Razii ample în judeţul Hunedoara după creşterea numărului de cazuri COVID 19. Câte amenzi au dat poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: IPJ Hunedoara.
FOTO: IPJ Hunedoara.

Forţe suplimentare de ordinde au participat la raziile efectuate în judeţul Hunedoara, în contextul creşterii numărului persoanelor infectate cu Covid 19.

În ultimele 24 de ore, în judeţul Hunedoara au fost intensificate acţiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul situaţiei epidemiologice actuale, informează Prefectura Judeţului Hunedoara.

„Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV 2 care provoacă boala COVID 19. La acţiuni au participat 287 poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi reprezentanţi ai ministerelor Muncii, Sănătăţii şi Transporturilor. Au fost verificate aproape 700 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală. Dintre acestea 147 nu au respectat aceste măsuri şi au fost sancţionate contravenţional cu suma totală de 11.500 lei”, arată Prefectura Judeţului Hunedoara, într-un comunicat.

A crescut şi numărul controalelor efectuate în mijloacele de transport public în comun, 108 autobuze şi microbuze fiind verificate de efectivele angrenate în aceste acţiuni, în judeţul Hunedoara. Potrivit autorităţilor, valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate în judeţul Hunedoara în ultimele 24 de ore este 23.800 lei, inclusiv pentru persoane fizice care au organizat activităţi în spaţiul public sau privat pentru care au fost instituite interdicţii sau restricţii (7.500 lei).

De asemenea, 123 de restaurante, terase sau locaţii de tip fast-food au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse de autorităţi.

„Sănătatea şi siguranţa cetăţenilor sunt prioritare tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, astfel că forţele de ordine vor desfăşura permanent, în această perioadă, activităţi de verificare şi control, pentru a proteja cetăţenii şi pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, informează reprezentanţii Prefecturii Judeţului Hunedoara.

„Vă recomandăm să păstraţi distanţarea fizică, să purtaţi mască de protecţie, să respectaţi modul de organizare a evenimentelor, să nu vă expuneţi la riscuri. Suntem şi vom fi prezenţi în toate zonele judeţului Hunedoara. Purtaţi masca de protecţie în mijloacele de transport, în magazine şi celelalte spaţii unde este obligatoriu. Nu dorim să aplicăm sancţiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii. Evitaţi aglomerările de persoane, respectaţi numărul de persoane la un eveniment, vă protejaţi pe dumneavoastră şi pe cei din jur. Nu vom tolera nicio abatere de la lege. Nu dorim sancţionarea cetăţenilor, ci ca toţi sa conştientizeze că sănătatea şi viaţa persoanelor sunt cele mai importante”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Numărul cazurilor active înregistrate în judeţul Hunedoara depăşeşte 450. Sunt internate 156 de persoane şi se află în evaluare în spitale alte 120. Peste 2.000 de hunedoreni au fost declaraţi vindecaţi de Covid 19, de la începutul anului. În aceeaşi perioadă au decedat 167 de oameni din judeţul Hunedoara, diagnosticaţi cu noul coronavirus. Cei mai mulţi dintre ei sufereau şi de alte afecţiuni. 16 localităţi hunedorene înregistrează o incidenţă de peste 1,5 cazuri de infecţii cu noul coronavirus la 1.000 de locuitori: Vulcan, Băieşti (Pui), Băniţa, Dâncu Mic (Mărtineşti), Fintoag (Lăpugiu de Jos), Galaţi (Pui), Leşnic (Veţel), Mihăieşti (Dobra), Mihăileni (Buceş), Mintia (Veţel), Nălaţvad (Haţeg), Păclişa (Toteşti), Răchitova, Ţebea (Baia de Criş), Toteşti, Zăvoi (Sălaşu de Sus). Aici sunt menţinute restricţiile privind desfăşurarea unor activităţi comerciale, respectiv activităţile cu public în restaurante şi alte localuri. Nu există zone în judeţ care să necesite carantinarea zonală, au informat reprezentanţii Prefecturii Judeţului Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

COVID-19 a lovit din nou fabrica SEWS R Deva. 14 angajaţi s-au infectat cu noul coronavirus

Doliu în Consiliul Judeţean Hunedoara. Un angajat infectat cu noul coronavirus a murit la spital

Focar de Covid 19 în Spitalul Petroşani. Secţia ATI a fost închisă, după ce trei angajaţi s-au infectat

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite