FOTO Hunedoara în anii '50, văzută de un grec: „Viaţa muncitorilor nu era cu nimic mai bună decât cea dintr-un lagăr”

FOTO Hunedoara în anii '50, văzută de un grec: „Viaţa muncitorilor nu era cu nimic mai bună decât cea dintr-un lagăr”

FOTO: APMHD.

Miile de muncitori care au ajuns în Hunedoara, la începutul anilor '50, atraşi de mirajul noului combinat, erau siliţi să trăiască în mizerie şi sărăcie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anii ’50, Hunedoara a trecut prin cele mai ample transformări din istoria sa.

GALERIE FOTO

Oraşul care în 1945 avea mai puţin de 7.000 de locuitori depăşise un deceniu mai târziu cifra de 30.000 de oameni, pentru ca în 1960 populaţia lui să ajungă la peste 60.000 de locuitori. Cei mai mulţi nou-veniţi în Hunedoara erau muncitori din ţinuturi îndepărtate ale ţării, atraşi de propaganda pe care autorităţile vremii o făceau colosului siderurgic şi centrelor industriale din judeţ.

Un tânăr refugiat grec, care lucrase timp de patru ani în combinatul din Hunedoara, până în vara anului 1954, s-a întors în Grecia natală şi a oferit autorităţilor o descriere detaliată despre viaţa localnicilor din Hunedoara acelor vremuri. Bărbatul de 19 ani a fost angajat mai întâi ca ucenic la turnătoria combinatului, apoi a fost calificat ca electrician. „Sursa, care a lucrat în Combinatul Metalurgic Gh. Gheorghiu – Dej din iunie 1950 până în iunie 1954 a relatat unui angajat al biroului de presă din Atena al Radio Europa Liberă că viaţa muncitorilor de aici nu era cu nimic mai bună decât viaţa într-un lagăr de prizonieri”, se arată în nota păstrată în arhivele RFE.

„Corupţia, mita şi în particular furturile de alimente, de bunuri de consum şi de piese de shimb de către angajaţii magazinelor, cantinelor şi de către muncitorii din uzine par să creeze tot mai multe probleme în toate ţările Satelit, aşa cum indică numeroasele relatări din ziare. Aşa cum a indicat sursa, răspândirea acestor practici poate fi explicată prin extrem de scăzuta putere de cumpărare a oamenlor, datorată în particular lipsei alimentelor şi sentimentului general că aşteptările Noului Curs sunt departe de a fi îndeplinite”, comentau autorii notei informative.


Arhiva: APMHD

Oraşul barancamentelor
Potrivit mărturiei tânărului repatriat, muncitorii ajunşi la Hunedoara erau găzduiţi în barăci împărţite în câte zece camere, iar în fiecare dintre ele dormeau câte 14 oameni. „Camera avea o sobă cu o provizie de 10 kilograme de lemn de foc pe zi, în timpul iernii. Pentru că această cantitate era cu totul insuficientă, încăperile erau tot timpul friguroase şi mulţi dintre muncitori se îmbolnăveau de pneumonie, aşa cum i s-a întâmplat şi sursei, în primăvara anului 1954. Fiecare baracă avea numai şapte robinete şi două toalete pentru 140 de locatari, iar dimineaţa un vacarm teribil izbucnea cu strigătele „grăbeşte-te” ale muncitorilor care îşi aşteptau rândul să folosească robinetele şi toaletele”, se arată în nota păstrată în arhive. La începutul anilor ’50 în Hunedoara începuse construcţia primelor cartiere de blocuri pentru muncitorii noului combinat, însă autorităţile locale nu făceau faţă cererii de locuinţe. Mii de oameni locuiau în barăci insalubre, ridicate în împrejurimile uzinelor, în cartiere ca Bataga, Stufit, Gazometru. Pe lângă mizeria din locuinţele provizorii, muncitorii se confruntau şi cu insuficienţa alimentelor.


Arhiva: APMHD

Banii câştigaţi, daţi pe mâncare
Mâncarea de la cantina uzinei era insuficientă şi de o calitate mediocră, afirma tânărul. La prânz, muncitorii primeau 125 de grame de pâine cu un substitut de cafea făcut din orz prăjit. La prânz, mâncarea consta dintr-o supă de orez sau morcovi şi o farfurie de varză sau cartofi. De două ori pe săptămână primeau carne. Raţia de pâine era din nou 125 de grame. Seara ei primeau macaroane sau arpacaş (orz nedecojit fiert) şi 125 de grame de pâine. Pentru că mâncarea era insuficientă, muncitorii cheltuiau 10 – 15 lei pe zi pentru a-şi suplimenta alimentaţia.

„Sursa, care câştiga în medie 500 de lei pe lună, trebuia să plătească 32 de lei pentru patul său, 120 de lei pentru mâncarea de la cantină şi 25 de lei pentru spălarea rufăriei, de unde îşi procura şi săpunul. Dacă mâncarea de la cantină ar fi fost îndestulătoare, ar fi avut un surplus de peste 300 de lei pe lună pentru îmbrăcăminte şi recreaţie, dar foamea îl forţa să cheltuie acest surplus la bufetul uzinei”, se arată în documentul de arhivă.

La bufet preţurile erau următoarele: pâine şi unt la 1,5 lei, conserve de carne (250 de grame) la 8 lei, brânză albă la 11 lei kilogramul, caşcaval la 20 de lei kilogramul, magiun la 8 lei borcanul de jumătate de kilogram, margarina la 27 de lei kilogramul, biscuiţii la 10 lei pachetul de o greutate nespecificată. La tejghea se mai găsea salam la 29 de lei kilogramul, dar numai în rare ocazii. Muncitorii puteau, de asemenea, să mănânce la restaurantul de stat din oraş, dar o masă mediocră i-ar fi costat în jur de 20 de lei.

„Sursa a oferit o listă cu preţuri pentru alimentele vândute în piaţa din Hunedoara: slănină – 40 de lei kilogramul, cartofi – 5 lei kilogramul, fasole uscată – 6 lei kilogramul, struguri – 12 lei kilogramul, ceapă – 5 lei kilogramul, prune – 6 lei kilogramul, boia – 40 de lei kilogramul, făină neagră -  lei kilogramul, făină albă 6,5 lei kilogramul, porumb – 120 de lei baniţa (15 – 16 kilograme), ouă – 1,7 – 2 lei bucata, găinile – 70 de lei perechea, carnea de oaie – 13 lei kilogramul, carnea de vită – 12 lei kilogramul, carnea de porc – 16 lei kilogramul, o gâscă – 75 de lei”, se arăta în nota păstrată în arhivele Radio Europa Liberă (RFE).


Arhiva: APMHD

Salarii de mizerie, completate cu furturi
Salariile muncitorilor din combinat era între 250 de lei şi 900 de lei, iar cei mai mulţi nu îşi mai puteau permite să cheltuie banii pe haine sau distracţii. Chiar şi cei care depăşeau norma şi primeau premii în bani nu puteau face risipă, în special dacă aveau familii, arăta documentul. „Din acest motiv, spune sursa, cei mai mulţi muncitori recurgeau la furturi. Furau cabluri, tinichele şi orice altceva pe care puteau pune mâna. Uzina asigura împrumuturi muncitorilor de până la jumătate din veniturile lunare ale acestora, rambursabile în trei luni. Până în iunie 1952, muncitori beneficiau de medicamente gratuite, însă apoi au trebuit să plătească medicaţia”, relata tânărul grec.

Acesta adăuga că în martie 1954, Gheorghe Apostol (fost lider comunist) a vizitat uzina la inaugurarea unui nou furnal.

„O delegaţie a muncitorilor s-a prezentat vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri, cu o serie de cereri: o creştere a salariilor, suplimentarea echipamentelor de protecţie din uzină, provizii de lemn de foc pentru iarnă primite la timp şi soluţii rapide la problemele locative, entru că locuiesc în barăci care le ruinează sănătatea. Apostol le-a promis că Guvernul le va satisface solicitările, dar nimic nu s-a făcut până la plecarea sursei, din octombrie”, informa RFE.

Combinatul Metalurgic se extindea continuu, relata tânărul, iar o nouă mare uzină de producţie a cocsului a fost construită şi urma să fie dată în folosinţă în toamna anului 1955. În septembrie 1953, Furnalul nr. 5 al Combinatului a fost distrus. Pagubele au fost atribuite sabotajului, iar inginerul mecanic responsabil a fost arestat. Puţin timp mai târziu, un incendiu a izbucnit la vechea cocserie a combinatului, iar un număr mare e oameni au fost arestaţi. „Sursa crede că ambele evenimente au fost cauzate de acte de sabotaj, pentru că la acea vreme nemulţumirile muncitorilor au atins culmea. Referindu-se la oportunităţile de petrecere a timpului liber, ea spune că singura recreaţie din Hunedoara este oferită de un cinematograf de iarnă şi alte două în aer liber, vara. Nu îşi aminteşte cât costa intrarea la cinema căci în patru ani petrecuţi în Hunedoara, a fost doar o dată la film”, mai arăta acesta.

Prostituatele cu boli venerice
Relaţiile dintre femei şi bărbaţi erau destul de libere, relata grecul, care se arăta rezervat în privinţa lor. „Auzise de la cei mai în vârstă că multe dintre femeile din Hunedoara aveau boli venerice. Dacă vreuna dintre acestea era denunţată la Miliţie, putea fi trimisă în închisoare, dar cele care contactau câte-o boală venerică nu îndrăzneau să denunţe sursa infecţiei de teama de a fi acuzate la rândul lor”, se arată în raportul din arhivele RFE. Întrebat dacă el sau prietenii lui au ascultat vreodată canale de radio străine, tânărul a răspuns că deşi au încercat în mod repetat acest lucru, interferenţele erau atât de mari încât nu putea auzi nimic.

„Sursa s-a îmbolnăvit de pneumonie în vara acestui an şi a petrecut o lună în spitalul combinatului. Directorul spitalului era un doctor Popescu, care avea câţiva asistenţi, dar insuficient pentru numărul mare de pacienţ. Era, de asemenea, o lipsă de surori medicale şi de personal de întreţinere, astfel cureţenia din spital era deficitară. Aşternuturle erau schimbate doar o dată la două săptămâni. Se simţea lipsa medicamentelor, iar injecţiile prescrise de doctori erau date doar dacă pacientul şi le permitea. Laptele era inexistent”, se arăta în mărturia repatriatului.

Cum a ajuns grecul în Hunedoara
Tânărul era originar din Xanthe şi fusese răpit de gherilele comuniste împreună cu alţi 14 copii în vara anului 1948, din satul Petrochori, în regiunea Xanthe, unde petrecuse vara împreună cu câteva rude. „A fost trimis la Florica (n.r. lagăr pentru refugiaţi greci), unde a muncit până în iunie 1950 la săparea canalelor de irigaţii. Dar pentru că munca era extrem de grea, iar el era plătit cu doar 60 de lei pe lună, a aplicat pentru un job în industria grea şi a fost trimis la Hunedoara. La început a fost angajat ca ucenic la o turnătorie, pentru un salariu de 250 de lei. Două luni mai târziu a fost chemat să urmeze un curs de şase luni pentru a se specializa ca electrician. După cele opt ore de muncă la turnătorie, urma alte patru ore de cursuri. A fost o perioadă grea, a relatat sursa, dar a meritat efortul pentru că după trainingul de şase luni, a primit un loc de muncă la macaralele electrice ale uzinei, care purtau încărcături de până la 120 de kilograme, pentru un salariu lunar de 500 de lei”, precizau autorii raportului.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum arăta vacanţa unor turişti americani în România din 1989: „Oamenii stau cu încăpăţânare la cozi. Locurile de muncă le sunt garantate fie că zâmbesc sau nu” 

Povestea primului cartier de blocuri din Hunedoara, spusă de spionii americani în anii '50: locuinţele construite în trei ani pentru 20.000 de muncitori

Gheorghe Gheorghiu-Dej, omul care a stalinizat România, în rapoartele SUA: „Idealistul abuziv, fanatic al sovieticilor”


 

Hunedoara, anii 1950 - 1960. fotohd.wordpress.com

Imagini din aceeasi galerie
  • Hunedoara, anii 1950 - 1960. fotohd.wordpress.com
  • Hunedoara, anii 1950 - 1960. fotohd.wordpress.com 1
  • Hunedoara, anii 1950 - 1960. FOTO: Arhivele Primăriei Hunedoara.
  • Hunedoara, anii 1950 - 1960. fotohd.wordpress.com 3
  • Hunedoara, anii 1950 - 1960. fotohd.wordpress.com 4
  • Hunedoara, anii 1950 - 1960. fotohd.wordpress.com 5
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: