Trafic de influenţă în Primăria Deva. Şpaga dată de un patron pentru a obţine lucrări din bani publici

Trafic de influenţă în Primăria Deva. Şpaga dată de un patron pentru a obţine lucrări din bani publici

Primăria Deva. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Dosarul de corupţie în care sunt judecaţi fostul secretar al Primăriei Deva, Laura Sârbu şi rudele sale, a făcut încă o victimă: un om de afaceri care a obţinut un contract de lucrări, în schimbul împărţirii profitului.

Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe Lucian Bocan, administrator al unei firme de construcţii, pentru cumpărare de influenţă şi pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Dosarul de corupţie de la Primăria Deva. De ce au fost arestaţi Laura Sârbu, soţul şi cumnatul ei

Secretarul Primăriei Deva şi soţul acesteia, reţinuţi de DNA pentru o mită de 40.000 de lei

Acesta a primit pedeapsa finală de doi ani de închisoare, cu suspendare, după ce a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia. Sentinţa nu este definitivă, putând fi contestat cu apel.

„În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul, în calitate de administrator de fapt al unei societăţi comerciale, a acceptat pretinderea de către Sârbu Laura, secretar general al Primăriei Deva şi implicit a promis acesteia implicarea lui Bodrean Adrian Mihai (n.r. funcţionar în cadrul Primăriei Deva, la Biroul de Relaţii Exterme, administrator de firmă şi cumnat al Laurei Sârbu) în executarea lucrărilor de la blocul de locuinţe sociale (din Deva) cu consecinţa plăţii către acesta a procentului de 40% din profit, având reprezentarea faptului că o parte din bani va ajunge la aceasta, în schimbul exercitării de Sârbu Laura a influenţei pe care o are asupra funcţionarilor din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva în scopul atribuirii contractului de lucrări pentru reabilitarea blocului către societatea administrată de inculpat”, se arată în dosar.

Contract oferit în schimbul împărţirii profitului
 

În luna iulie a anului trecut, printr-o hotărâre a Consiliului Local Deva a fost aprobată documentaţia pentru reabilitarea unui bloc de locuinţe sociale de pe Strada Hărăului, din Deva, valoarea investiţiei fiind estimată la 266.000 de lei, fără TVA.  

„În cursul lunii august 2020 Adrian Mihai Bodrean i-a spus lui Lucian Bocan de lucrarea pe care Direcţia de Asistenţă Socială Deva doreşte să o atribuie cu privire la reabilitatea blocului, spunându-i acestuia că dacă e de acord să subcontracteze mai departe executarea lucrărilor către societatea pe care acesta o administra în fapt, contratul va fi atribuit către firma lui”, se arată în dosar.

Ulterior acestei discuţii inculpatul a declarat că s-a întâlnit şi cu Sârbu Laura care l-a abordat în legătură cu lucrarea de pe Strada Hărăului.

Conform susţinerilor lui, înţelegerea cu Sârbu Laura a fost de la început în sensul în care aceasta ar fi putut asigura primirea lucrărilor,, condiţia fiind ca Bodrean Adrian să fie implicat în lucrări împreună cu firma pe care acesta o controla. Lucian Bocan a fost de acord cu această propunere şi i-a dat asigurări că o să-i cedeze lucrarea lui Bodrean Adrian. Într-o discuţie pe care a avut-o ulterior cu Bodrean Adrian şi Lucian Bocan s-a înţeles cu acesta ca profitul să fie împărţit 60% firma sa şi 40 la sută cealaltă societatea subcontractoare.

„Lucian Bocan arată că are cunoştinţă de faptul că Sârbu Laura, secretar general al Primăriei Deva este o persoană cu influenţă, iar Bodrean Adrian i-a spus, fără să precizeze o sumă de bani, că o parte din bani o să-i dea şi ei.

În luna septembrie, lucrările la blocul de locuinţe sociale din Deva au fost atribuite societăţii lui Lucian Bocan, însă de acestea s-a ocupat societatea controlată de cumnatul Laurei Sârbu. Lucrările au fost recepţionate în luna decembrie, când firma lui Bocan a emis factura de 125.626 de lei către

Direcţia de Asistenţă Socială Deva. Ulterior, potrivit DNA, Bodrean şi Laura Sârbu ar fi primit 40.000 de lei de la Lucian Bocan.

Funcţionari arestaţi în Primăria Deva
 

Laura Sârbu, împreună cu soţul ei Hadrian Sârbu, funcţionar în carul Primăriei Deva, şi cu Adrian Bodrean au au fost arestaţi preventiv din 1 aprilie, la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada 2020 – 2021, Laura Sârbu, beneficiind de ajutorul soţului ei Hadrian Sârbu, funcţionar în cadrul Primăriei municipiului Deva şi a administratorului de fapt al SC Smart Drumcons SRL, Adrian Mihai Bodrean, la rândul său funcţionar în cadrul Primăriei municipiului Deva, ar fi primit de la un om de afaceri suma de 40.000 lei, pentru a-şi trafica influenţa pe care a pretins că o are asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei municipiului Deva.„Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi pentru traficarea influenţei astfel încât societatea omului de afaceri să primească un contract cu primăria municipiului Deva, având ca obiect efectuarea unor reparaţii curente la Adăpostul de urgenţă pe timp de noapte (aflat în subordinea Direcţiei de asistenţă socială Deva)”, se arată în rechizitoriu. În aceeaşi perioadă, Laura Sârbu ar fi pretins, beneficiind de ajutorul soţului ei, de la acelaşi om de afaceri, suma de 7.000 euro, pentru a-şi trafica pretinsa influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei municipiului Deva, astfel încât să îi asigure omului de afaceri obţinerea documentaţiei necesare construirii unei hale de producţie.

Lucian Bocan a mai fost acuzat că a conceput o schemă de fraudare a fondurilor europene în cadrul proiectului prin care îşi dota societatea pe care o administra cu utilaje performante pentru producţia de rafturi metalice, obţinând pe nedrept suna de 617.600 lei.

„Înţelegerea a fost de la început, în sensul în care doamna Sârbu Laura ar fi putut asigura primirea lucrărilor, condiţia fiind ca Bodrean Adrian să fie implicat în lucrări împreună cu firma pe care acesta o controla. Societatea aceasta trebuia sa execute lucrarea. Ambele societăţi au rămas după executarea lucrării cu bani, 60% eu, 40% el din profit, asa cum ne-am inteles. Bodrean Adrian mi-a spus că şi Sârbu Laura va primi o parte din procentul de 40% rămas lui, fără a preciza vreodată cuantumul sumei care urma sa ajungă la Sârbu Laura”, se arată în acordul de recunoaştere a vinoăţiei, semnat de inculpat, la Direcţia Naţională Anticorupţie.

De la începutul lunii martie, fostul secretar general al municipiului Deva, Laura Sârbu, şi cumnatul său, Adrian Mihai Bodrean, se află în arest preventiv. La cererea procurorilor DNA, Tribunalul Huneodara a dispus prelungirea măsurii privative de libertate pentru cei doi, pe o perioadă de 30 de zile, iar Curtea de Apel Albă Iulia a respins contestaţiile celor doi.

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a informat DNA Alba Iulia.

Mai puteţi citi şi:

Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Deva se mută într-un nou sediu. Clădirea lor intră în şantier

Soarta cuplului româno-maghiar de asasini sângeroşi numit „Echipa morţii” şi „Bonnie şi Clyde ai Estului”

Dosarul retrocedărilor controversate din Retezat, plimbat între instanţe. Miza sunt peste 10.000 de hectare

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările