Femeia al cărei abdomen este de un an o rană deschisă, după o cezariană care a măcelărit-o: „Uterul meu era plin de sânge. M-au găsit înţepenită“

Femeia al cărei abdomen este de un an o rană deschisă, după o cezariană care a măcelărit-o: „Uterul meu era plin de sânge. M-au găsit înţepenită“

Manuela şi fiul ei cel mare, care o ajută la spălat şi la alte treburi din casă

Conectată la un aparat care stimulează carnea să crească, o mămică din Piteşti speră ca într-o bună zi să-şi poată ţine, în sfârşit, în braţe, copilul născut în urmă cu un an. Abdomenul ei e un crater imens din cauza complicaţiilor ce au survenit unei cezariene. Femeia a trecut prin alte cinci intervenţii chirurgicale, însă rana e tot deschisă. Luna aceasta va afla dacă va fi supusă celei de-a şasea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Manuela are 35 de ani şi 40 de kilograme. Este profesor de limbi străine, dar lucrează la o firmă de IT şi este mama a doi copii. Mihnea, 7 ani, şi Ayan, un an. Pe cel mic l-a adus pe lume printr-o operaţie de cezarană în noiembrie, anul trecut, iar până în ziua de azi nu l-a ţinut niciodată în braţe, pentru că fiecare efort pe care-l face înseamnă pentru ea o durere cumplită şi un risc imens. Deşi ultimele 12 luni i-au adus doar deznădejde, Manuela speră ca într-o bună zi să poată face singură lucrurile obişnuite pe care le face o mamă. La fel şi Mihnea, băieţelul cel mare, maturizat parcă prea repede de suferinţele mamei.

Am cunoscut-o pe Manuela într-o zi de marţi, una obişnuită pentru tânăra mamă. Ca-n fiecare dimineaţă, de când a ajuns acasă, l-a văzut în treacăt pe micul Ayan, abia trezit, în timp ce soţul îi face copilului bagajul pentru orele pe care le petrece la bunica, cât timp bărbatul va fi la muncă. Manuela a încercat din răsputeri să se descurce sigură cu micuţul, dar n-a reuşit. Nu se poate apleca şi nu poate ridica mai nimic. Face doar câţiva paşi mărunţi prin casă, conectată non-stop la aparatul portabil care-i drenează rana şi o stimuleză să se închidă. La treburi o ajută, seara, soţul, iar dimineaţa - băieţelul mai mare, Mihnea. Puştiul bagă câteva rufe la spălat, îşi sărută mama şi pleacă la şcoală. Îl doare când învăţătoarea îl apostrofează că a venit din nou în trening, deşi n-are sport şi ar fi trebuit să poarte cămaşă. Doar oftează. I-ar plăcea ca măcar la ieşire să-l aştepte mama. Ştie însă că-l va lua din nou o bătrânică din cartier, dar e sigur că lucrurile n-or să stea mereu aşa.

Sâmbătă, Manuela va trebui să ajungă din nou la Bucureşti, la control. Medicii nu exclud necesitatea unei a şaptea intervenţii chirurgicale. În cel mai fericit caz, ar fi vorba o grefă de piele. În cel mai rău, de reparaţii pe fondul unor noi complicaţii. E obişnuită cu veştile rele. 

La externare cântărea doar 30 de kilograme

Din noiembrie 2016, de când l-a adus pe lume pe Ayan, la Spitalul Judeţean din Piteşti, a avut doar de pătimit.

"Cezarania am făcut-o într-o sâmbătă. Era a doua pentru mine, pentru că şi băiatul cel mare a venit la fel pe lume. Ceva s-a întâmplat în sâmbăta aia, pentru că am început să mă simt rău. După ce m-au mutat de la ATI, pe secţia Maternitate, pentru că venise o urgenţă, am rămas nesupravegheată. Burta mi se întărise şi începuse să se umfle. Medicul la care am făcut Cezariana (n.r. - Dr. Marcel Buzatu) mi-a zis că e normal. Am stat aşa până luni dimineaţă, când am fost preluată la ATI, după ce soţul şi soacra mea m-au găsit înţepenită. În tot timpu ăsta eu n-am primit oxigen. Mi-amintesc că tot leşinam şi o asistentă învăţase o altă pacientă, colegă de salon, să mă stropească şi să mă ventileze cu o coală de hărtie. Când m-au văzut învineţită, mi-au făcut un computer tomograf. Utereul meu era plin de sânge, pentru că la cezariană doctorul îmi atinsese două vase de sânge. Am aflat ulterior, când m-au redeschis. Doctoriţa de la Terapie Intensivă a rămas uimită. Mi-a zis că în toată experienţa dumneaei n-a avut un pacient căruia să nu i se poată măsura hemoglobina. Nu avea ce să mai măsoare. Sângele meu era în uter. Luni, marţi şi joi m-au deschis din nou, a doua, a treia şi a patra operaţie după Cezariană. După 10 zile la Terapie Intensivă, m-au dat din nou pe Maternitate. Doctorul (nr. Buzatu) n-a venit nici măcar o dată să mă vadă nechemat. L-a interesat, cu aproximaţie, deloc!”, povesteşte, pentru Adevărul, femeia.

Cănd a ieşit din spital avea un pic peste 30 de kilograme. Nu ştia ce avea s-o mai aştepte. „Acasă, alte probleme. Burta a început să mi se deschidă, pe o lungime de 15 cm şi să supureze. Mi se vedeau maţele... Nu ştiam unde să mă duc”, mai spune Manuela.

În marie 2017 a trecut prin cea de-a cincea intervenţie chirurgicală, la un spital privat din Piteşti. „M-am simţit foarte bine la externare şi un pic după, până când pereţii abdominali au cedat. Fiind deschişi de atâtea ori, muşchii mei abdominali n-au rezistat. Am făcut eventraţie. Burta mi s-a umflat din nou. Eram ca în luna a şaptea. Iar nu ştiam unde să mă mai duc”, povesteşte femeia. 

„Te-au trimis să mori la noi pe masă”

„I-am trimis un mesaj pe messenger chiar domnului Florian Bodog, ministrul Sănătăţii. I-am explicat ce s-a întâmplat, n-am dat numele medicilor care m-au operat, pentru că nu asta mă interesa, ci doar să mă călăuzească unde să mă duc, pentru că nu mai aveam încredere în medici. Mi-a spus că se va interesa... În august, când m-am dus la Fundeni, să văd măcar dacă am probleme de coagulare (probleme pe care nu le am, ţin să menţionez, deşi am fost acuzată şi de asta), medicul care m-a văzut mi-a zis clar: pe dumneata te-au trimis să mori la noi pe masă. Atunci am aflat că am nevoie de câteva zeci de mii de euro, ca să mă opereze un doctor bun. Eu nu sunt din aia să-şi plângă de milă, dar atunci am plâns. Mi-au spus direct: «Du-te şi caută-ţi un chirurg şi dacă nu găseşti şi nu găseşti, vino înapoi la noi că vedem...»”, spune Manuela.

„Sincer vă spun, puţeam a hoit!”

A ajuns, în cele din urmă la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. În septembrie, anul acesta, a fost operată din nou.

„A şasea oară. Mi-au pus plasă abdominală. Mi-au cusut muşchii abdominali...  O săptămână a stat închisă rana, după care a început din nou să se deschidă. Doctorul care m-a operat mi-a spus: corpul tău respinge plasa. Rana era plină de puroi. Sincer vă spun, puţeam a hoit!”, mărturiseşte femeia.

De la Bucureşti a ajuns înapoi la Piteşti, la Spitalul Militar. Prea multe speranţe n-a primit de aici. Şi-a procurat singură nişte plasturi performanţi, cu ioni de argint. „M-au ajutat mult, pentru că rana dădea semne că se închide”, spune femeia.

A luat legătura cu firma producătoare, pentru a se interesa şi de alte soluţii. Aşa a aflat de existenţa unui aparat cu vacuum. „E un aparat care videază plaga, un aparat care funcţionează cu nişte bureţei cu ioni de argint - care curăţă şi creează şi o zonă tampon între mediul extern şi rană şi un dren. Un aparat de 30cm/30cm, cu un motoraş, care trage întruna, care stimulează circulaţia sanguină şi reepitelizarea...  Am aflat ulterior că acest aparat există şi la noi la Spitalul Judeţean, însă nimeni nu m-a trimis şi nu mi-a zis de el. A trebuit ca eu, un neica nimeni, să descopăr singură soluţia. A trebuit să dau din coate ca să mi-l procur. M-am descurcat, ca la români, cum am putut.

În momentul de faţă, pacienta este urmărită de un medic de la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

„De la Minister, au vorbit acolo şi m-a preluat cineva. Tratamentul pe care îl urmez acum constă în schimbarea bureţeilor. Următoarea prezentare la doctor e sâmbătă”, spune femeia.  

Deşi această ultimă terapie a ajutat-o cel mai mult, medicii sunt în continuare rezervaţi cu privire la acceptarea de către organismul femeii a plasei montate în interior.

„Deşi cu plasa asta am făcut aurues şi alte infecţii de care am scăpat între timp, mi-au spus că le este teamă să o scoată, ca să nu creeze o altă leziune”, mai spune femeia în cazul căreia medicii nu exclud necesitatea unei alte intervenţii chirurgicale.

Manuela nu a depus, până acum, nicio plângere: nici împotriva medicului care i-a  făcut cezariana (numele medicului Marcel Buzatu figurează - ca a doua mână- şi într-o sesizare de malpraxis din 2013), nici împotriva spitalului. 

„Pentru ca îl iubesc pe Dumnezeu, nu fac lucrul acesta. Este singurul motiv. Şi din respect pentru medicii care au luptat pentru viaţa mea, şefa de secţie, doamna dr. Galbenu, şi dl. dr. Ciocănea. Lor le datorez viaţa. Au fost îngerii mei pe patul de moarte”, mai spune femeia.

Poziţia Spitalului Judeţean Argeş

„A fost o operaţie Cezariană pe un uter cicatricial, adică e a doua operaţie cezariană. După operaţia propriu-zisă, a doua sau a treia zi a apărut o complicaţie, în urma unui hematom abdominal. Domnul doctor Buzatu spune că nu avea legătură cu operaţia Cezariană. A trebuit reintervenit împreună cu chirurgul, dacă ne referim la procedura de extragere a drenurilor sau a meşurilor făcute pentru a doua intervenţie. După o perioadă care a necesitat ca pacienta să stea în terapie intensivă şi să primească transfuzie, lucrurile au mers bine, fiind externată la 10-14 zile.

Pacienta s-a externat vindecată chirurgical, cu plaga operatorie închisă, fără complicaţii, urmând ca ea să revină la extragerea firelor şi la control. Din câte spune d-l. doctor, nu a revenit nici pentru una, nici pentru alta, nici să reclame vreo complicaţie care ar fi intervenit la nivelul plăgii operatorii. Ulterior, complicaţiile care au apărut la plagă nu ştie spitalul unde au mai fost îngrijite”, a declarat, pentru Adevărul, dr. Marius Pascu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă în Piteşti. 

Cinci operaţii n-au mai putut repara o Cezariană. Mama al cărei abdomen e, de un an, o rană deschisă: „Mă termină faptul că nu-mi pot ţine copilul în braţe”

"N-am avut timp de depresii, de maimuţăreli"

Manuela nu-şi doreşte decât ca acest coşmar să se termine odată. Femeia spune că va cere Ministerului Muncii un alt concediu de creştere a copilului. 

„Plânge şi copilul meu. Ridică mânuţele: <<Mama!>> Ce să-i fac? Nu pot să-l iau în braţe! Nu înţelege copilul ăla de ce... Mă termină faptul că nu-mi pot ţine copilul în braţe. Mulţumesc lui Dumnezeu că am fost echilibrată psihic, dacă ajungeam şi în depresie, ce mai făceam? Eu n-am avut timp de depresii, de maimuţăreli, de plânsete, pentru că am o familie în spate. Cine-mi face mie de mâncare? Îmi dă statul menajeră? Vreau ca Ministerul Muncii să îmi dea anul pierdut prin spitale, atât”, mai spune Manuela.

Te-ar putea interesa şi:

Amintiri terifiante după o naştere într-o maternitate din România: „Nu te mai screme! Când eşti constipată şi mergi la WC aşa ţipi?“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările