Doi tineri s-au căsătorit pe cel mai înalt vârf din România. Imagini spectaculoase de la eveniment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Mira şi Georgiana Mărtoiu, doi tineri din comuna argeşeană Corbi, şi-au unit destinele sâmbătă, pe vârful Moldoveanu (2.544 de metri), cel mai înalt munte din România. Au urcat până în vârf peste 50 de persoane, inclusiv primarul Virgil Baciu, care a oficiat căsătoria.

Această iniţiativă foarte originală este o premieră naţională. Participanţii la căsătorie au pornit din comuna Corbi cu maşinile, la 5 dimineaţa, iar ascensiunea propriu-zisă a durat aproximativ trei ore, fiind făcută pe două trasee, unul cu diferenţă mai mare de nivel şi altul mai lung, dar mai uşor de parcurs. Ceremonia propriu-zisă a început la ora 13.00 şi a durat o oră.

Imagine indisponibilă

După cum spune Virgil Baciu, primarul comunei Corbi, „au fost peste 200 sute de participanţi, o parte, aproximativ 50, fiind invitaţi de către organizatori, iar ceilalţi au aflat de eveniment de pe reţelele de socializare sau pur şi simplu s-a întâmplat să fie sau să ajungă pe vârf în acele momente. Cu toţii au celebrat căsătoria celor doi tineri şi le-au urat casă de piatră într-o locaţie şi o atmosferă de vis pe cel mai înalt vârf de munte din România, vârful Moldoveanu, supranumit şi Everestul României. A fost o premieră şi un record naţional realizat cu mult efort fizic şi nervi de piatră, dar a meritat din plin şi pentru asta mulţumim tuturor, dar în special bunului Dumnezeu că am reuşit să urcăm cu bine până în vârf şi că ne-am întors cu toţii sănătoşi la casele noastre”.

Imagine indisponibilă

Tot primarul de la Corbi ne-a mai declarat: „Nu am urcat pe vârful Moldoveanu ca să petrecem, am mers pentru a oficia simbolic căsătoria. Legal, certificatul de căsătorie a fost semnat vineri, 13 septembrie, la Primăria Corbi”.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite