Cine este tânăra lângă care fiul ministrului Tudorel Toader a adormit la volan şi a produs un grav accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După accidentul din noaptea de luni spre marţi, 19 iunie, din localitatea ieşeană Chicerea, au apărut noi detalii despre eveniment, dar şi despre starea de sănătate a lui Teodor Toader, fiul ministrului Justiţiei, şi a pasagerei de pe locul din dreapta din maşina avariată.

Concluziile preliminare ale anchetatorilor cu privire la cauzele accidentului de circulaţie din noaptea de luni spre marţi, din localitatea Chicerea (judeţul Iaşi), sunt că Teodor Andrei Toader, fiul actualului ministru al justiţiei, Tudorel Toader, ar fi aţipit la volan pe fondul vitezei mari cu care circula cu maşina, un VW Touareg.

Potrivit jurnaliştilor de la Ziarul de Iaşi, tânărul în vârstă de 22 de ani se afla în maşină cu iubita lui, o tânără sexi, care ocupa locul din dreapta faţă. Tânăra se numeşte Roxana Andreea Popa, are tot 22 de ani (este mai tânără decât fiul ministrului cu câteva luni) şi este studentă la o universitate din Iaşi. Relaţia cu Teodor Andrei Toader are cel puţin doi ani.

O altă concluzie a anchetatorilor este că înainte de accident Teodor Toader a parcurs un drum lung, de vreme ce în localitatea Chicerea, dinspre Răducăneni către Iaşi, tânărul a adormit, a lovit mai multe capete de pod şi s-a răsturnat.  Faptul că maşina a fost avariată în proporţie mare, fiind daună totală, întăreşte supoziţia că viteza cu care circula tânărul era foarte mare, probabil mult peste limita legală.

De asemenea, din primele date reiese că tânărul nu purta centura de siguranţă, deoarece, în urma răsturnării autovehiculului, acesta s-a rănit grav la coloană. Fata are şi ea mai multe traumatisme, ambii fiind internaţi în spital.

„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident în localitatea Chicerea, judeţul Iaşi. În urma cercetărilor realizate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că şoferul ar fi aţipit la volan. De asemenea, şoferul a fost testat cu alcooltestul, iar rezultatul a fost negativ. În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

„Pacienţii, o fată şi un băiat, care au ajuns în UPU în urma unui accident de maşină, sunt stabili. În urma investigaţiilor, s-a determinat că bărbatul prezintă un traumatism la nivelul coloanei lombare, dar este stabil şi conştient, iar prognosticul este favorabil. Astfel, s-a decis transferul acestuia la Neurochirurgie. Fata prezenta un traumatism toracic şi a fost direcţionată către Clinica de Chirurgie toracică a spitalului“, a declarat profesor Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.  

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite