Cum a ajuns Dan Barbilian să se înjure cu Arghezi. Povestea corespondenţei cu detalii pornografice din viaţa matematicianului-poet

Savantul matematician Dan Barbilian (cunoscut cu pseudonimul literar Ion Barbu, cel sub care a semnat şi poezia Riga Crypto si Lapona Enigel) şi ale cărui lucrări au inspirat o direcţie de cercetare în geometria inelelor, a avut în viaţa sa picantă, condimentată cu droguri şi femei, pusă pe tapet după moartea sa, cu toate detaliile sale scabroase, şi o scurtă activitate legionară de pe urma căreia a pătimit teribil în perioada comunistă.

Nepotul unuia dintre cei mai buni prieteni ai matematicianului povesteşte câteva episoade mai puţin cunoscute din viaţa lui Dan Barbilian.

“Eram copil când l-am întânit prima dată pe Dan Barbilian în casa unchiului meu, Gabriel Sudan, la rândul lui un mare matematician. Îl cunoaştea şi tatăl meu. Odată s-a întâlnit cu tata şi atunci m-a prezentat, dar eu nu prezentam niciun intereres pentru el, vă daţi seama…Era o fiinţă complet aparte faţă de ceea ce trăim noi zilnic aici, un om de o inteligenţă deosebită, care trăia într-o altă lume, care avea nişte concepţii filosofice teribile, adică filosofia clasică germană, dar nu aia comună. Era un om de o cultură vastă, care însă a fost persecutat pentru că a îmbrăcat cămaşa verde. A fost o scurtă perioadă de activitate legionară în viaţa lui. În 1940 ţinea cursuri la facultatea de matematică în cămaşă verde şi chiar începea orele cu rugăciunea. Dar niciodată n-a lovit niciun evreu, nu s-a purtat rău cu ei. Era un naţionalist exacerbat de formaţie germană, însă nu avea manifestări de duritate, nici gând de aşa ceva”, povesteşte, pentru "Adevărul", un alt cunoscut matematician argeşean, prof. univ. dr. Paul Radovici Mărculescu, fost decan al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Piteşti, acum pensionar, nepotul lui Gabriel Sudan, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Dan Barbilian.

Din simpatia pentru Mişcarea Legionară, Dan Barbilian n-a făcut însă un secret. Savantul născut în 1895, la Câmpulung-Muscel.i-a închinat câteva ode chiar lui Corneliu Zelea Codreanu: „Ca matematician, socot că ştiinţa este aliata ordinii legionare", scria Barbilian, în 1940, în publicaţia Axa. Ce se cunoaşte mai puţin este motivul pentru care a îmbrăţişat această mişcare.

“Lumea nici nu ştie de ce a fost el legionar. În 1940 se făceau cursuri pentru ocuparea posturilor de profesori. În urma Pactului Ribbentrop-Molotov, se desfiinţase Universitatea de la Cernăuţi care îi avea ca mari matematicieni pe Miron Nicolescu, pe Vrânceanu, mare geometru şi Simion Stoilov. Când la noi s-a organizat concursul, aceşti oameni, care erau personalităţi internaţionale, au venit de acolo, să ocupe posturi la Universitatea din Bucureşti. Atunci, Barbilian, ca să aibă atuuri în plus faţă de Vrânceanu, care şi ăsta era om de o valoare deosebită, s-a înscris la legionari”, explică prof. univ. dr. Paul Radovici Mărculescu.

“Se întâlnea cu câte un evreu pe stradă şi se îmbrăţişau”

N-a fost însă un legionar în adevăratul sens al cuvântului, după cum precizează profesorul. “Filosofia o avea oricum, fiindcă adoptase filosofia clasică germană, Kant în special, dar nu a marşat niciodată, nu a adresat nicio vorbă urâtă vreunui evreu, dimpotrivă se întâlnea cu unul dintre ei pe stradă şi se îmbrăţişau: <<Bine mă, tu eşti în cămaşă verde şi ne îmbrăţişezi?>>, iar el răspundea <<Nu are nicio importanţă>>. Avea inclusiv prieteni evrei. De fapt, după 1945, cel mai bun asistent al lui a fost un matematician evreu. Se vizitau şi erau foarte apropiaţi, iar Barbilian spunea că este cel mai bun produs al lui, chiar dacă era evreu. El nu era în gaşcă cu legionarii. A fost aşa doar pentru o scurtă perioadă, pentru postul scos la concurs”, mai spune fostul decan al Facultăţii de Matematică din Piteşti.

A plătit scump pentru această perioadă, iar cel mai mare preţ a fost activitatea sa literară, curmată abrupt. “I s-a tras de aici o persecuţie teribilă după 1945, care a fost o ofensivă generală contra lui şi mai ales contra poeziei lui, fiindcă el n-a mai scris poezie din tinereţe. Asta, pentru că s-a apucat un tâmpit şi i-a spus că el e întâi poet şi apoi matematician. S-a ambiţionat şi n-a mai făcut deloc versuri. Mai are vreo două poezii despre care se vorbeşte mai puţin: <<Odă lui Hitler>> şi <<Odă lui Stalin>>. Ele există doar în folclor. Nu mai există mărturiile, pentru că multe din manuscrise au fost distruse.”, mai spune Paul Radovici.


Prof. univ. dr. Paul Radovici

Iată cum sună versurile la care face referire profesorul: “Mărire ţie, Führer, veşnic ţie! / Legiunea-aşterne verdele covor, / Să merg în pas de altă-Alixăndrie / Spre Indii şi spre împăratul Por!", iar existenţa odei  închinate lui Hitler a fost amintită şi de istoricul şi criticul Mihai Zamfir în “România literară”.

“Asul definiţiilor şi al unei limbi extrem de elevate”

Dincolo de acest episod legionar considerat de unii istorici şi critici literari doar un derapaj, stă geniul său de matematician, poet şi pedagog.

“Barbilian era, în matematică, asul definiţiilor şi al unei limbi extrem de elevate. De exemplu, la un curs predat de el, la un moment dat, fiindcă era frig afară, s-a întâmplat ca în amfiteatrul facultăţii să nimerească un biet om de pe stradă. S-a aşezat acolo doar ca să se încălzească. Barbilian avea obiceiul de a interoga studenţii şi, dintr-o dată, se opreşte în dreptul bietului om: <<Ia spune ce e grupul, defineşte noţiunea de grup!>>. Ăla, căzut din cer, nu ştia nici cum îl cheamă. Barbilian l-a dat afară, după care a spus întregii asistenţe: <<Chiar dacă nu e student, nu se poate să nu ştie ce e grupul. Orice om trebuie să ştie noţiunea de grup>>. Mai avea obiceiul ca la cursuri să vină cu un ciomag şi să mai altoiască, din când în când, pe câte unul. Dar era un profesor excepţional”, povesteşte matematicianul piteştean.

Arghezi l-a dat afară de pe proprietatea sa

Cariera literară începută în 1913, după un pariu cu Tudor Vianu, căruia i-a promis că va scrie un caiet de poezii, în încercarea de a demonstra că spiritul artistic se află în fiecare individ, l-a adus mai târziu şi în preajma lui Tudor Arghezi, la a cărui creaţie n-a rezonat decât foarte puţin.

“L-a înjurat o dată pe Arghezi la Capşa, fiindcă nu-i plăcea poezia aia a lui. Arghezi nu fusese de faţă dar auzise despre injuriile lui Barbilian. A trecut o bună bucată de vreme de la episodul cu înjurătura…Barbilian nici nu-şi amintea de cele rostite în episodul de la Capşa şi s-a întâmplat să se ducă la Arghezi acasă, acolo, la Mărţişor, ca să-i ceară un volum de poezii. Arghezi, care nu prea era dus la biserică, l-a înjurat de mamă şi l-a dat afară. <<Cum îţi permiţi să calci aici după ce m-ai înjurat la Capşa?>>”, povesteşte profesorul Paul Radovici Mărculescu.

De altfel, cafeneaua Capşa era locul preferat al lui Dan Barbilian, mai ales în perioada în care a încercat să schimbe dependenţa de eter şi cocaină, devenită notorie, cu cea de cafea.

Consumul de droguri pentru care era cunoscut matematicianul-poet, este însă viciul care i-a ispirat creaţia sa literară şi i-a condimentat relaţiile extraconjugale. După ce la vârsta de 26 de ani a plecat în Germania pentru a-şi susţine doctoratul în matematică, dar n-a mai făcut-o, poetul însuşi şi-a recunoscut dependenţa într-o scrisoare pe care i-a trimis-o amicului său Leo Defloss că: “Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări şi a interesului meu, mereu viu, pentru experienţele spirituale, am luat obiceiul anumitor stupefiante: eter şi cocaină!”. De altfel,  în Germania a lăsat matematica pentru poezie, iar cunoscuta poezie Ryga Crypto şi Lapona Enigel  a fost creată sub inspiraţia drogurilor şi sub auspiciile unei iubiri neîmplinite pentru pictoriţa norvegiană Helga, pe care o cunoscuse la una din expoziţiile ei din Munchen.

 Corespondenţa cu detalii scabroase dintre Barbilian şi Sudan

Amănuntele tumultuoasei vieţi amoroase experimentate sub acest miraj sunt în detaliu descrise în corespondenţa purtată de-a lungul anilor de Dan Barbilian cu Gabriel Sudan, o corespondenţă care a fost parcursă şi de profesorul Radovici.

“A existat o corespondenţă între Dan Barbilian şi unchiul meu, Gabriel Sudan, niţel cam decoltată, iar la moartea lui Sudan, scrisorile s-au făcut pachet (eu le-am citit pe toate), iar mătuşa mea i le-a dat doamnei Gerda Barbilian. Soţia era în vârstă când a primit corespondenţa. Se întâmpla prin 1978. Un anumit personaj, care se dădea pe lângă văduvele matematicienilor şi umfla din manuscrise a escrocat-o pe doamna Barbilian şi i-a luat scrisorile. Aşa a fost publicată o carte, care se găseşte în biblioteca Facultatăţii de Matematică din Bucureşti. Nu-i ştiu tirajul, dar nu s-a făcut mare tam-tam pe seama ei, din fericire! E vorba de o corespondenţă cu amănunte foarte intime, scabroase chiar, unele dintre ele. Eu am pus mâna pe volumul ăsta, m-am uitat şi m-am crucit. Ştiu multe dintre ele pe dinafară… Erau nişte scrisori în care cei doi îşi permiteau absolut toate detaliile intime, ca între doi mari prieteni. Pentru că Sudan a fost confidentul lui. Au fost împreună la Göttingen, iar în perioada când Barbilian era interzis, singurele case în care era primit, erau cea a lui Sudan, care nu avea nicio treabă cu politica, şi cea a profesorului Onicescu (care reprezenta aripa de dreapta a italienilor, adică un fel de musolinism, cum considerau comuniştii)”, mai spune prof. univ. dr. Paul Radovici.

“Barbilian nu era deloc uşă de biserică”

Despre Dan Barbilian s-a spus că ar fi avut peste 4.000 de aventuri erotice. Pasiunea sa pentru femei a fost recunoscută  chiar de soţia sa, într-un interviu acordat de Gerda Barbilian, în 1983: “Sigur c-am fost şi geloasă, dar nu să-i fac scene (…). Era într-adevăr un bărbat curtat oriunde îşi făcea apariţia. Normal că, atrăgând atenţia, nu putea rămâne în umbră. (...) Nu era un molâu, ştiam că trebuie să rezist. Am fost mândră de el”.

Gerda Barbilian a fost femeia pe care matematicianul-poet a preţuit-o până la moarte, deşi n-a fost marea lui iubire.

“La el, nu existau chestii d-astea cu marea iubire. La el erau impulsuri, iar Barbilian nu era deloc uşă de biserică. Dar cu femeia aceasta a trăit până la sfârşitul vieţii. A cunoscut-o în Germania. Într-una din vizitele lui acolo, când se dusese să facă doctoratul cu bursă de la Ţiţeica, însă doctoratul nu l-a mai dat atunci, ci mai târziu, în 1928. Era fata unui doctor german, profesoară de limbă germană, la Liceul Ion Kreţulescu, o femeie sobră, foarte bine aranjată şi care a păţit şi ea multe din cauza comuniştilor”, mai povesteşte prof. Paul Radovici Mărculescu.

“Trebuia să fii tâmpit să nu-l admiri”

Membru titular al Academiei de Ştiinţe din România începând cu 20 decembrie 1936, Dan Barbilian este matematicianul geniu care a inspirat o direcţie de cercetare în geometria inelelor, şi a definit o procedură de metrizare numită „spaţii Barbilian”.

“L-am admirat, dar cine putea să nu-l admire. Trebuia să fii tâmpit să nu-l admiri. Doar comuniştii nu-l agreau, dar el era genial. Era ceva ieşit din comun. Oameni ca el, de tipul ăsta, de inteligenţa asta, de cultura pe care o avea, se nasc doar trei sau patru într-un secol. În revista americană de referate Casopis Matematiky a Fysiky, are o rubrică specială, numită Spaţii Barbilian. Spaţiile Barbilian sunt nişte spaţii abstracte găsite de el, pentru că Barbilian a fost maestrul axiomelor. La el, toată matematica este axiomatizată, adică de o rigoare ieşită din comun. Aşa a descoperit aceste spaţii în geometrie, spaţii care îi poartă numele. Nu se pot explica pentru că sunt de un alt nivel (…). Iar aritmetica lui nu este asta pe care o învăţăm noi, ci o aritmetică abstractă în structuri. Şi nu întâmplător, pe parte artistică, multe dintre poeziile lui au un substrat geometric şi matematic. La început, comuniştii i-au reproşat că n-a scris o poezie consacrată clasei muncitoare. Şi nu numai asta. I-au făcut mizerii multe, pornind de la faptul că a avut activitatea aia legionară. Dar el a trecut peste toate. Iar până la urmă, valoarea lui ieşită din comun i-a fost recunoscută”, explică profesorul Radovici.

Cine a fost matematicianul Dan Barbilian (18 martie 1895, Câmpulung-Muscel – 11 august 1961, Bucureşti)

Fiul judecătorului Constantin Barbillian (care şi-a latinizat numele iniţial „Barbu”) şi al Smarandei Şoiculescu, a manifestat încă din liceu o pasiune pentru matematică, având contribuţii importante în revista Gazeta matematică. I-a avut ca profesori pe Gheorghe Ţiţeica, Dimitrie Pompeiu, David Emmanuel, Traian Lalescu şi Anton Davidoglu. În perioada 1921-1924, şi-a continuat studiile la Göttingen, Tübingen şi Berlin.

A avut ca prieteni, printre alţii, pe matematicienii: Wilhelm Blaschke, Heinrich Grell, Helmut Hasse, Emil Artin şi alţii. Şi-a susţinit teza de doctorat în 1929 şi a participat  la diferite conferinţe internaţionale de matematică, cum ar fi Congresele Internaţionale de Matematică la Hamburg (1936), Göttingen şi Viena (1938), Oslo (1936), Praga (1934). În 1942 a devenit profesor titular de algebră la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. O deosebită importanţă au câteva lucrări ale sale: una de două pagini apărută în Casopis Matematiky a Fysiky (1934-1935), în care defineşte o procedură de metrizare care va fi numită de Leonard M. Blumenthal „spaţii Barbilian”, şi alte două lucrări în Jber. Deutsch. Math. Verein, apărute în 1940 şi respectiv în 1941, intitulate Zur Axiomatik der Projectiven ebenen Ringgeometrien şi care au inspirat o direcţie de cercetare în geometria inelelor, direcţie asociată azi în literatura de specialitate cu numele său, al lui Hjelmslev şi al lui Klingenberg.