Cum a devenit fabrica de jucării a lui Moş Crăciun atelier de viziere pentru medici. În 6 zile, au fost livrate 1.500 de bucăţi
0
Fabrica de Jucării a lui Moş Crăciun de la Bradu - Argeş a devenit atelier de producţie a vizierelor atât de necesare medicilor, asistenţilor medicali şi echipajelor SMURD care iau contact cu pacienţii suspecţi de coronovirus.
Acest lucru este posibil datorită câtorva voluntari inimoşi care se strâng la Fabrica de Jucării din comuna Bradu, unde muncesc de dimineaţă până seara pentru a crea, bucată cu bucată, aceste măşti transparente de protecţie, care par desprinse din filmele SF.
"Foarte dedicaţi obiectivului pe care şi l-au propus, acela de a produce un număr cât mai mare de viziere de protecţie, aceşti voluntari au reuşit să producă, în doar 6 zile, 1500 de viziere, care au fost distribuite gratuit către Spitalul Judeţean Argeş – Centrul de Dializă, Spitalul de Boli Infecţioase pentru copii şi adulţi „Nicolae Bălcescu”, Spitalul Militar de Urgenţă „Ion Jianu Piteşti” – Unitatea de Primiri Urgenţe, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Bradu, Spitalul de Urgenţă Mioveni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina – Unitatea de Primiri Urgenţe", precizează FECED Leul Albastru, coordonatorul acestui proiect la nivelul judeţului Argeş.
Ţinând cont de faptul că aceste viziere sunt produse în regim de voluntariat şi sunt distribuite gratuit, este nevoie de sprijin financiar din partea celor care doresc şi pot face acest lucru.
"În aceste momente grele, când toţi trebuie să avem un ţel comun, acela de a salva cât mai multe vieţi şi să revenim în cel mai scurt timp la realitatea pe care am trăit-o înaintea acestei pandemii, orice ajutor este extrem de binevenit.
Este o perioadă în care mulţi dintre noi se gândesc la propria supravieţuire. Mai există totuşi oameni, cum sunt aceşti voluntari inimoşi, care se gândesc la supravieţuirea altora. Voi în care categorie alegeţi să fiţi?
Arătaţi că vă pasă şi donaţi pentru producerea de viziere necesare celor din linia întâi! În acest demers ne bazăm pe ajutorul vostru! Putem sprijini în măsura în care şi voi ne sprijiniţi!", este mesajul FECED Leul Albastru.
Detalii donaţii în lei:
FUNDAŢIA PENTRU EVALUAREA COMPETENŢELOR ÎN EDUCAŢIE (FECED)
Cod Fiscal: 28006348
Cont IBAN: RO 97 INGB 0000 9999 0809 1099
Deschis la ING BANK, PITEŞTI
Descriere tranzacţie: Stare de urgenţă/Viziere
Donaţie minimă recomandată: 10 RON