Tragedia din Vinerea Mare: 116 suflete au pierit într-o biserică. A fost urmată şi de un val de sinucideri

Tragedia din Vinerea Mare: 116 suflete au pierit într-o biserică. A fost urmată şi de un val de sinucideri

Foto: Imagini din arhiva vremii cu tragedia de la Costeşti

Se împlinesc 91 de ani de la tragicul incendiu care, în Săptămâna Patimilor, a mistuit o bisericuţă de lemn din Costeşti (judeţul Argeş) şi, odată cu ea, a luat 116 vieţi, majoritatea copii.  Psihologul Felicia Stere analizează, pentru „Adevărul", drama unui sat întreg, care, în 1930, punea doliu la poartă.

Biserica făcută scrum în Vinerea Mare a anului 1930 este, de departe, cea mai neagră tragedie care s-a abătut vreodată asupra judeţului Argeş. 
 
Aproape tot tineretul satului se adunase în acea seară, în lăcaşul sfânt, la Denia Prohodului. Lume era şi afară, căci în bisericuţa de lemn, veche de două secole se înghesuiseră deja peste 100 de suflete,  mult prea multe pentru o încăpere cât o odaie. 
 
Slujba se derula, ca-n fiecare an, în Vinerea Patimilor şi chiar nimic nu prevestea coşmarul ce avea să-nceapă de la o clipă de neatenţie. O lumânare a aprins panglica unei coroane cu flori poleite în ceară, dar flacăra a fost stinsă îndată şi nimeni nu a dat vreo importanţă incendiului. 

Numai că o scânteie a ajuns în podul bisericii, acolo unde, ca-n toate lăcaşele creştin-ortodoxe de la acea vreme, se stivuiau coroanele mai vechi (obiceiul punerii lor în cimitir, ca-n zilele de azi, s-a încetăţenit abia după  nenorocirea de la Costeşti). Pe nesimţite, coroanele din pod au luat foc, iar flăcările au ajuns şi la acoperişul de şindrilă.
 

O soluţie tehnică fatală

Lumea s-a panicat. Toţi cei aproape 130 de oameni s-au îmbulzit, de spaima fumului, spre singura ieşire - şi aia îngustă - ce dădea spre pridvor şi apoi spre uşa, care, la vreme aceea, ca-n foarte multe biserici, se deschidea spre interior.

O soluţie tehnică ce avea să le fie fatală acelor oameni, căci tocmai corpurile care se îngesuiau să iasă deodată o împingeau în sens opus c-o forţă mai puternică celei de-afară, unde părinţii şi bunicii se chinuiau şi ei să-npingă uşa spre interior ca să-i elibereze pe captivi.

În toată această nebunie şi zbatere de forţe, sub fumul dens, oamenii dinăuntru au început să cadă seceraţi pe rând. Cu ultimele forţe, cei încă în picioare aveau să treacă peste trupurile prăbuşite în căutarea unei guri de aer.  
E greu de imaginat cum numai 14 din cele 130 de persoane din lăcaş au reuşit să iasă sau să fie  scoase din biserică prin cele câteva găuri făcute cu topoarele de rudele de-afară.
 

„Între ei s-au dat lupte disperate"

Darea de seamă a pompierilor ajunşi la locul incendiului când nu se mai puteau face prea multe pentru cei răpuşi de fum este tulburătoare:
 
„Am constatat, din prezenţa în care se găseau cadavrele, că între ei s-au dat lupte desperate şi că, dacă nu ar fi fost panica care să-i stăpânească în acel moment, poate că s-ar mai fi salvat măcar câţiva dintre ei”. 
 Denia la care 116 suflete au murit într-o biserică.
 

Regina Maria şi principele Mihai, prezenţi la funeralii

Jalea a cuprins întregul sat. Aproape fiecare familie a pus doliu la poartă, pentru un fiu, o fiică, un frate sau o soră ori un părinte. 
 
La funeraliile colective de la Costeşti au luat parte inclusiv Regina Maria şi principele Mihai, iar presa din întreaga lume a relatat despre nenorocirea nemaiauzită. Tone de ajutoare au ajuns nu doar din ţări europene, ci şi SUA , la cei îndoliaţi, dar niciun ajutor nu a mai consolat familiile mutilate de tragedie. Ani la rând, în satul îndoliat n-au mai avut loc nici hore, dar nici nunţi, botezuri sau cumetrii, toate fiind mutate în satele vecine. 
 

„Când n-avem pe cine învinovăţi, î-L învinovăţim pe Dumnezeu"

Mai bine de nouă decenii, localnicii au căutat să înţeleagă cum Dumnezeu s-a îndurat să ia la el, dintr-o biserică, atâtea suflete deodată şi, mai ales, copii.
   
"Pierderea şi durerea sunt experienţe psihologice dureroase care lasă răni adânci, provoacă tristeţe profundă, atât la adulţi, cât şi la copii. Dar e mai greu pentru adulţi, căci moartea unu copil e mult mai tragică şi mai traumatizantă decât moartea unui adult. Copilul e ultima persoană din familie la care te aştepţi să moară. O astfel de tragedie înseamnă spulberarea visurilor, a legăturilor familiale - cine duce numele mai departe. A fost o situaţie grea, foarte greu de gestionat. Dar nu e firesc să te întrebi de ce Dumnezeu a permis o aşa nenorocire. Eu sunt convinsă că nu Dumnezeu trimite răul pe pământ. Noi, oamenii, când nu aceptăm anumite experienţe, când sentimentele sunt îngropate în noi, încercăm să orientăm vina către exterior, către cineva. Când n-avem pe cine învinovăţi, î-L învinovăţim pe Dumnezeu de ceea ce ni se întâmplă", explică, pentru "Adevărul", psihologul Felicia Stere. 
 
Specialistul explică şi în ce anume au găsit resorturile de a merge mai departe familiile care nu s-au lăsat doborâte de tragedie. 
   
"Furia e atât de mare şi, în loc s-o exprimăm cumva, aruncăm vina pe cineva. De multe ori ia forma egoismului. Jelim peste măsură când ne gândim mai mult la noi, la cei rămaşi decât la cei plecaţi. Clar, n-avem de unde să ştim ce se întâmplă dincolo, dar un bun creştin înţelege că există viaţă şi dincolo de moarte şi-atunci, acolo e ceva peste nivelul nostru de înţelegere, ceva veşnic", mai spune Felicia Stere.
 

„Erau de aşteptat şi sinucideri"

Cei care n-au reuşit să depăşească tragedia au continuat să-şi pună aceeaşi întrebare. S-a spus o vreme că ar fi vorba de o pedeapsă de la Dumnezeu, după dispariţia salbei moaştelor Sfintei Filofteea, adusă în raclă, pentru închinăciune, la Costeşti, cu puţin timp înainte de incendiu. Numai că, ulterior, s-a demonstrat că podoaba n-a fost furată, iar teoria a picat, lăsând loc iarăşi întrebărilor care au zdruncinat credinţa familiilor răvăşite de durere, căci tragedia a fost urmată şi de sinucideri.
 
„De multe ori durerea e gestionată cu manifestări precum închiderea în sine, depresie, anxietate, insomnii, îngrijorare, furie în exces. Erau de aşteptat şi sinucideri, categoric, cu toate că la vremea respectivă erau, ca şi astăzi, preoţi dedicaţi care încercau să le spună ce trebuie credincioşilor, care cu siguranţă, la o asemenea întrebare era greu de răspuns. Te blochează, oricât ai fi de pregătit. O asemenea tragedie este foarte greu şi de înţeles şi de gestionat", încheie psihologul Felicia Stere.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările