Cum să-ţi faci propria plăcintă de mere ca la McDonald's. Reţeta de pe Tik Tok

Cum să-ţi faci propria plăcintă de mere ca la McDonald's. Reţeta de pe Tik Tok

Servite cu îngheţată de vanilie şi sos de caramel, plăcintele devin adevărate delicatese. FOTO:reedit

Reţetele celui mai mare lanţ de restaurante fast food din lume sunt secrete păzite "sub cheie". Un blogger a postat recent pe Tik Tok propria variantă a delicioaselor plăcinte cu mere Mc Donalds iar rezultatul este aproape la fel de delicios ca originalul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Food bloggerul @caughtsnackin spune că ideea i-a venit după ce, în luna martie, când lanţul de restaurante şi-a închis toate unităţile din lume din pricina coronavirusului şi, la fel ca altor fani, i s-a făcut poftă de parfumatele plăcinte. 

Iată şi reţeta: 

Ingrediente

  • 4 mere verzi, decojite şi tăiate bucăţele
  • 30 grame zahăr
  • 1 linguriţă de scorţişoară
  • 25 grame unt
  • 1 pachet de aluat foietaj
  • 2 căni de ulei de gătit
 
Merele se decojesc, se taie cubuleţe şi se pun într-o cratiţă pe aragaz, împreună cu zahărul, untul şi scorţişoara. Se lasă pe foc timp de aproximativ 10 minute, până când merele se înmoaie după care se lasă la răcit vreme de o jumătate de oră. 
 
 
Aluatul se taie fâşii şi se umezeşte marginea lor. În fiecare jumătate se pun aproximativ 2 linguriţe din compoziţia cu mere, apoi se pliază foietajul. Cu o furculiţă se apasă pe marginea plăcintelor, pentru a crea crestăturile de pe margini şi se pun în frigider timp de 15 minute. 
 
Se pune ulei într-o tigaie, pe aragaz, iar când este fierbinte, se prăjesc timp de 2-3 minute, până când capătă o culoare aurie, rotindu-le din când în când de pe o parte pe alta, ca să se prăjească uniform. În final, se scot din tigaie, pe o farfurie cu prosoape de hârtie, care să absoarbă uleiul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: