Primarul din Berevoeşti acuză că a fost lovit de o femeie. Înregistrările arată altceva. „Fii-ta e handicapată!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georgiana Şchioapa şi una dintre fetiţe Sursa Arhivă personală
Georgiana Şchioapa şi una dintre fetiţe Sursa Arhivă personală

Scandalul de la Berevoeşti - Argeş, în care primarul PSD Bogdan Proca a anunţat la 112 că o localnică l-a înjurat şi l-a lovit, nu e chiar ce pare a fi. Femeia care, în baza plângerii, ar putea fi trasă la răspundere pentru ultraj, trăieşte o adevărată dramă şi se apără de acuzaţii cu o înregistrare video făcută la momentul incidentului.

Controversatul incident a avut loc marţi (22 februarie), când poliţiştii din Câmpulung au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic  Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că o femeie din comuna Berevoeşti l-ar fi agresat, verbal şi fizic, pe primarul localităţii, în timp ce se aflau într-o încăpere a instituţiei.

“În urma verificărilor, efectuate de către o echipă de cercetare alcătuită din poliţişti ai Secţiei de Poliţie Rurală Schitu Goleşti şi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung, s-a stabilit că, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, o femeie de 37 de ani, din Berevoeşti, ar fi adresat injurii primarului localităţii, în timp ce se aflau în biroul acestuia din sediul instituţiei, iar în timp ce edilul ar fi condus-o afară din încăpere, aceasta i-ar fi provocat leziuni la o mână", a precizat, ulterior, IPJ Argeş.

Oamenii legii au întocmit documente premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj şi au înştiinţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Din înregistrarea făcută însă de localnică la primărie nu rezultă că femeia l-ar fi atins sau înjurat pe edil.

Drama familiei măcinate de necazuri

Georgiana Şchioapa, localnica reclamată pentru injurii şi agresiune, e împovărată de probleme, are două fetiţe, de 12 şi respectiv 9 ani, una dintre ele cu sindrom Down. Singurele venituri ale familiei sunt indemnizaţia sa de asistent personal al copilei bolnave, indemnizaţia fetei şi alocaţiile copiilor plus puţinii banii pe care soţul îi mai face uneori din munca prestată pe la vecini. 

Gospodăria în care locuiesc cei patru nu e racordată la reţeaua electrică, deşi femeia spune că a solicitat de mai multe ori acest lucru, iar până acum două săptămâni a tras curent electric de la o proprietate a rudelor primarului, după ce conveniseră să plătească lunar 250 de lei, ceea ce, spune femeia, a şi făcut ani la rând.

“Demult ne-am înţeles să luăm curent de la ei. Plăteam lunar la rudele primarului. În decembrie s-au răzgândit, mi-au zis că n-o să mai poată să-mi dea curent. Pe 9 februarie mi-au tăiat alimentarea. M-am tot dus la domnul primar. Am cerut extinderea reţelei, ca să am şi eu pe contor, curent. Avem iluminat public la poartă şi m-am gândit că se poate găsi o soluţie. Ieri, când m-am dus la primărie l-am întrebat dacă se simte bine că mi-a lăsat copiii fără lumină şi mi-a zis să ies afară că sună la 112. Eram în uşă, dar nu l-am agresat cum zice, nu l-am lovit la mână, nu l-am strâns de gât. Eu sunt o femeie mică de statură, nici măcar n-ajungeam la gâtul lui", povesteşte, pentru "Adevărul", Georgiana Şchioapa.

Între familia Şchioapa şi o rudă a edilului există însă tensiuni legate de un teren. Femeia susţine că a fost ameninţată că va rămâne fără suprafaţa gospodăriei, proprietatea familiei,

"Am fost ameninţată că mi se ia pământul, că mi se ia casa, că mi se taie apa", mai spune femeia.

   

Femeia filmase scena în care primarul spune că a fost înjurat şi lovit

Înregistrarea video pusă la dispoziţie de Georgiana Şchioapa

 

"Am înregistrat discuţia, că m-aşteptam să-mi jignească iar copilul"

Singura armă a femeii în faţa acuzaţiilor la adresa sa, din cauza cărora ar putea fi trasă la răspundere pentru ultraj  e înregistrarea video, cu telefonul mobil, a întâlnirii de marţi cu primarul. În înregistrare se aude cum femeia îl ia la întrebări pe edil, dar nici vorbă de înjurături sau lovituri, aşa cum s-a specificat în sesizarea făcută la Poliţie.

Georgiana Şchioapa a explicat pentru "Adevărul" de ce a filmat întâlnirea.

"Mai fusesem la primărie şi cu alte probleme. Mă interesasem dacă se acordă scutiri sau reduceri de la impozitele locale pentru familiile în situaţia mea. Mă gândeam că dacă fetiţa are probleme, aş putea beneficia de scutiri. Mi-a zis: << Ce, tu eşti handicapată? Fii-ta e handicapată!>>. M-aşteptam să-mi jignească iar copilul, de-aia am înregistrat. (...). Spune că-l deranjez. Dar dumnealui n-ar trebui să se simtă deranjat când, noi, cetăţenii, venim cu probleme la dânsul. Dumnealui trebuie să fie la Primărie, nu la pădure, la autobază, la spălătorie, la păstrăvărie sau la hotel", mai spune, pentru "Adevărul", femeia.

"Adevărul" a încercat să obţină de la primarul Bogdan Proca un punct de vedere referitor la afirmaţiile femeii, însă edilul nu a răspuns apelului şi mesajelor corespondentului local.

  Bogdan Proca este fiul fostului primar Sursa arhivă personală

Tatăl şi fiul, primari la rând, s-au angajat reciproc pe postul de consilier personal

Bogdan Proca a fost ales primar la Berevoeşti în iunie 2012 şi i-a luat locul tatălui său, Gigi Fănel Proca. Devenea, atunci, la doar 25 de ani, cel mai tânăr primar din istoria judeţului Argeş. 

Fusese anterior consilier personal al tatălui său, fostul primar. Pe 4 iulie 2012 a renunţat la funcţia de consilier personal al ex-edilului, iar în ziua următoare a semnat o dispoziţie prin care îl angaja pe tatăl său, fostul primar Gigi Fănel Proca, în funcţia de consilier personal. 

Cazul a ajuns în instanţă. În ianuarie 2021 a fost condamnat, în primă instanţă, la un an de închisoare pentru conflict de interese, plus pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţie publică pe o perioadă de trei ani, cu amânarea pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. Bogdan Proca a atacat iniţial sentinţa la Curtea de Apel Piteşti. Ulterior a anunţat că renunţă la apel. Prefectul de la acea vreme, Emilia Mateescu, l-a demis din funcţia de primar. Edilul a contestat ordinul prefectului  şi a rămas în funcţie.

Comuna stăpânilor de sclavi

În urmă cu aproape şase ani, comuna argeşeană Berevoeşti a şocat o lume întreagă după ce au ieşit la iveală ororile comise în satul Gămăceşti de 38 de romi din nouă grupări interlope asupra a zeci de persoane racolate, multe cu dizabilităţi, exploatate la cerşit sau în gospodăriile proprii. La vremea aceea, primar era tatăl actualului edil, Gigi Fănel Proca.

Vă recomandăm să mai citiţi:

UPDATE Primarul din Berevoeşti - Argeş susţine că a fost bătut de o localnică. Femeia e copleşită de probleme, iar tensiunile cu edilul sunt vechi

 Primarul Ion Georgescu din Mioveni, despre interlopul care l-a agresat în birou: „Îmi spunea că acum urmez eu“

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite