Cum a dezvăluit arhiepiscopul Calinic că Nicolae al României va avea un băiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae al României şi arhiepiscopul Calinic au o strânsă relaţie de prietenie FOTO: Denis Grigorescu
Nicolae al României şi arhiepiscopul Calinic au o strânsă relaţie de prietenie FOTO: Denis Grigorescu

În această primăvară, Nicolae al României şi soţia sa, Alina Binder, vor deveni părinţi pentru a doua oară. Iar joi 7 aprilie, cu ocazia unei lansări speciale de carte la Piteşti, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a dezvăluit în premieră că Nicolae al României va avea un băiat.

Nicolae al României şi soţia sa mai au o fetiţă, Maria-Alexandra, născută în noiembrie 2020.

Joi 7 aprilie, Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, a lansat la Biblioteca Judeţeană Argeş din Piteşti albumul ”Bunicul meu Regele Mihai” (Editura Vremea, 2021), album ce reuneşte sute de fotografii inedite cu ilustrul său bunic. În mai multe fotografii, inclusiv în cea de pe coperta albumului, Nicolae al României este alături de Regele Mihai.

Nicolae al României a vorbit cu multă emoţie despre bunicul său, depânând mai multe amintiri din copilărie, dar şi din adolescenţă, vorbind inclusiv despre cum l-a lăsat Regele Mihai să conducă jeep-ul dăruit de generalul Patton.

Bun prieten cu Nicolae al României, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a avut un discurs cu şarm şi umor despre acesta. La un moment dat, ÎPS Calinic a dezvăluit în premieră că cel de-al doilea copil al lui Nicolae al României şi al soţiei sale va fi băiat, referindu-se la faptul că Nicolae al României se gândeşte deja la mai multe viitoare meserii pentru ”feciorul său”.

Şi tot ÎPS Calinic a vorbit în termeni laudativi despre cum a ajuns Nicolae al României să vorbească şi să gândească în limba română.

„Prinţul Nicolae a fost sub lupă şi am observat pas cu pas cum a progresat în rostirea limbii române. Prinţul Nicolae a ajuns să gândească în limba română. Mă temeam că nu va reuşi acest lucru pentru că dânsul a fost de mic un spirit independent şi liber, în sensul că s-a dus cu tatăl său prin Africa, cu misiuni sociale. Trebuie însă să spun că prinţul Nicolae a avut în soţia sa o profesoară de română foarte bună. L-a învăţat foarte bine româna şi gramatica limbii române. Iar gramatica limbii române este foarte dificilă. Eu nu ştiu limba română. O intuiesc. Este o frumuseţe, un miracol limba română. E o fericire să poţi scrie şi citi în limba română. Prinţul Nicolae nu este din fericire atins de această barbarie cu neologisme. Prinţul Nicolae este un fel de fenomen. Prinţul Nicolae ştie foarte multe despre Regele Mihai, dar nu a spus foarte multe la lansarea de carte pentru că este un pic pişicher”, a declarat cu umor ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. 

Vă mai recomandăm şi:

Primele fotografii oficiale de la nunta fostului principe Nicolae cu Alina-Maria Binder 

FOTO VIDEO Principele Nicolae, vedetă la Alba Iulia în deschiderea sărbătorii Centenarului Marii Uniri

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite