Spectaculoasa cale ferată montană către cetăţile dacice, acum dispărută. Pe vremuri, urşii alergau după trenuri

Spectaculoasa cale ferată montană către cetăţile dacice, acum dispărută. Pe vremuri, urşii alergau după trenuri

Calea ferată dispărută din Munţii Orăştie. Ilustrată din anii 70 publicată pe ebay.com.

Până acum câteva decenii, o cale ferată forestieră străbătea cele mai inaccesibile locuri din Munţii Orăştiei, ajungând până la poalele cetăţilor dacice. Turiştii trăiau senzaţii tari în timpul călătoriilor.

Una dintre cele mai spectaculoase căi ferate din România a fost construită în primii ani ai regimului comunist, în Munţii Orăştiei. În acele vemuri, drumurile spre aşezrile dacilor erau greu accesibile, satele erau puţin locuite, însă oamenii puteau străbate defileele din munţi pe calea ferată forestieră, care se întindea pe mai mult de 60 de kilometri, cu tot cu derivaţiile sale, pornind din Orăştie pe valea Grădiştei, până în apropiere de Sarmizegetusa Regia.

„Drumul de fier” trecea prin satul Costeşti şi se afunda apoi în munţi, ramificându-se pe văile Rea, Mica şi Tâmpu, spre locuri unde funcţionau exploatări de pădure. Trenurile trase de locomotive cu aburi erau încărcate cu buşteni, însă localnicii şi turiştii interesaţi de ţinutul aşezărilor dacice îşi găseau loc în vagoanele sale.

„Din munte erau aduse lemnele cu carele cu două roate, până la trenuleţul forestier ce circula atât pe Valea Grădiştei cât şi pe văile mai lungi ce se conectau la aceasta. Astfel erau trenuleţe pe Valea Rea, pe Valea Anineşului, pe Valea Albă şi pe Valea Tâmpului. Trenuleţul a circulat din 1945 până prin 1972, când a venit o apă mai mare, s-a stricat terasamentul şi nu l-au mai reparat”, relatează Cornelius Ionescu, pe blogul său corneliustaraminunilor.blogspot.com, cu numeroase articole dedicate călătoriilor-explorare în Munţii Orăştiei. 

„Pe porţiunea Gara Anineş – Gara Cetate am mers şi eu cu el când am cucerit prima dată Sarmizegetusa. Se mai opreau pe drum, să strângă oamenii ceva lemne şi să le bage la cazan, cu toate că era făcut să meargă cu cărbuni. Depozitul principal de cărbuni era la Costeşti, pe islaz, unde şi acum, când făceam şanţ în jurul cortului, dădeam de cărbune. Am avut surpriza să aflu de pe Internet că se mai păstrează undeva în Orăştie, una din locomotivele originale, dar de care şi-a bătut careva joc şi a sulemenit-o ca pe o curvă bătrână ieşită pe teren”, continuă povestea.


Una dintre puţinele ilustrate de pe calea ferată. Sursa: ebay.com.

Trenurile „alergate” de urşi

Călătoriile pe calea ferată din munţi erau pline de peripeţii, relata Cornelius Ionescu.

„Era mereu înghesuială pe trenuleţ, mergeau zeci de oameni în sus, la cules zmeură, mure şi afine, pe care le vindeau pe loc la centrele de colectare de la Valea Rea şi Anineş. Nu plăteau nimic, după cum nici noi nu plăteam. Nu existau bilete, dar nici vagoane de călători. Doar nişte platforme cu nişte pari pe margine, să nu cadă buştenii la coborâre. În staţiile mai mari oamenii coborau şi ajutau la încărcarea tenderului, de fapt o ladă de tablă, cu cărbuni. Iar dacă se terminau cărbunii, se oprea trenul prin pădure şi luau doi, trei steri de lemne să-i bage mecanicul în soba locomotivei. Mergeau parcă mai bine decât cărbunii”, scrie Cornelius Ionescu, pe blogul său. 

„Câteodată oamenii mai erau puşi pe fugă, de nu mai ştiai ce să crezi. Nu, nu era pădurarul, acesta îşi mânca pita şi slana liniştit pe un vagon. Era un urs mare şi supărat, care avea obiceiul să-i alerge mergând pe două labe, pe cele din spate voi să spui, aruncând cu cioate sau pietre. Tare se distra ursul, dar oamenii deloc, tot drumul apoi numai despre urs vorbind. Şi pe măsură ce trenul urca, ursul din poveste se făcea mai mare, mai sprinten şi mai isteţ. Iar copiii, băieţi şi fete, ţipau şi dârdâiau.Noi stăteam călare pe rucsaci, ţinându-ne de parii verticali de pe margine şi ferindu-ne cu mâinile de ramurile aninilor de pe margini”, continuă povestea.

Nu se cunoaşte cu exactitate data inaugurării căii ferate, dar localnicii spun că prin 1949 a început să funcţioneze, pentru transportul buştenilor de pe Valea Grădiştei. „Iniţial calea ferată funcţiona de la Orăştie la Grădiştea Muncelului, de fapt ceva mai departe, până la staţia Cetate. 

Ulterior s-au mai făcut derivaţii pe Valea Rea, pe Valea Anineşului şi pe Valea Albă, derivaţii ce nu au funcţionat prea mult timp, datorită epuizării fondului forestier. Întreaga linie avea o lungime de 62 de kilometri”, îşi aminteşte Corneliu Ionescu.

Calea ferată distrusă de viituri

Staţiile aveau platforme pentru încărcarea buştenilor, depozite acoperite de cărbune şi amenajări pentru apa necesară locomotivei. Două locomotive erau folosite ca rezerve în cazul avarilor. Alunecările de teren au dus însă, ca şi în alte regiuni, la distrugerea căii ferate.

„Problema era cu viiturile de pe Apa Grădiştei, ce luau bucăţi din terasament, cu toată întreţinerea permanentă a acestuia. De fapt asta se întâmplă şi acum, de când, de la sfârşitul anilor 1970, linia ferată dintre Costeşti şi Cetatea fost abandonată, dispărând apoi bucăţică cu bucăţică, fiind înlocuită cu un drum forestier. Când se preconiza nebunia cu vizita lui Ceauşescu la Sarmisegetuza, era cât pe aici să fie refăcută şi calea ferată îngustă. S-au mulţumit cu plantarea cifrelor 2050 din brazi, pe dealul Cetăţii Costeşti, cu betoanele ce au înlocuit discurile originale de calcar de la Sarmisegetuza şi cu îngroparea sanctuarului mare de calcar, cu tot cu scara antică, cu zidul de sprijin demontat şi el şi înlocuit cu panouri de beton armat, ca la un gard de CAP”, relatează fostul explorator al Munţilor Orăştiei.

Cei care se îndreaptă spre Sarmizegetusa Regia pot vedea, în dreapta şoselei, strecurată la poalele versanţilor, o parte a terasamentului vechii căi ferate din Munţii Orîştie. Localnicii au rămas cu amintirea traseului de poveste care lega aşezările din munţi şi cu unele promisiuni vechi, abandonate de autorităţi, care vizau refacerea ei.

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Şantierul uriaş al căii ferate de mare viteză. Unde se lucrează intens şi ce termen a dat ministrul Transporturilor pentru finalizarea investiţiei

Tunelul impresionant din vremea austro-ungarilor va fi transformat într-un mod inedit, la zece ani de la abandonarea sa

VIDEO Calea ferată realizată în 50 de ani şi distrusă după un deceniu. Cum a eşuat mega-proiectul „epocii Ceauşescu” început cu prizonierii sovietici

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările