Copil de 12 ani, lovit şi înjunghiat de alţi copii, pe un teren de sport din municipiul Iaşi

Copil de 12 ani, lovit şi înjunghiat de alţi copii, pe un teren de sport din municipiul Iaşi

FOTO Arhiva

Un copil de 12 ani a fost lovit, apoi înjunghiat, vineri seară, pe un teren de sport din municipiul Iaşi, de către alţi copii, victima fiind transportată la Spitalul "Sfânta Maria" din municipiu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Incidentul s-a petrecut pe strada Cicoarei din Iaşi, într-o zonă cunoscută ca având o rată ridicată a infracţionalităţii.

Băiatul se afla la joacă pe un teren de sport, iar la un moment dat s-au apropiat de el trei copii, care mai întâi l-au lovit, apoi unul dintre agresori l-a înjunghiat cu un obiect ascuţit în zona coapsei.

Potrivit altor copii, agresorii i-au furat băiatului o boxă portabilă.

Victima a primit îngrijiri medicale la un spital privat aflat în apropierea zonei în care a avut loc incidentul, apoi a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul de Copii "Sfânta Maria".

Copilul rănit se află în afara oricărui pericol, iar medicii susţin că nu necesită intervenţia chirurgicală.

Reprezentanţii Poliţiei ieşene susţin, într-un comunicat de presă, că au început cercetări în acest caz, fiind deschis un dosar penal, însă nu au precizat dacă cei trei agresori au fost identificaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările