Mesajul tulburător al unui medic psihiatru din Iaşi: „Apelul răvăşitor al Alexandrei poate că e ultimul strigăt al României noastre”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul ieşean Ovidiu Alexinschi, din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola”, a postat un mesaj emoţionant pe pagina sa de Facebook, referitor al incompetenţa autorităţilor din cazul Alexandrei.

Doctorul psihiatru se întreabă cum este posibil ca operatorii care au vorbit cu Alexandra să sune de nouă ori înapoi după ce fata le-a relatat că a fost bătută şi violată. „După Colectiv, iată, corupţia ucide şi indirect, prin intermediul produselor ei finite”, crede doctorul.

Acesta a mai scris că nu mai are speranţe de la „clasa politica anchilozata in trecut”, ci crede că schimbarea în bine a societăţii româneşti trebuie să vină de la cetăţeni, „schimband de jos in sus intreg sistemul”.

Redăm, mai jos, integral, mesajul doctorului ieşean

Je suis Alexandra!

"Veniţi repede că mi-e frică, vă rog, vă rog..."
Strigatul cutremurator al unei copile de 15 ani.Batuta, violata, legata. Înconjurată de caini.
3 apeluri la 112, minute intregi de rugaminti fierbinti si sperante.

Desarte. La celalalt capat al firului virtual...indolenta, anestezie umana si incredibil - mistocareala.
E halucinant faptul ca sustin si ca au sunat de vreo 9 ori inapoi. Cum??? Cand ti-a zis ca a fost batuta, violata si sechestrata tu suni inapoi? Sa verifici? Ce? Sa iti dea criminalul la telefon?
Intreaga tara e sufocata de indignare. Fierbe. Clocoteste.

Cum este posibil asa ceva? Cati trebuie sa mai moara pentru a schimba cu adevarat ceva?
Dupa Colectiv iata ca coruptia ucide si indirect, prin intermediul produselor ei finite.
30 de ani de „reforme” facute de exponentii neo-comunisti, culminand cu ultimii ani de distrugere sistematica a esentei institutiilor. Fatarnicia clasei politice, care cu lacrimi de crocodil artificiale cauta vinovati, privind cu dispret in jos si decapitand teatral excrescentele propriilor decizii iresponsabile.
Da, e o boala sistemica veche. Datorata necuratarii complete a statului de indivizi cu suflet stramb, schilodit de un sir de nepotisme, de favorizarea incompetentilor si amputarea umanitatii celor care ar trebui sa iti sara in ajutor.

Am vazut zilele astea un circ grotesc, cu sabii, cenusa in cap si declaratii politicianiste sforaitoare. Pasarea abilă a vinei, solutii pompieristice, pansarea acută a rănii. Dar situatia actuala e doar acutizarea unei boli cronice, care roade pe dinauntru de prea mult timp statul.

Am incetat de mult sa ma mai uit in sus, asteptand solutii de la o clasa politica anchilozata in trecut, cu aceiasi oameni, aceleasi metehne si apucaturi primitive si care nu priveste dincolo de un ciclu electoral sau de propriile interese meschine.

Cred ca solutia e in mine, e in noi. Eu sunt Alexandra, tu esti Alexandra si "volens nolens" Alexandra va ramane intiparita in noi toti. Dar apelul ravasitor al Alexandra poate ca e ultimul strigat al Romaniei noastre, de oameni frumosi, buni si onesti care au puterea interioară de a schimba totul , schimbandu-se pe ei insisi. Redescoperindu-si valorile, idealurile, busola morala si prin excelenta... umanitatea.
Si schimband clasa politica. Si schimband de jos in sus intreg sistemul. Iar totul pleaca de la un gest simplu.

Vox populi, Vox Dei! Puterea votului. Devastatoare pentru toti cei care s-au catarat ilegitim moral in varful politicii si al institutiilor. Valul schimbarii va deveni un tsunami care ii va zdrobi pe toti cei care nu inteleg ca asa nu mai merge. Că retorica populista si mimarea competentelor nu tine loc de capacitate reala de a face bine pentru poporul tau. Că interesele meschine si jocurile triviale politice doar de imagine nu mai tin. Că prostirea pe fata prin parada schimbarii a zeci de ministri in ultimii ani nu mai mascheaza incompetenta, servilismul de partid sau absenta bunavointei,a bunatatii interioare, a scheletului moral si etic. Daca Romania va renaste sau va pieri depinde de fiecare dintre noi.
Iar apelul in eter al Alexandrei este catalizatorul sfasietor de trist al schimbarii in profunzime a unei tari care nu mai accepta fatarnicia, incompetenta odioasa si petarde de fum in fata.
Je suis Alexandra.Qui est-tu? #jesuisalexandra

Ovidiu Alexinschi este medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie Socola. Doctorul are o experienţă de 15 ani în diagnosticul şi tratamentul tulburărilor psihice şi preocupări în domeniul psihozelor, alcoologie, depresie, îngrijiri paleative, etică medicală şi expertiză medico-legală psihiatrică.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite