Primarul din Sinaia, despre investigația Recorder: În spatele ei este un grup infracțional condus de Dan Radu Rușanu. Reacția jurnaliștilor
0Jurnalistul Ovidiu Vanghele, unul dintre realizatorii investigației Recorder, care a inflamat spațiul public cu privire la primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a reacționat după acuzațiile edilului că materialul ar fi fost comandat de fostul liberal Dan Radu Rușanu, catalogând declarațiile drept ”calomnii”.
Jurnaliștii Recorder au susținut, într-o investigație de presă, că primarul din Sinaia, Vlad Oprea, deține, prin interpuși, proprietăți pe care nu le-ar putea justifica, inclusiv un castel în Franța. Edilul și-ar fi construit o vilă imensă în inima stațiunii. Conform investigației, Benjamin Gont ar fi un om de casa al edilului din Sinaia, implicat în diferite afaceri din centrul stațiunii. Pe numele lui ar fi fost achiziționat castelul din Franța.
„Domn’le, ce se-ntâmplă: sintem calomniați, colegii de la Recorder și cu mine, pe banii noștri, cum ar veni. Oprea de la Sinaia spune de ieri întruna cum noi am luat șpagă pentru investigația despre el și business-urile lui, pune explicit că am luat și spune și de la cine, de la “Unchiu’ Rușanu”. Oprea, fiind primar, mănâncă seara acasă din salariul lui (încă nu s-a stabilit că e și altfel, da?), salariu din bani publici. Adică și din ai mei. Asta știați deja. Ce nu știați? (Sau, mnah, io nu știam…) Vine și criza dobre și adaugă la calomnie: “am luat” 50.000 de euro (Oprea nu spune cât anume, ci doar de la cine). Din ce bani își plătește criza dobre internetu’ de pe care calomniază? Din bani publici, tati: Crina Dobre e asistenta locală a europarlamentarului Rareș Bogdan. Nasol”, a reacționat jurnalistul Ovidiu Vanghele pe pagina sa de Facebook.
Primarul Vlad Oprea a declarat în cadrul unui interviu televizat că investigația Recorder a apărut pentru că începe campania electorală, în timp ce pe fundal se aude o voce care șoptea începutul discursului său.
„În primul rând bun venit în campania electorală, mâine începe campania electorală, iar acest material evident a apărut în acest moment dacă ne întrebăm de ce a început acum, începe pentru că pentru că începe campania electorală și datorită faptului că timp de 20 de ani s-au făcut foarte multe investiții în Sinaia, Sinaia s-a dezvoltat, (...) a devenit extrem de atractivă, de aceea sunt foarte multe grupuri de interese, foarte mulți investitori, care pentru a obține un rezultat final calcă pe orice, inclusiv mergând până acolo, în care comandă diverse acțiuni cum este și cea de astăzi. Nu este prima dată când mă confrunt cu astfel de campanii, am candidat încă din anul 2004 și de fiecare dată a apărut câte ceva nou”, a spus Vlad Oprea la Euronews TV.
Primarul liberal a mai afirmat că acea casă „este o ruină, nu este un castel” și că a fost cumpărată într-adevăr de un prieten de-al său, de Beniamin Gonţ, care urmează să o renoveze. „Da într-adevăr am fost acolo pentru că vreau să-l ajut cu experiența pe care o am. Toată lumea știe foarte bine că în tot ceea ce s-a construit în Sinaia, în zona publică, întotdeauna m-am implicat, eu fiind și inginer constructor. De aceea tot ceea ce înseamnă proiecte de investiții m-a implicat direct în ele”, a adăugat Oprea.
Edilul liberal a afirmat că în spatele investigației jurnalistice s-ar afla „un grup infracțional care are interese acolo, condus de Dan Radu Rușanu”.
„Nu l-am întrebat pentru că nu este treaba mea să-l întreb și nici măcar nu am văzut toată această investigație pentru că știu ceea ce este în spatele ei. Este un grup infracțional care are interese acolo. Un grup care este condus de domnul Dan Radu Rușanu și afirm ceea ce spun pentru că chiar dânsul personal, săptămâna trecută mi-a spus că el plătește toate aceste acțiuni pentru că are interese de a obține un plan urbanistic zonal pentru a începe o construcție imensă în zona telegondolei din Sinaia”, a spus Oprea, întrebat dacă l-a întrebat vreodată pe Beniamin Gonţ de unde are bani să renoveze un asemenea castel, după cum a relatat anterior și G4Media.
Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a spus că este de părere că lupta anticorupţie în România funcționează și că este „este „foarte posibil” ca DNA să se sesizeze în legătură cu investigaţia Recorder privind afacerile primarului PNL din Sinaia, Vlad Oprea.