarea: „Despre unele derivate ale acidului fenilmetacrilic şi fenilzobutiric“. În spatele acestor cuvinte complicate şi de neînţeles pentru neiniţiaţi se află de fapt originile descoperirii benzedrinei, amfetamina cum este mai bine cunoscută de publicul larg. Acest produs chimic a avut şi are în continuare un rol important în medicină. Calităţile sale au fost apreciate mult mai târziu, abia în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, când a fost produs ca medicament de o companie farmaceutică germană. Fiind un excitant cerebral care înlătură temporar somnul şi foamea, amfetamina a fost „pastila minune“ care a ajutat soldaţii germani să fie mult mai eficienţi. Sunt de notorietate urmările consumului de amfetamină în mod necotrolat şi fără supravegherea unui medic. Soldaţii germani au devenit dependenţi de acest produs, iar în absenţa lui au avut un comportament violent, provocat de halucinaţii. La mai bine de o sută de ani de la descoperirea efectului amfetaminei asupra creierului, substanţa este considerată un drog periculos şi este interzisă în mod oficial consumului uman fără supravegherea unui medic.

Teza de doctorat nu avea să-i asigure succesul internaţional, dar îl propulsează în lumea ştiinţifică şi este apreciat drept un tânăr de perspectivă. Efectele amfetaminei asupra creierului uman aveau să fie descoperite mult mai târziu. Cu recomandarea profesorului său August Wilhelm von Hofmann, dar şi cu teza publicată într-una dintre cele mai prestigioase reviste de profil din Germania „Berichte der Deutschen Chemischen Gesellschaft“, Lazăr Edeleanu pleacă în Anglia unde este angajat ca asistent şi apoi ca şef de lucrări în cadrul laboratorului de chimie de la Royal Artillery College din Woodwich.

„Este un succes al românului Edeleanu, o recunoaştere a valorii sale, dacă este să ne gândim cât de greu acceptau britanicii să pătrundă printre ei un străin, mai ales într-o instituţie militară de prestigiu“, susţine cercetătorul Magdalena Banu.

„Sesizând profitul, m-a numit director“

Invitat să participe la proiecte importante care se dereulau în laboratoarele unor oameni de ştiinţă importanţi ai vremii, Lazăr Edeleanu este măcinat de dorul de casă. A avut în permanenţă dorinţa să fie apreciat în ţara lui natală, iar invenţiile sale să fie puse în practică la scară industrială mai întâi în România. A fost un vis, o dorinţă care nu s-a împlinit niciodată. Chiar şi atunci când banii şi recunoaşterea internaţională îi permiteau să rămână în orice ţară din această lume, inginerul român a preferat să se întoarcă în România, unde şi avea să-şi petreacă ultimii ani din viaţă.


Prima instalaţie ”Edeleanu” de la rafinăria Vega din Ploieşti FOTO Muzeul Petrolului 

„(…) era natural ca procedeul luând naştere într-o instituţie românească, la Laboratorul de chimie al Institutului geologic, să doresc să se aplice la noi în ţară“, scria Edeleanu, în 1925, într-o comunicare  adresată  Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România despre lucrarea sa „Noi metode de rafinare a petrolului prin bioxid de sulf lichid“, cea care avea să revoluţioneze industria petrolului.

Aaşdar, măcinat de dorul de casă, Lazăr Edeleanu se întoarce în România în anul 1889 unde este primit cu braţele deschise de comunitatea ştiinţifică de la Bucureşti. Leagă o puternică amiciţie cu doctorul Constantin Istrati, fondatorul şcolii de chimie organică din Bucureşti, care îi permite să lucreze în laboratorul său. În paralel cu activitatea de cercetare din laboratorul prietenului său, Edeleanu publică o serie de lucrări, multe dintre ele în cele mai apreciate reviste de profil. Numele său capătă o sonoritate internaţională, iar marii industriaşi germani care înfiinţaseră deja rafinării în România, în zona Câmpina-Ploieşti, nu rămân indiferenţi în faţa calităţilor inginerului român şi adulmecă posibilitatea dezvoltării afacerilor lor pe baza cercetărilor realizate de Edeleanu. În 1907, unul dintre directorii Deutsche Bank & Disconto Gesellschaft îl numeşte pe Edeleanu directorul rafinăriei Vega din Ploieşti.

Citat:

„Sesizând profitul care s-ar obţine combinând munca ştiinţifică cu studiul practic, m-a numit director la rafinăria Vega“, scrie Edeleanu, într-una dintre scrisorile expuse în muzeul din Ploieşti.

A condus frâiele rafinăriei prahovene şase ani, între anii 1906 şi 1912, suficient de mult încât să-şi poată permită să facă în continuare muncă de cercetare în laboratorul rafinăriei şi, cel mai important, să aplice chiar şi experimental metodele sale revoluţionare. Edeleanu devenise un „intim al petrolului“, cum singur recunoaşte şi, mai ales, al petrolului românesc. Este singurul inginer care realizează că această bogăţie a pământului are calităţi diferite în funcţie de zona din care este extras. În lucrările sale, inginerul român explică industriaşilor să aleagă ţiţeiurile în funcţie de produsul prioritar care trebuie rezultat prin distilare.


„Edeleanu precizează că cele mai bogate în benzine sunt petrolurile de Matiţa-Ochişor, Apostolache, Buştenari, Băicoi (n.r. ‒ localităţi din zona judeţului Prahova), iar lampante în cantitate mare se obţin din ţiţeiurile Câmpeni-Bacău, Teţcani, Caşin, Godeni şi Băicoi. Activitatea doctorului Edeleanu nu se mărgineşte la cecetarea abstractă a chimiei teoretice. El căuta în primul rând să ofere soluţii cât mai exacte problemelor de ordin practic, adică valorificarea integrală a petrolului. În 1900, la Paris, chimistul prezintă o descriere amplă a petrolului românesc la primul Congres de petrol unde este delegat alături de inginerul Constantin Alimăneşteanu, fondatorul primei şcoli de maiştrii sondori din România, la Câmpina. A fost pentru prima dată când ne-am lăudat peste hotare cu tot ceea ce făcusem noi în acest domeniu. Edeleanu îi scrie cuscrului său că „aici, lucrările noastre au făcut o impresie excelent㻓, povesteşte Magdalena Banu.

Citat:

El căuta în primul rând să ofere soluţii cât mai exacte problemelor de ordin practic, adică valorificarea integrală a petrolului. În 1900, la Paris, chimistul prezintă o descriere amplă a petrolului românesc la primul Congres de petrol unde este delegat alături de inginerul Constantin Alimăneşteanu, fondatorul primei şcoli de maiştrii sondori din România, la Câmpina.

Magdalena Banu, cercetător doctor în cadrul Muzeului de Ştiinţe ale Naturii Ploieşti

Cum a ajuns la marea descoperire ce avea să revoluţioneze petrochimia

Marii industriaşi care dezvoltaseră afaceri în domeniul extracţiei de petrol în România se confruntau cu o problemă care afecta veniturile marilor companii. Gazele lampante extrase din ţiţeiul românesc aveau o ardere defectuoasă, fumegau mult, motiv pentru care îngreuna exportul lor, iar Edeleanu nu face altceva decât să găsească o rezolvare a acestui impediment.

„Dorind să clarifice cauzele care conduceau la o combustie defectuoasă a gazului de lampă provenit de la Buştenari, Edeleanu rafinează această fracţie petrolieră cu cantităţi crescânde de acid sulfuric, cu acid sulfuros şi chiar cu bioxid de sulf, sub formă lichefiată. De aici porneşte descoperirea sa cea mai importantă şi metoda care îi poartă numele“, susţine cercetărorul Magdalena Banu.

Faptul că la vremea la care făcea aceste cercetări era încă director al rafinăriei Vega îi permite chimistului să realizeze experimentele în laboratorul de la Ploieşti, dar pentru demonstraţia experimentală construieşte o instalaţie la Institului Geologic, condus pe atunci de Ludovic Mrazek, specialist în geologie şi în exploatarea petrolului, autorul teoriei care susţine originea organică a petrolului.

Experimentul său se bazează pe faptul că, prin întrebuinţarea bioxidului de sulf se poate separa distilatul lampant în două produse distincte, care pot fi separate prin decantare. Unul dintre aceste produse este un gaz lampant de foarte bună calitate, care va fi utilizat mai târziu drept combustibil pentru alimentarea autoturismelor.


Lazăr Edeleanu (în mijloc pe scaun) la Şcoala de Maiştrii Sondori de la Câmpina FOTO Muzeul Petrolului

Procedeul care îi poartă numele a fost brevetat în anul 1908 şi a fost încercat pentru prima dată la rafinăria Vega din Ploieşti, unde fusese construită o staţie pilot la cererea savantului. 

Ca orice noutate, invenţia inginerului român este primită cu scepticism într-o primă fază, iar industriaşii din România cu afaceri în domeniul petrolului nu sunt interesaţi de noua metodă de rafinare care nu făcuse decât „să deştepte un interes platonic“, aşa cum a apreciat ulterior Edeleanu. Succesul procedeului de refinare vine abia când Edeleanu se întoarce în Germania (1910), descumpănit de indolenţa petroliştilor din ţara natală.

Invenţia, implementată în Franţa şi finanţată de olandezi

Practic, în pragul Marelui Război, când marile puteri ale lumii se pregăteau de conflict, mai multe ţări s-au aliat pentru a susţine probabil cel mai important proiect din industria mondială de petrol a tuturor timpurilor, cel care a dus la obţinerea benzinei. Astfel metoda Edeleanu, inventată de un român, a fost finanţată de un grup german, a fost aplicată pentru prima dată în Franţa şi susţinută în dezvoltarea sa de un grup olandez (Royal Dutch).

Citat:

Dorind să clarifice cauzele care conduceau la o combustie defectuoasă a gazului de lampă provenit de la Buştenari, Edeleanu rafinează această fracţie petrolieră cu cantităţi crescânde de acid sulfuric, cu acid sulfuros şi chiar cu bioxid de sulf, sub formă lichefiată. De aici porneşte descoperirea sa cea mai importantă şi metoda care îi poartă numele.

Magdalena Banu, cercetător doctor în cadrul Muzeului de Ştiinţe ale Naturii Ploieşti

A construit două rafinării pentru celebrul miliardar Rockefeller

După Primul Război Mondial, I se oferă, în Germania, postul de director al unei mari companii petroliere, iar în paralel chimistul se ocupă de dezvoltarea procedeului său inovator.

„În 1927, Lazăr îi scrie fiului său că a reuşit să dea noi aplicaţii procedeului utilizând bioxid de sulf la tratarea distilatelor conţinând sulf şi la obţinerea unei benzene cu proprietăţi antidetonante, produsul fiind optim pentru motoarele automobilelor“, spune cercetătorul Magdalena Banu. Metoda Edeleanu dădea rezultate astfel că începe să fie implementată în rafinării din toată lumea.

Primele instalaţii au fost montate în anul 1927 în rafinării din Londra (Anglo-Persian Oil Co), Hamburg, Balikpapan, Rhenania (Bataafsche) (Germania), Schell Company of California, Standard Development Co (Palembag), Standard Oil Co of New Jersay, Tide Water Associated Oil Co, Union Oil Co (SUA), enumerarea aparţinându-I chiar inventatorului.„Invenţia mea pătrunde din ce în ce mai mult în industria mare. În Europa ca şi în celelalte continente, societăţile de petrol şi-au însuşit sau sunt pe cale de a-şi însuşi invenţia mea“, scria Edeleanu în 1925, într-o scrisoare adresată prietenului şi cuscrului său  C.G.Costa Foru. Într-o altă scrisoare trimisă doi ani mai târziu de la New York fiului său, Ionel Edeleanu rămas la Bucureşti, savantul scria: „La toate inteprinderile de petrol  se întrebuinţează în limbagiul comun verbul «edelenizarea petrolului» cu referire la întrebuinţarea procedurilor mele“. Spre finalul anilor ʼ20, Lazăr Edeleanu era curtat de toţi industriaşii din domeniul petrolului din întreaga lume.

„La un moment, Edeleanu pleacă în America şi obţine un contract de la familia Rockefeller (n.r. ‒ John Davison Rockefeller, magnat din industria petrolului, considerat cel mai bogat american din toate timpurile). Construieşte pentru ei două rafinării în America, una la Pittsburgh şi una prin zona Texasului. Era perioada în care Lazăr Edeleanu a făcut practic un fel de navetă între Europa şi America. El avea sediul central la Charlottenborg în Germania, unde îşi cumpărase mai multe proprietăţi. Era deja un om înstărit pentru că toate cercetările lui s-au transformat în bani, foarte mulţi, pe care a ştiut cum să-I ivestească. De partea de afaceri din România se ocupa Ionel Edeleanu, fiul savantului“, spune Mihail Vulpescu, muzeograf la Muzeul Petrolului din Ploieşti.

Referitor la familia Rockefeller, un amănunt interesant legat de afacerile acesteia este cel referitor la investiţiile din România. Încă din 1904, o societate cu capital românesc fondează societatea Româno-Americană, în spatele căreia se afla mascat John Rockefeller, proprietarul trustului Standard Oil, fiind în acei ani cel mai bogat om din lume, şi primul miliardar în dolari.

„Erau atât de bogaţi încât puteau să cumpere absolut orice cu bani scoşi din exploatări petroliere. Până în anul 1920,  Standard Oil nu prea avea voie să vină să investească în Europa unde industriaşii se chinuiau cu bani puţini, iar Rockefeller era o ameninţare pentru ei. Au avut un fel de embarogou şi atunci au recurs la un soi de joint venture de capital în baza căruia, în asociere cu capitalul local, să poată să facă afaceri. Societatea Româno-Americană construieşte rafinăria Teleajen la Ploieşti, care funcţionează şi astăzi, sub administrarea Lukoil din anul 2004“, a spus Miahi Vulpescu.

În 1936, se construiseră în lume 40 de instalaţii care aplicau „metoda Edeleanu“, iar în 1938 erau deja 55 de rafinării care se foleseau de invenţia savantului român.

Obositoarea navetă Europa – SUA

Anii în care Edeleanu a stat departe de casă şi în care a supervizat construirea a zeci de rafinării în întreaga lume şi-au pus amprenta asupra stării de sănătate a savantului. Erau anii în care „naveta“ între Europa şi America se realiza doar pe calea apei şi nu puţine au fost aventurile care i-au pus viaţa în pericol. A fost surprins de uragane în timp ce traversa Atlanticul şi implicat în accidente, în timpul călătoriilor cu trenul pe teritoriul american de la o rafinărie la alta. Afecţiunea cardiacă de care suferea nu l-a ţinut departe de proiectele sale şi revine de fiecare dată la şantiere atunci când starea de sănătate îi permitea acest tip de activitate.

Cetăţenia română acordată lui Lazăr Edeleanu de Carol I FOTO Muzeul Petrolului Ploieşti

„Sunt sănătos şi atât îmi ajunge. M-am deprins cu adversităţile de tot felul şi oricând mă aflu faţă de o situaţie mai dificilă, tocmai atunci persistenţa mea pentru a înlătura grutăţile creşte“, scria  Edeleanu în 1925, din New York, fiului său. Era aproape obsedat de dorinţa de a lăsa ceva important în urma lui: „Dorinţa de a lăsa ceva durabil în direcţia în care am muncit nu mă lasă să mă opresc“. Deşi era vizibil afectat de inima slăbită, dar şi de hărţuiala de care avea parte odată cu celebritatea. Trebuia să fie omniprezent, când la o rafinărie din SUA, când pe bătrânul continent, astfel că momentele de slăbiciune începuseră să-l urmărească: „Este exclus ca un om singur să călătorească mereu din loc în loc şi în acelaşi timp  să conducă tratativele, să rezolve corespondenţa, să supravegheze experienţe şi toate lucrările accesorii“, scira în 1925 din San Francisco, fiului său.

Edeleanu era interesat în primul rând de „aplicarea cercetărilor ştiinţifice cu care m-am ocupat o viaţă de om“, îi mărturisea lui Costa Foru într-o altă scrisoare din 1926, iar banii pentru savant erau importanţi atât cât să asigure un trai decent lui şi familiei sale. Nu-I aprecia deloc pe leneşi şi nu se ferea deloc să spună asta. Credea că viitorul aparţine tinerilor care muncesc. În acest sens, savantul român scria fiului său, Ionel, mai degrabă preocupat ca orice tânăr să cheltuie banii pentru mofturi trecătoare decât de studiu. „Cei tineri vor vedea încă refacerea lumii, o lume ce va aparţine nu trântorilor şi lipitorilor societăţii, ci celor care muncesc“.

Apreciat în întreaga lume, ignorat în România

În 1932, după 30 de ani de pribegie, Lazăr Edeleanu revine în România, în ţara sa natală, deşi deţinea proprietăţi în Germania. Se întoarce cu acelaşi of cu care plecase să ducă întregii lumi marea sa invenţie. Rafinăriile din România nu erau încă interesate de procedeul său de rafinare.

În acelaşi an, în care decide să se întoarcă acasă, este ales membru de onoare al „The Institution of Petroleum Technologists din Londra“, ca o recunoaştere a serviciilor preţioase pe care le-a adus industriei mondiale de petrol şi primeşte medalia Redwood, Edeleanu fiind primul străin care e onorat cu înalta distincţie ştiinţifică. Savantul Lazăr Edeleanu se stinge din viaţă la vârsta de 80 de ani, în data de 7 aprilie 1941, la Bucureşti, fără să fie martor la implementarea şi în România a procedeului său de rafinare a petrolului.

Citat

Sunt sănătos şi atât îmi ajunge. M-am deprins cu adversităţile de tot felul şi oricând mă aflu faţă de o situaţie mai dificilă, tocmai atunci persistenţa mea pentru a înlătura grutăţile creşte. (…) Dorinţa de a lăsa ceva durabil în direcţia în care am muncit nu mă lasă să mă opresc.

Lazăr Edeleanu, într-o scrisoare trimisă fiului său

O viaţă de om, în scrisori

La Muzeul Petrolului din Ploieşti există o colecţie a scrisorilor purtate între Lazăr Edeleanu şi fiul său, Ionel, dar şi cu prietenul şi mai târziu cuscrul său, industriaşul şi ziaristul C.G.Costa Foru. Scrisoirile au fost salvate de cercetătorul Magdalena Banu în anii ʼ80 când a reuşit să dea de adresa urmaşilor acestor două familii. „Casa în care a locuit la un moment dat Ionel Edeleanu şi Maia, soţia sa, fiica industriaşului Costa Foru a rezistat până în zilele noastre. Se află în Bucureşti, undeva în zona dealului Mitropoliei. În anii ʼ80, am mers şi am găsit-o pe Xenia Costa Foru, nepoata industriaşului.

Casa Costa Foru din Bucureşti, locul unde au fost descoperite scrisorile lui Lazăr Edeleanu FOTO M. Banu

Ea avea nişte lăzi în care erau strânse tot felul de acte şi ne-a permis să căutăm prin ele, mie şi şoferului de la Muzeul Petrolului din Ploieşti. Au fost trei şedinţe de selectare şi preluare a documentelor care ne interesau, în 1981, 1982 şi până în 1983 când doamna Costa Foru a murit. În total sunt 994 de piese, în primul rând scrisori, corespondenţa lui Edeleanu cu Costa Foru şi cu fiul lui din care aflăm despre toate evenimentele importante din viaţa lui. Ce s-a întâmplat cu lucrările lui, unde au fost publicate, cum îl priveşte străinătatea. Sunt documente care se află în prezent în proprietatea Muzeului Petrolului de la Ploieşti. Edeleanu este important pentru întreaga omenire şi trebuie să ştim că fără procedeul inventat de el nu am fi avut benzina rafinată şi multe lucruri nu s-ar fi putut face astăzi“, a explicat Magdalena Banu.

România, prima ţară care a raportat oficial producţia de petrol

La finele anilor 1800, România era un fel de „El dorado“ pentru industriaşii europeni care au mirosit că această ţară mică poate oferi o sursă de venituri consistente. În zona Moldovei (Bacău) şi în mod special în zona judeţelor Prahova şi Dâmboviţa zăcămintele de ţiţei erau vânate de companii petroliere din Germania, Olanda şi ulterior America. Activitatea în domeniul extracţiei petrolului era atât de intensă în zona Prahovei la jumătatea secolului al XIX-lea încât România devine prima ţară din lume care, în 1857,  înregistrează oficial producţie de petrol (275 de tone), informaţie care este prezentată într-o lucrare a Oxford University, intitulată „Science of Petroleum“. La doi ani după ce România declară producţia de ţiţei, Edwin Drake face primul foraj şi deschide prima exploatare de petrol din SUA la Titusville.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările