Faptele uluitoare ale sultanilor cu minţi întunecate: poftele sexuale bizare ale lui Ibrahim şi setea de sânge şi vin pentru care Murad ucidea din plăcere

Faptele uluitoare ale sultanilor cu minţi întunecate: poftele sexuale bizare ale lui Ibrahim şi setea de sânge şi vin pentru care Murad ucidea din plăcere

Ibrahim,Mustafa şi Murad.

La începutul secolului al XVII-lea, la conducerea Imperiului Otoman au ajuns sultani care au rămas în istorie pentru faptele lor cu totul ieşite din comun.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei şi unul dintre marii cărturari din istoria românilor, a scris „Istoria Imperiului Otoman”, o lucrare preţioasă în care sunt descrise vieţile sultanilor. Umanistul moldovean a oferit detalii şi despre cei mai extravaganţi conducători ai Imperiului, care au contribuit la decăderea acestuia. Iată poveştile lor.

Mustafa I, sultanul care a sfârşit într-o carceră
Mustafa I (1592 - 1639) a urcat pe tronul Imperiului Otoman de două ori, prima dată în 1617, la vârsta de 25 de ani, pentru doar câteva luni, iar cea de-a doua domnie a fost puţin mai lungă, între anii 1622 şi 1623. După ambele domnii a ajuns în carcerele palatului.

Chiar dacă era numit „Veli”, adică „Sfântul” sultanul era considerat un pericol pentru imperiu din cauza condiţiei sale mentale.

„Dar fiindcă foarte puţin sau nicidecum nu se îngrijea de treburile statului otoman, pe de-o parte, iar pe de altă parte se dăduse cu totul plăcerilor lumeşti, într-a patra lună a domniei sale a fost destituit prin concursul unanim al tuturor mai marilor ţării şi dus în carcerele de la Şapte turnuri”, scria Dimitrie Cantemir, în „Istoria Imperiului Otoman”.

Două sclave aveau grijă de Mustafa în închisoare, în timp ce conducerea ţării a fost dată lui Osman, în vârstă de doar 8 ani.

Sultanul-copil a fost ucis în urma unui complot, patru ani mai târziu, iar fostul sultan a fost readus pe tron. Unii istorici susţineau că afecţiunile mentale ale lui Mustafa s-au agravat, iar acesta credea că fostul său rival este încă în viaţă şi îl pândeşte prin încăperile palatului.

„Dar nici Mustafa n-a domnit mult. Pe cât timp a fost în prinsoare, a ştiut să se ascundă, dar nu să îşi şi îndrepte viciile perversei sale naturi. Lumea credea că după ce a gustat pocalul afecţiunilor se va fi îndreptat şi îşi va fi schimbat modul vieţii şi al guvernări imperiului. În această speranţă, soldaţii l-au ridicat iarăşi pe tron. Dar el, crezându-se mai presus de puterea sorţii, s-a întors iarăşi la viciile sale de mai înainte: făcea pe tiranul, încerca a-i extermina pe toţi cei care îl destituiseră. Aşa o duse 15 luni, mai mult tirănind decât guvernând, până la urmă mai marii ţării, nemaiputând suferi domnia unui nebun, l-au detronat din nou şi, spre cea mai mare ruşine, l-au pus pe un măgar şi, între râsetele şi insultele plebei, l-au transportat iarăşi în carcerele de la Şapte turnuri, unde puţin după aceea, din ordinul lui Murad IV, succesorul său, a fost strangulat”, scria Dimitrie Cantemir.

Murad al patrulea, însetat de sânge
Murad IV (1612 - 1640) a domnit în Imperiul Otoman din anul 1623, de la vârsta de 11 ani, când unchiul său a fost înlăturat, până la moartea lui şi a rămas în istorie prin brutalitatea sa. Ar fi ucis peste 14.000 de oameni, în cei 17 ani de domnie, mulţi generali şi persoane de rang înalt, scria Cantemir.

„Turcii cu scrierile lor despre morala şi lucrurile domestice ale acestui împărat atâtea volume au scris, încât cu drept cuvânt ţi se pot părea suspecte că sunt numai fabule. Eu voi însemna numai unele lucruri ce le menţionează cei mai acreditaţi istoriografi ai vieţii sale. Aceştia au observat, ca lucruri principale, că Murad a comis lucruri ce nicidecum nu se unesc cu onoarea împărătească şi cu regulile naturii, şi anume ei zic că avea datina de a merge cu oamenii şi amicii săi particulari în anumite locuri de plăcere şi grădini afară de cetate, unde petrecea într-un mod necuviincios unui împărat: el făcea focul, fierbea bucate, aducea vinul pe mese şi-l bea în mod cu totul familiar cu companionii săi. Apoi avea capriciul de a mărita femei bătrâne de optzeci de ani după juni tineri de câte cinsprezece ani şi june foarte tinere după oameni foarte bătrâni şi neputincioşi. Şi alte o mie de aceste secături făcea”, îl descria Cantemir.

Viciul său cel mai mare era beţia, afirma marele cărturar moldovean. O anecdotă a vremii spune că tânărul sultan, care adesea se deghiza pentru a se plimba în voie prin cartierele Constantinopolului, ar fi fost sedus în viciul beţiei de un localnic pe nume Becri Mustafa, pe care îl văzuse mort de beat, tăvălindu-se în noroi, în piaţa oraşului.

„Murad, minunându-se de acest lucru, îi întreabă pe cei dimprejur ce s-a întâmplat cu omul acesta, căci lui i se pare a fi lunatic. I s-a răspuns că e beat de vin. Atunci Murad întreabă ce băutură e aceasta că el nu-i cunoaşte efectul... Şi după ce viciul i s-a prefăcut în natură, el nu se mai îndestula singur şi îi forţa pe muftii şi pe slujitori să bea cu el. Apoi a emis un edict public prin care permitea tuturor oamenilor, indiferent de ce stare şi condiţie ar fi să poată vinde vin. Se zicea despre Murad că de multe ori spunea oamenilor săi să ţină următoarea regulă. Când vreţi să fiţi în voie bună, beţi vin”, scria Dimitrie Cantemir.

Beţiile repetate i-ar fi întunecat minţile, afirma cărturarul, devenit domn al Moldovei la începutul secolului al XVIII-lea.

„Din acest viciu s-a născut altul, care nu numai pentru regenţi, dar şi pentru stat este foarte stricăcios. Crudelitatea. El înceţoşa după sânge inocent şi omorul era plăcerea sa, încât ţi se părea că de aici se nutreşte. De multe ori, în miezul nopţii se furişa în apartamentele femeilor şi, ieşind prin porţile secrete ale palatului, cu sabia sa scoasă, alerga pe străzi desculţ şi numai cu mantaua pe spate ca un nebun şi omora pe oricine îi venea în cale. De-alte ori, când se îmbăta şi era în voie bună, lua săgeţi şi, din ferestrele de sus ale palatului, străpungea pe cine trecea din întâmplare pe acolo. De altă dată, se îmbrăca în veştminte prefăcute, alerga toată ziua de sus în jos şi nu se întorcea acasă până nu omora vreo câteva persoane infortunate, pentru ceva lucru de nimic sau chiar făcă nicio cauză. În acel mod, el adusese toată cetatea în teroare atât de mare, că nimeni nu cuteza nici măcar a-i pronunţa numele între muritori, fără a tremura. Alţii, mai slabi de inimă, şi mai ales care erau dedaţi a lua opiu, leşinau la singurul auz al numelui lui Murad. Căci pe aceştia nu-i cruţa niciodată. Îi omora pe toţi”, relata autorul  „Istoriei Imperiului Otoman”.

Ibrahim, sultanul obsedat de perversiuni
Sultanul Ibrahim (1615 - 1648) al Imperiului Otoman a fost celebru în istorie datorită înclinaţiilor sale extravagante. A domnit opt ani, până la moartea sa, şi a fost numit de unii istorici Ibrahim Nebunul. Ar fi suferit adesea de dureri cumplite de cap şi de atacuri de slăbiciune fizică, afecţiuni cauzate de traumele din tinereţe, când şi-a văzut cei patru fraţi executaţi de tatăl său.

„Turcii descriau viaţa acestui sultan cu aceeaşi necruţare cu care au descris-o pe cea a predecesorului său, deşi prin aceasta îşi puneau viaţa în pericol. Precum Murad era dedat cu totul vinului, aşa Ibrahim era dedat voluptăţii. Se zice cá toată viaţa şi-o petrecea în plăceri senzuale. Şi când natura stoarsă nu-l mai ajuta, recurgea la băuturi iritante şi alte mijloace ca să-şi reînoiască puterile pentru plăcerile venerice. Toate Vinerile, ceia ce la Turci e Sâmbăta, le consacra zeiţei Venus. Punea pe Marele Vizir sau alt slujbaş înalt să-i aducă câte o virgină frumoasă imbrăcată în cele mai elegante haine. Pereţii camerei lui de dormit erau de jur împrejur cu oglinzi, să se poată vedea singur în diferitele poziţii ale actului său brutal. Pernele lui sunt umplute cu fulgii cei mai fini ca patul destinat pleicerei lui împărăteşti sà fie cu atât mai preţios. În grădina Palatului, numită Ghassi, aduna de multe ori toate concubinele lui, le făcea sä se dezbrace cu totul şi se dezbrăca şi el în pielea goală, necheza ca armăsarii şi se arunca între ele; acestea, la porunca lui, trebuiau să se apere cu mâinele, cu picioarele, până când răpea pe una ori alta şi o siluia”¸ scria Dimitrie Cantemir, în „Istoria Imperiului Otoman”.

Ibrahim a murit strangulat, iar o legendă spune că rebeliunea care a precedat moartea lui a fost pornită din cauza deciziei sultanului de a-şi îneca toate cele 280 de femei din haremul său. O altă legendă care a circulat pe seama sultanului a fost că avea o obsesie cu femeile obeze. A ordonat să i se găsească cea mai grasă femeie din lume pentru haremul său. O tânără ce cântărea 150 de kilograme a fost găsită în Georgia. Sultanul i-a oferit acesteia titlul de guvernator general al Damascului.

„Odată a văzut organul genital al unei vaci sălbatice. Târât de pofta brutală, a cerut sä i se facă din aur un model la fel, Şi l-a trimis în tot imperiul ca poruncă sà i se caute o muiere, la fel cu vaca, care să-i servească poftelor lui. În cele din urmă a găsit una pe plac şi şi-a luat-o între concubinele sale. Îşi făcuse o colecţiune voluminoasă de picturi, cari reprezentau variate feluri de coiţiune, şi unde totdeauna găsea poziţii noi, până atunci necunoscute”, scria Dimitrie Cantemir în „Istoria Imperiului Otoman”.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Legendele necruţătoarei Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara şi mama regelui Matia Corvin al Ungariei

Ioan de Hunedoara înfruntătorul de păgâni şi Matia Corvin, regele cu mândria neînfrânată. Cum îi descria Nicolae Iorga pe cei doi eroi ai Hunedoarei

Secretele Castelului Corvinilor. Zece lucruri mai puţin cunoscute despre monumentul fascinant al Hunedoarei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: