Palatul Cnejilor, locul misterios care l-a inspirat pe celebrul Alexandre Dumas să scrie romanul „Strigoiul din Carpaţi“

Palatul Cnejilor, locul misterios care l-a inspirat pe celebrul Alexandre Dumas să scrie romanul „Strigoiul din Carpaţi“

Palatul Cnejilor nu mai are nimic din gloria de odinioară. FOTO: D.S.

Ruinele cetăţuii sunt situate în comuna Ceahlău, la poalele muntelui, fiind construită în secolul XVII, printre stăpâni fiind şi boierii Cantacuzini.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legendele ţesute în zona Ceahlăului, considerat de unii muntele sfânt al românilor, vin din negura vremurilor şi fascinează încă pe cei care le află. 
 
Ele descriu o lume fantastică, dominată de fiinţe supranaturale, strigoi, căpcăuni, zâne, zmei sau vrăjitoare. 
 
Una dintre istorii l-a inspirat pe Alexandre Dumas, autorul romanelor ce-i au în prim-plan pe celebrii muşchetari. 
 
Cum de a ajuns francezul pe aceste meleaguri nu se ştie cu exactitate, dar se bănuieşte că le-a vizitat prin 1835, poposind la mănăstirea de aici, în zonă fiind întinse moşii ale boierilor Cantacuzini.

Inspirat de o povestire, peste ani avea să o transpună în romanul „Strigoiul din Carpaţi“. 
 
Potrivit legendei, Budu, unul dintre oştenii cu rang de căpitan al domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), care urma să se însoare cu Ana, fiica voievodului, a murit într-o luptă cu tătarii, răpus de o săgeată. 
 
Răpusă de dor, iubita a apelat la o vrăjitoare, iar într-o noapte farmecele îl aduc pe Budu călare pe un cal înaripat. Oşteanul o ia pe Ana, merg pe platoul Ceahlăului, dar zorii zilei rup vrăjile şi întâiul cântat al cocoşilor îi găsesc pe cei doi deasupra muntelui. 
 
A urmat un tunet năpraznic şi cei doi tineri sunt transformaţi în stânci, lângă locul numit Creasta Cocoşului. Cele două pietre sunt îngemănate, una mai mare, Budu, şi alta mai mică, Domniţa Ana. 
 
Legendele mai spun că atunci când este lună plină, dacă umbra Turnului lui Budu se pogoară peste Palatul Cnejilor, la baza muntelui, cel care se află printre ruine devine strigoi, precum
Budu, cel chemat din morţi.
 
 

Istoria Palatului Cnejilor

 
Profesor dr. Daniel Dieaconu, istoric al zonei şi autor de cărţi în care a adunat legendele Ceahlăului, spune că numele Palatul Cnejilor este unul care poate induce în eroare. În primul rând nu era un palat, ca cele ridicate de către boierii vremii, ci o cetăţuie, construită undeva la marginea de atunci a hotarului Moldovei, cu ziduri şi turnuri de apărare, ce înconjurau o bisericuţă construită la jumătatea veacului al XVII-lea. 
 
Nu este vorba nici de o fortificaţie ridicată în perioada când în spaţiul românesc se constituiau cnezatele şi voievodatele (secolele X-XIII). 
 
Familia Cantacuzinilor a dat Imperiului Bizantin mai mulţi împăraţi, iar după căderea Constantinopolului
(1453), o parte a membrilor au ajuns în Moldova şi Ţara Românească, ocupând, în ani, diverse dregătorii. 
 
Dintre ei, unii au obţinut titlul de cneaz de la ţarii ruşi, dregătoria fiind transmisă urmaşilor. Şi este foarte probabil ca cetăţuia de la poale de Ceahlău să fi primit de aici numele de Palatul Cnejilor. 
 
Preotul Constantin Matasă (1878-1971), pasionat arheolog şi fondator al Muzeului de Istorie din Piatra Neamţ (1934), scria în 1933 despre palat următoarele: 
 
„La jumătatea drumului de la Răpciuni spre Durău, călătorul vede pe dreapta, căţărate sus pe poală
de munte, ruinele unor bătrâne ziduri de cetate din care se ridică sfioasă turla bisericii de la Palat. Dacă cercetezi de la vreun locuitor mai bătrân din partea locului, să afli ce-i cu ruinele acestea, îţi
răspunde, nu fără vădită groază că acolo, pe deal, a fost cândva Palatul Cnejilor, boieri de mare cinste, cu foarte mare putere în ţară, stăpâni ai unor întinse pământuri aici în munte. Întâmplări înfricoşate ar fi zguduit cândva încăperile întortochiate ale bătrânului palat“.
 

Ruina atotstăpânitoare

 
Paharnicul Gheorghe Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu, a decis construirea unei biserici aici în 1639, iar peste ani, ţinuturile din preajmă devin moşii ale boierilor Cantacuzini, care-i alungă pe
călugări. 

Se zice că monahii i-au afurisit pe noii stăpâni, blestemele urmărindu-i generaţii întregi, fostele proprietăţi fiind pierdute din cauza dificultăţilor financiare din diverse timpuri. 

Unele istorisiri ce au rezistat veacurilor mai spun că în zona palatului ar fi ascunse comori, care ard cu foc albastru, la fiecare şapte ani, dar sunt apărate de blesteme, aşa că nimeni nu se apropie de ele. 

Se mai vehiculează că Mihai Eminescu a fost pe aceste meleaguri, iar legenda auzită ar fi stat la baza poeziei „Strigoii“. Oaspete la Palatului Cnejilor a fost şi Alecu Russo, în vremea când era judecător la Piatra Neamţ. 

La fel Vasile Alecsandri, care a văzut locurile în 1844 şi în 1848, când fugea spre Transilvania, după eşecul revoluţiei de la Iaşi, scriind apoi poezia „Adio Moldovei“. 

Printre cei care au cunoscut Palatul Cnejilor s-a numărat şi Wilhelm de Kotzebue, diplomat german, care va deveni ginerele cneazului Gheorghe Cantacuzino, Nicolai de Giers, diplomat rus,
revoluţionarul francez J.A. Vaillant, Gheorghe şi Petru Asachi sau pictorul Sciavoni. 

Şi se mai vorbeşte de Palatul Cnejilor că ar fi fost distrus de trupele turceşti, care îi urmăreau în Moldova pe luptătorii greci ai Eteriei. 

Din păcate, anii n-au adus nimic bun pentru fortificaţia de la poalele Ceahlăului, ruina fiind acum atotstăpânitoare. 

„Aici stă scrisă o pagină însemnată din istoria ţării, o pagină din care se pot învăţa multe: înflorirea este întotdeauna rodul unei credinţe şi a unei vrednicii; iar decăderea, pretutindeni este sfârşitul vieţii bicisnice şi de risipă“, arăta profesorul doctor Daniel Dieaconu, citându-l pe preotul Constantin Matasă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările