Istoria secretă a uraniului din România. Cum a început goana sovieticilor după metalul preţios

Istoria secretă a uraniului din România. Cum a început goana sovieticilor după metalul preţios

Galerie minieră de uraniu.

Rapoarte secrete din anii '50 arătau cât de mare era interesul sovieticilor pentru zăcămintele de uraniu din România şi cum au fost căutate şi exploatate acestea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele mai bogate zăcăminte de uraniu din România au fost descoperite de la începutul anilor '50. Minereul extrem de preţios, extras cu sacrificii uriaşe de miile de români care munceau în exploatări era livrat Uniunii Sovietice. Timp de aproape un deceniu, până la mijlocul anilor ´50, minele de uraniu au fost conduse prin Societatea româno-sovietică „Sovrom Kvartit“ (Sovromura), iar în această perioadă, potrivit unor cercetători, România a livrat Uniunii Sovietice circa 20.000 de tone de uraniu metal.

Operaţiunile ce vizau zonele de explorare şi exploatările de uraniu erau secrete, iar cantitatea reală de minereu trimisă în URSS este dificil de stabilit. Rapoarte secrete din primii ani de comunism dezvăluiau informaţii puţin cunoscute despre „goana după uraniul românesc”, despre cum au fost descoperite şi înfiinţate marile mine de uraniu.


Primele explorări ale zăcămintelor de uraniu


Un raport secret al Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite ale Americii (CIA), din ianuarie 1955, dezvăluia progresele pe care le-au făcut românii şi sovieticii în decoperirea şi dezvoltarea exploatărilor de uraniu din România.

„Când sovieticii au preluat puterea în România, şi-au trimis experţii să exploreze toate regiunile miniere, pentru a stabili existenţa unor zăcăminte de uranium. În 1947, prospectorii au raportat descoperirea unor urme de uraniu în Transilvania, Maramurş şi Banat. Secretul strict a înconjurat explorările până în 1950 şi foarte puţine s-au ştiut despre rezultatele acestora. În 1951, însă, creşterea explorărilor a fost vizibilă, în special în Banat, iar în vara anului 1951, prezenţa zăcămintelor de uraniu în regiunea Orşovei a fost confirmată. Mostre de minereu au fost trimise în URSS pentru analize.

În 1952, explorarea a continuat mai intens în regiunile Turnu-Severin şi Târgu Jiu, dar fără ca informaţiile pozitive să treacă prin filtrul strâmt de securitate care înconjura exploatările. Anul 1953 poate fi considerat începutul cercetărilor tehnice şi ştiinţifice la scară largă a uraniului. În decembrie 1953, jointul româno-sovietic Svromura a fost creat şi organizarea şi direcţiunea activităţilor de explorare au fost încredinţate acestei companii. Sprijinită generos de sovietici, compania avea la dispoziţie management expert şi specialişti, echipament modern şi un suport financiar amplu. Activităţile companiei aveau un caracter industrial - ştiinţific”, arăta raportul CIA.


Locurile unde au căutat sovieticii uraniul românesc

 

De la începutul anilor ´50 au început prospecţiile pentru găsirea zăcămintelor de uraniu în zona montană a Banatului şi Bihorului, şi în cea a Munţilor Apuseni. „În anul 1951, echipe sovietice, autorizate de autorităţile române, au intrat în toate galeriile accesibile din zonă (multe erau însă surpate), cu aparatură specială pentru detectarea uraniului. Nici o persoană din afara echipei nu a fost admisă să intre în mină cu echipa sovietică. Nu cunoaştem rezultatul prospecţiunii acesteia, şi ne îndoim că autorităţile române le-ar fi aflat vreodată!“, relata inginerul Petru Olosu, despre modul în care au avut loc aceste prospecţii, la mina Stănija, din Munţii Apuseni. Raportul CIA din ianuarie 1955 prezenta zonele în care, la acea vreme, aveau loc activităţi de cercetare şi exploatare a zăxămintelor de uraniu.

„După 1953, în câteva luni au fost înfiinţate locaţii adecvate în zone bine alese şi testate. Printre acestea, cele mai importante sunt localizate în: Baia Mare: două perimetre, care nu au fost identificate cu precizie, acoperă suprafeţe de 100 – 150 de hectare şi 800 – 1.000 de hectare. Construcţii numeroase sunt observate în zonă, unele dintre acestea servind ca locuinţe pentru muncitori; Băiţa: foarte aproape de localitatea Băiţa; Anina: aria nu a fost identificată; Liteni: în zona din nord-vestul satului Liteni, iar activtăţile de explorare sunt conduse exclusiv de sovietici; Topolniţa: zona de exploatare este în susul văii râului Topolniţa. Minereul este procesat aici şi transportat pe râu la Galaţi. Sunt circa 1.000 de muncitori angajaţi la Topoliţa, printre ei aflându-se mulţi deţinuţi politici; Arpaşu de Sus, perimetru neidentificat; Stalin (Braşov) perimetru neidentificat; Alba Iulia: în zona Munţilor Metaliferi, pe versanţii sud-estici, toate perimetrele sunt sub controlul direct al sovieticilor; Zărneşti: aria de exploatare din regiunea montană Ezeru Mare. În august 1954, foraje experimentale succesive au fost raportate în regiunile Făgăraş şi Rupea, la est de drumul dintre Rupea şi Homorod. Mostrele au fost trimise cu trenul din Sercaia în URSS”, arăta raportul secret din 1955.


Mine deschise în Banatul montan – regiunea Severinului

 

În primăvara anului 1954, arătau rapoartele CIA, a fost semnat un acord între România şi URSS cu privire la exporturile de uraniu şi la colaborarea pentru folosirea energiei atomice pentru scopuri pacifiste, România urmând să poată folosi izotopii radioactivi în medicină şi cercetare ştiinţifică. Conform acordului, arătau notele secrete ale CIA, specialiştii sovietici aveau mai multe privilegii în România: controlul complet al muncii de cercetare în domeniul energiei nucleare, dreptul de a vizita minele de uraniu şi de a inspecta producţia, privilegiul de a oferi sfaturi în metodele ştiinţifice de cercetare. O locaţie echipată pentru procesarea minereului de uraniu a fost raportată în Turnu Severin, sub numele de Prodaliment, informa CIA.

„Specialiştii sovietici operează o mină de uraniu, deschisă în 1954 în vecinătatea Turnului Severin. Locaţia exactă a acesteia nu este cunoscută de români. Teritoriul este sub controlul Securităţii române şi nu al sovieticilor”, arăta o notă secretă a CIA din 1955. „S-a constatat că minereul procesat la Turnu Severin vine dintr-o mină recent înfiinţată în susul văii râului Topolniţa şi că întreaga producţie este trimisă în URSS. Deşi datele necesare pentru a estima producţia din prezent de minereu de uraniu sunt insuficiente, este sigur că numeroase zăcăminte au fost localizate în România, datorită importanţei pe care sovietice au acordat-o organizării miniere şi a informaţiilor frecvente despre încărcături de minereu trimise în URSS”, arăta raportul agenţiei SUA.

 

Minele de la Băiţa – Plai
 

Cea mai importantă exploatare de uraniu a fost deschisă în 1952 la Băiţa Plai (judeţul Bihor), în Munţii Apuseni. Mii de oameni au lucrat în carierele miniere şi mai apoi în galeriile din munţi care se întindeau pe zeci de kilometri, ajungând pe teritoriul a trei judeţe: Bihor, Alba şi Arad.

„Un mare proiect de exploatare a uraniului în Munţii Apuseni este condus de ingineri şi tehnicieni sovietici, asistaţi de muncitori români. Minele sunt păzite îndeaproape de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici” (termenul român pentru pistoalele mitralieră sovietice PPsh M41). Muncitorii locuiesc în apropierea satelor, în aşezări coordonate de trupe sovietice şi sunt ţinuţi izolaţi de zonele din împrejurimi. Acest proiect este angajat doar în minerit şi extracţia uraniului, nefiind alte facilităţi locale de procesare şi rafinare. Minereul este încărcat în camioane şi sigilat şi trimis, sub paza armată a sovieticilor, în URSS”, se arată într-un document al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), din 27 decembrie 1954. În zona Băiţei, în trecut se exploatase aur şi argint, iar în anii ´50 funcţiona şi o mină de molibden şi bismut, care în acei ani livra producţia Uniunii Sovietice.

„Uraniul este extras de la Băiţa, la aproximativ 20 de mile în sud-estul oraşului Beiuş, raionul Beiuş, regiunea Oradea din România. Uraniul este transportat în camioane în gara Ştei, la aproximativ 12 mile sudest de Beiuş de unde este transportat cu trenul spre o destinaţie necunoscută. Angajaţii din mina de uranium sunt atât muncitori „liberi”, cât şi recrutaţi în trupele D.R.M. (Direcţia Rezervelor de Muncă). Muncitorii liberi sunt printre cei mai bine plătiţi din România, iar cei din trupele D.R.M. sunt luaţi în armată dintre cei cu o „origine socială nesănătoasă”, care sunt consideraţi nedemni de încredere şi nu pot servi în unităţile regulare de armată”, informa un raport al CIA, din 24 iunie 1955. Din 1961, România nu a mai trimis uraniu vecinului de la răsărit, însă exploatările au continuat şi s-au extins.


Mai puteţi citi şi:

Metoda odioasă prin care mii de români au fost sacrificaţi pentru a deveni „sclavi“ în minele de uraniu

VIDEO Ciudanoviţa, oraşul-fantomă ridicat de sovietici unde oamenii sunt dependenţi de uraniu. „Se petrec lucruri ciudate cu cei care pleacă de aici“

Spionii CIA, despre megaproiectul secret al uraniului din România: „Minele sunt păzite de soldaţi sovietici cu mitraliere. Uraniul este sigilat şi dus în URSS”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările