Descoperiri uimitoare care arată cât de ingenioşi au fost dacii. Cum era purificată complet apa din cetăţile lor
0
Descoperiri arheologice realizate în cetăţile dacice din Munţii Orăştiei oferă informaţii despre unele dintre cele mai ingenioase sisteme antice de captare şi alimentare cu apă descoperite pe teritoriul României.
Izvorul din incinta sacră a Sarmizegetusei Regia, amenajat în 1980, este un loc aparte, căutat pentru puritatea apei, însă şi în Antichitate, dacii se puteau mândri cu calitatea apei folosită în cetăţile din Munţii Orăştiei.
Curiozităţi din viaţa dacilor. Cum arătau, care le era rutina şi în ce activităţi excelau
Zece locuri în care dacii şi-au ascuns comorile de aur. Cum au fost descoperite tezaurele fabuloase
Rămăşiţele conductelor, fântânilor şi ale rezervoarele din cetăţile dacice arată grija pe care localnicii o acordau igienei, dar şi cunoştiinţele tehnice de care dispuneau la acea vreme. Apa folosită în aşezările din munţii Orăştiei era curăţată de impurităţi şi păstrată în rezervoare ale căror rămăşiţe s-au păstrat până în prezent. În unele cetăţi, apa purificată era apoi lăsată să curgă printre templele antice sau folosită în fântâni publice.
„În Munţii Orăştiei, în interiorul fiecărei cetăţi mai mari sau în imediata ei apropiere, găsim câte o cisternă pentru apă, de dimensiuni variabile, construită din bârne de lemn ori din piatră. Apa captată de la izvoarele bogate ale regiunii era condusă prin ţevi de teracotă în interiorul cetăţilor sau pe terasele cu locuinţe”, informa istoricul Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Medicina în Dacia” (Ed. Dacica, 2007).
Cel mai mare rezervor antic, descoperit la Blidaru
Aproape toate cetăţile dacice aveau rezervoare de apă potabilă, fie săpate în stâncă, fie clădite din lemn sau din blocuri de piatră. „Aşezarea acestor conducte de apă nu răspundea numai cerinţelor igienei publice şi urbanisticii, ci şi unei nevoi strategice. Pentru toate cetăţile dacice apa era marea problemă în caz de asediu şi tocmai de aceea dacii s-au străduit să şi-o asigure din belşug”, informa omul de ştiinţă Hadrian Daicoviciu în volumul „Dacii” (1965).
Rămăşiţele cisternei de la Blidaru. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
În cetatea Blidaru, vizitatorii pot vedea una dintre celei mai bine conservate cisterne de apă, din vremea dacilor. Construcţia de formă paralelipipedică a fost descoperită în 1953 în vecinătatea zidurilor fortăreţei.
Avea pereţii tencuiţi cu praf de cărămidă, nisip şi var şi putea stoca aproape 200 metri cubi de apă. Rezervorul avea o adâncime de circa cinci metri, o lungime de opt metri şi o lăţime de şase metri, iar alimentarea lui se făcea de la izvoarele din împrejurimi, prin conducte de lut ars. O altă cisternă, bine conservată, a fost săpată în stâncă şi căptuşită cu scânduri.
Conducte de teracotă care se întindeau pe zeci de metri au fost descoperite şi pe terasele din vecinătatea fortăreţei. Sistemul care asigura rezervele de apă ale aşezării antice a fost realizat în stil elenistic, potrivit unor arheologi, iar meşterii care au participat la construirea lor au lăsat pe unele ziduri simboluri greceşti. Cel mai probabil, în vremea dacilor, exista şi un sistem de filtrare şi împrospătare a apei folosită la Blidaru.
Apa filtrată la Sarmizegetusa Regia
Un astfel de sistem a fost descoperit în Sarmizegetusa Regia, la începutul anilor ´50. Arheologii au scos la iveală pe una din terasele capitalei dacilor, instalaţia unei captări şi filtrări a apei de izvor. Istoricul Ion Horaţiu Crişan (1928 - 1994), care a cercetat timp de peste patru decenii vestigiile dacice, explica modul în care dacii filtrau apa de izvor pentru a-i oferi claritate.
Potrivit omului de ştiinţă, un butoi uriaş de lemn, care s-a păstrat datorită condiţiilor excepţionale de umiditate, era folosit pentru captarea apei, adusă de la izvoarele din vecinătate prin două conducte de lut ars.
Rămăşiţele unui vas din Sarmizegetusa Regia. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
„Intrarea apei în butoi se făcea printr-o ţeavă scurtă, de plumb, prevăzută cu o sită de metal. Pe traseu, de la butoiul de decantare a apei până la punctele de captare ale izvoarelor, se afla câte o răsuflătoare (spiramen, lumen) de lut ars, iar pe unul dintre trasee s-a descoperit chiar şi un mic butoi – scorbură de lemn – pentru decantarea prealabilă a apei. În butoiul mare, de care am vorbit, apa adusă de la cele două izvoare era filtrată cu ajutorul unui strat de pietriş şi apoi al unuia de nisip. Din vas apa ieşea pe o a treia conductă, situată mai jos decât cele două care aduceau apa. Ţevile conductei au fost aşezate în jgheaburi construite din trunchiuri de brad scobite şi căptuşite cu un strat gros de lut, de culoare cenuşiu-albăstruie. Conducta a putut fi urmărită pe distanţă de aproximativ 30 de metri. Ea ducea apa de băut, captată de la izvoare şi curăţită prin butoiul de decantare, la terasele cu locuinţe şi probabil la incinta fortificată. Prin acest sistem deosebit de ingenios apa era eliberată de orice impuritate şi foarte proprie, din punct de vedere igienic, pentru a fi consumată”, scria arheologul, în volumul reeditat „Medicina în Dacia” (Ed. Dacica, 2007).
Asaltul asupra Sarmizegetusei Regia. Ce au adus 20 de ani de anchete în dosarele aurului dacic furat
Două cisterne de apă au fost descoperite în cetatea Costeşti, alături de alte gropi săpate în stânca platoului, pentru strângerea apei de ploaie. Unul dintre rezervoarele de apă era protejat cu şindrilă, potrivit cercetătorilor. În interiorul acestuia au fost descoperite vase de bronz şi de lut, probabil scăpate în apă de dacii care o foloseau sau aruncate intenţionat în cadrul unor ritualuri. În apropiere de Costeşti, a fost descoperită o fântână dacică, protejată cu blăni groase de stejar, pe care umezeala le ferise de contactul cu aerul şi le împiedicase să putrezească.
Şi cetatea dacică Piatra Roşie era dotată cu instalaţii de captare a apei, de la izvoarele din zonă şi pluviale. Pe lângă cisternele antice, numeroase vase mari de lut erau folosite de daci la păstrarea apei. La Sarmizegetusa Regia, arheologii descoperit şi rămăşiţele unui canal subteran pentru scurgerea apei, construit din jgheaburi mari şi blocuri de piatră.
„Foarte probabil că pe el se scurgea apa cu care se oficiau diferite practici religioase în sanctuare. Este adevărat însă că tot pe acest canal se scurgea şi apa de ploaie, deci, pe lângă caracterul de cult, canalul mai avea şi un rol igienic”, informa Ion Horaţiu Crişan.
Sistemul antic de captare a apei pluviale în Sarmizegetusa Regia. ADEVĂRUL
Romanii ar fi distrus conductele de apă
Cucerirea Sarmizegetusei Regia a fost posibilă, potrivit unor istorici, după ce romanii au distrus conducta care alimenta cu apă aşezarea.
„Un şir de scene de pe columnă înfăţişează asediul capitalei dacice în vara anului 106. Soldaţii romani atacă cu îndârjire, conştienţi că au în faţă ultimul mare obstacol care-i desparte de victorie: se văd folosite maşini de război şi scări pentru urcarea pe ziduri. La rândul lor, dacii apără cu eroism cetatea, suferind pierderi grele. Lupta e însă inegală: romanilor le sosesc, desigur, întăriri, în timp ce apărătorii închişi în cetate suferă nu numai din pricina armelor vrăjmaşe, ci mai ales de sete. Se pare că Traian tăiase conductele ce aduceau apa în cetatea de refugiu a Sarmizegetusei: aşa s-ar explica dramatica scenă în care apărătorii capitalei dacice, sleiţi de puteri, îşi împart ultimele picături de apă. E preludiul capitulării cetăţii care, după cum atestă descoperirile arheologice, va fi sistematic şi cu sălbăticie distrusă împreună cu aşezarea civilă şi cu monumentala incintă sacră”, scria istoricul Hadrian Daicoviciu, în volumul „Dacii”.
Se încarcă comentariile...
