Tânărul orădean dat dispărut de familie a fost găsit mort pe o insuliţă din Crişul Repede. Ce indicii au anchetatorii

Tânărul orădean dat dispărut de familie a fost găsit mort pe o insuliţă din Crişul Repede. Ce indicii au anchetatorii

Cadavrul tânărului a fost găsit în stare avansată de descompunere foto montaj ebihoreanul.ro/Poliţia Bihor

Un tânăr în vârstă de 22 ani, dat dispărut în luna aprilie de către părinţi, a fost găsit mort pe o insulită din Crişul Repede, într-o zonă de agrement a municipiului Oradea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cadavrul a fost găsit într-o stare avansată de descompunere, pe insuliţa din zona Silvaş şi a fost transportat la Serviciul judeţean de Medicină Legală Bihor, pentru efectuarea necropsiei. 
 
În urma cercetărilor declanşate, poliţiştii au stabilit că victima este Sebastian Florin Secară, orădeanul în vârstă de 22 ani, pentru găsirea căruia poliţiştii au făcut un apel public luna trecută, pe 22 aprilie. Tânărul plecase de acasă cu două zile mai devreme, în jurul orei 16.10 şi, pentru că familia nu a mai putut lua legătura cu el, a cerut, o zi mai târziu, ajutorul Poliţiei.
 
Cauzele exacte ale decesului nu au fost făcute publice, însă medicii legişti nu au găsit urme care să indice faptul că tânărul ar fi fost victima unei infracţiuni.
 
Cert este că, aşa cum se procedează în asemenea cazuri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au deschis un dosar penal pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs decesul tânărului.
 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările