Manualul din Evul Mediu care arăta femeilor cum să-şi satisfacă soţii. Ce nu trebuia să găsească bărbatul în pat
0Căsătoriile au fost simple formalităţi în Evul Mediu, care însă transformau cu totul viaţa unei femei. Unul dintre cele mai vechi manuale dedicate vieţii de cuplu, scris în secolul al XIV-lea, le oferea sfaturi femeilor care îşi doreau să îşi vadă soţii fericiţi.
Un manual medieval oferea femeilor sfaturi despre cum să se comporte în căsnicie, pentru a-şi mulţumi soţii. S-a numit „The Goodman of Paris” (Soţul din Paris) şi a fost scris de un autor necunoscut, la sfârşitul secolului al XIV-lea. Tratatul a fost publicat în 1392 – 1394, fiind dedicat unei tinere de 15 ani, devenită soţie. Lucrarea începe cu o rememorare a unei conversaţii pe care autorul a avut-o cu soţia lui în patul conjugal, în care ea îi cerea să fie iertată pentru că nu ştie cum să fie o bună soţie.
„Draga mea, ai 15 ani şi este o săptămână de când noi doi suntem căsătoriţi. Pentru că m-ai rugat să fiu indulgent că tinereţea ta şi cu necunoaşterea ta, până vei vedea şi vei învăţa mai multe, pentru că mi-ai promis că vei avea grijă să mă iubeşti şi să mă ţii în pace, aşa cum ai vorbit înţelept, nu o să te corectez sau să te rănesc în faţa străinilor, ci îţi voi spune, în fiecare ceea ce trebuie să faci pentru a mă mulţumi. Cu cât vei şti mai multe, cu atât mai mare va fi onoarea ta şi a părinţilor tăi”, arăta autorul cărţii „The Goodman of Paris”, tradusă pe site-ul Universităţii iezuite Fordham din New York.
Ce i se cerea unei soţii în Evul Mediu
Conversaţia dintre cei doi soţi, un vârstnic şi o tânără de 15 ani oferea detalii mai puţin ştiute despre viaţa de cuplu din Evul Mediu. Autorul îşi sfătuia soţia să îl iubească mai mult decât pe familia ei şi să fie foarte distantă faţă de toţi ceilalţi bărbaţi.
„Să îţi pui soţul mai presus de toate fiinţele şi să-l iubeşti mai presus de toate rubedeniile tale, oricât de apropiate ţi-ar fi, şi să fii foarte distantă cu bărbaţii, în special cu cei tineri, dar de asemenea cu cei de la curte, cu nobilii, cu amorezaţii şi cu toţi cei care îşi risipesc viaţa”, arăta autorul cărţii „The Goodman of Paris”.
Sfaturile date de Goodman aratau raportul de inegalitate dintre cei doi, susţinut prin exemple creştine. Aşa cum Biserica îl urmează Isus, aşa că ar trebui să urmeze o femeie soţul ei, scria acesta. „Primul lucru pe care trebuie să îl ştii este că este necesar să câştigi dragostea lui Dumnezeu şi salvarea sufletului tău şi de asemenea, să câştigi dragostea soţului tău, dedicându-i acestuia pacea care trebuie să fie într-o căsătorie”, afirma autorul.
Goodman îi cerea soţiei să fie ascultătoare, lipsită de aroganţă şi să îi anticipeze nevoile. „Trebuie să fii smerită şi ascultătoare faţă de soţul tău. Poruncile lui, orice ar fi, indiferent dacă sunt făcute în serios sau în glumă, dacă sunt ordine de a face lucruri ciudate şi indiferent cât de mici sau importante sunt, ar trebui să fie de mare importanţă pentru tine, din moment ce soţul tău a cerut să fie făcute. Să nu fii nu arogantă şi să nu îi răspunzi soţului tău, să nu contrazici ceea ce spune el, mai ales înaintea altor persoane”, scria autorul.
Soţia, devotată ca un câine
Lumea animală oferea exemple de devotament, pe care scriitorul le transforma în pilde despre viaţa conjugală. „Şi animalele sălbatice au simţul acestei apropieri a femelelor de perechile lor. Păsările zboară una aproape de cealaltă. Iar câinii îşi păzesc îndeaproape stăpânii. Chiar dacă stăpânul său îl biciuie şi aruncă pietre după câine, animalul continuă să îl urmeze şi să-l liniştească, însoţindu-l prin râuri şi păduri, apărându-l de hoţi şi în lupte. O altă pildă o poţi lua de la câinele Macarie, care şi-a văzut stăpânul ucis într-o pădure, dar nu l-a părăsit nici atunci. În fiecare zi, câinele căuta hrană în apropiere şi o aducea la căpătâiul mortului, culcându-se apoi alături de cadavrul din pădure. După aceea, câinele, de mai multe ori, a atacat omul care i-a ucis stăpânul. L-a asaltat de fiecare dată când l-a întâlnit, iar în final l-a ucis pe insula Notre Dame de la Paris”, arăta autorul manuscrisului „The Goodman of Paris”.
Cum să scape casa şi patul conjugal de purici
Goodman îi cerea soţiei sale să îi poarte de grijă cu mare dragoste, afirmând că acest lucru îi va fi tinerei de folos, dacă va avea un alt soţ după el. Îi sugerează soţiei că ţinându-şi soţul bine îmbrăcat o va face mai atractivă în căutarea unui nou soţ, mai târziu.
„Să ai grijă ca în timpul iernii soţul tău să aibă un foc bun şi fără fum şi lasă-l să se odihnească bine şi să fie bine acoperit, astfel îl vei vrăji. Iar în timpul verii, ia seama să nu existe purici în camera ta, nici în patul tău”, scria autorul. Bărbatul îi sugera soţiei nu doar să păstreze camera şi patul curat, dar îi oferea şi câteva sfaturi de îndepărtare a insectelor, printre care se numărau frunzele de arin, cleiul pus pe pâine şi pe piei de oaie şi metode de ucidere a insectelor.
„Am auzit că atunci când camera este presărată cu frunze de arin, puricii vor fi prinşi pe ele”, afirma autorul. Iar fumul putea fi folosit pentru a alunga ţânţarii din casă, aşa cum mierea de albine putea deveni o capcană mortală pentru muşte.
În final, Goodman îi dă soţiei sale câteva ponturi despre cum să îl mulţumească la capitolul culinar, mai exact, prin câteva reţete ale mâncărurilor sale preferate: bere de scorţişoară, purcel împănat şi friptură de lebădă.
Mariajul, oficializat prin sex
Mariajele în Evul Mediu au fost deseori, potrivit istoricilor, afaceri de familie cu scopul de a spori averile sau de a aduce pe lume moştenitori legali. Căsătoriile au fost văzute, de asemenea, în special de către Biserică, drept mijloace de a reglementa activitatea sexuală în vremurile în care sexul în afara căsătoriei era considerat un păcat, iar opinia populară era că dorinţa carnală sau plăcerea ar trebui să joace un rol mai puţin important în aceste relaţii. De altfel, unele canoane interziceau relaţiile sexuale între soţi în toate sărbătorile religioase şi zilele festive, duminica, precum şi în zilele în care femeia era considerată „necurată” (în timpul menstruaţiei, al sarcinii, al alăptării şi timp de patruzeci de zile după naştere). Acest lucru a însemnat potrivit unor istorici, că, în medie, cuplurile căsătorite creştineşte puteau face sex o dată pe săptămână.
Căsătoriile în secolele trecute, mai susţin unii istorici, se derulau într-un mod cu totul diferit de cele din vremurile actuale. Deseori soţii nu se cunoşteau între ei, părinţii fiind cei care le aranjau căsătoria, care avea loc de la vârste fragede. Inelul era şi în trecut un simbol al căsătoriei între soţi. O nuntă avea loc atunci când bărbatul îi oferea soţiei sale inelul, iar aceasta îl accepta. De asemenea, consumarea prin sex a logodnei oficializa mariajul. În Evul Mediu, căsătoriile puteau avea loc oriunde, fără prea mari formalităţi, nefiind necesar ca ele să fie consfinţite de preot în biserică. Dumnezeu era indicat ca martor al acesteia şi era uneori suficient acest lucru, atunci când alţi martori, din rândul oamenilor, nu existau.
Vă recomandăm şi:
Matia Corvin a fost căsătorit de trei ori, însă niciuna dintre soţii nu i-a adus un moştenitor. În schimb, a făcut-o amanta Barbara. Două dintre consoartele lui au murit în jurul vârstei de 15 ani, Elisabeta de Cilli din cauza unei boli, iar Ecaterina de Podebrady, în urma unor complicaţii din timpul naşterii. Beatrice de Aragon, ultima soţie a regelui, a intrat în conflict cu acesta, refuzînd ca fiului său nelegitim să-l urmeze la tron.
Strămoşii noştri aveau voievozi cumpliţi, femeile le erau frumoase, dar multe dintre ele uşuratice, iar „ghiaurii” erau răi din fire. Sunt câteva dintre descrierile pe care cronicarii turci din secolele trecute le ofereau locuitorilor Moldovei, Munteniei şi Transilvaniei. Mărturii istoricilor otomani din anii Evului Mediu prezintă detalii inedite despre viaţa strămoşilor noştri.
Numeroase scrieri din Evul Mediu arată cât de preţuită era virginitatea femeilor în secolele trecute, dar şi cum, o dată pierdută, acestea încercau să ascundă soţilor lor faptul că nu mai erau fecioare. O serie de reţete ciudate erau folosite de femei în dorinţa de a-şi masca pierderea virginităţii.
Un savant din secolul al nouălea, cunoscut prin lucrările sale în întreaga Europă medievală, a fost autorul unora dintre cele mai populare reţete menite să trateze problemele de natură sexuală din cuplu. Remediile lui Al-Jazzar preced inventarea viagrei moderne.
Femeile din Evul Mediu aflau cum pot redeveni fecioare, dacă foloseau poţiunile misterioase ale contesei Caterina Sforza. Celebra autoare a unei lucrări ştiinţifice didicată performanţelor sexuale şi modului de redobândire a virginităţii, a intrat în istorie datorită reţetelor sale controversate.
Credinţele care priveau viaţa sexuală a oamenilor din secolele trecute au fost cu totul neobişnuite. O dovedesc documentele vechi, care cuprindeau studii de anatomie şi recomandări despre relaţiile sexuale, folosirea unor afrodisiace şi despre metodele contraceptive ale strămoşilor noştri.
Se încarcă comentariile...
