10 lucruri bizare despre sclavii antici: afacerile cu carne vie din Pont, povestea „sclavului“ Zamolxis şi dacul care a ales moartea în locul robiei

10 lucruri bizare despre sclavii antici: afacerile cu carne vie din Pont, povestea „sclavului“ Zamolxis şi dacul care a ales moartea în locul robiei

Sclavi folosiţi în mină. Wikimedia.

Una dintre cele mai controversate mărturii păstrate de la autorii antici prezintă povestea zeităţii geţilor, Zamolxis, care ar fi fost la origine un sclav al înţeleptului Pitagora. Informaţii mai precise dezvăluie amănunte despre modul în care strămoşii noştri se raportau la sclavie.

O serie de mărturii istorice oferă detalii fascinante despre modul în care a funcţionat sclavia în lumea antică şi despre cel în care populaţiile care au stăpânit actualul teritoriu al României o priveau.

1. Tatuajele, specifice sclavilor
Sclavii erau tatuaţi, iar o relatare a autorului antic Clearh din Soloi, din secolul al IV-lea î. Hr. afirmă că populaţiile de la nord de Dunăre au adoptat obiceiul tatuajelor şi l-au transformat dintr-unul umilitor, într-unul artistic, specific aristocraţiei. „Nevestele sciţilor au tatuat trupurile femeilor trace, ale acelor traci care locuiesc în vecinătate la vest şi nord, făcând un desen cu ace. De aceea, după mulţi ani, femeile trace care fuseseră batjocorite au şters urma nenorocirii lor într-un fel special gravând desene şi pe restul pielii, pentru ca semnul insultei şi al ruşinii ce se aflau pe ele, să fie socotit că intră în desenul ornamental“, scria în secolul IV îHR, grecul Clearh din Soloi. Alţi autori ai vremii, citaţi de istoricul Vasile Pârvan afirmau că geţii nu se tatuau, ci doar sclavii lor.

2. Geta şi Davos, sclavi importaţi din Dacia
Geta şi Davos erau cele mai frecvente nume date sclavilor aduşi în Grecia Antică din teritoriile ocupate de strămoşii noştri. Potrivit istoricului Ion Horaţiu Crişan, un nume comun la geţi, regăsit în operele anticilor greci şi latini era Daos (Davos sau Davus).

„Vorbind despre daci, Strabon ne spune: << Geţii sunt cei care se întind spre Pont şi spre răsărit, iar dacii cei care locuiesc în partea opusă, spre Germania şi spre izvoarele Istrului. Socot că ei se numeau în vechime Daoi. >> De aici şi numele de sclavi Geta şi Davos, obişnuit la antici. Într-adevăr, atenienii îi numeau pe sclavii lor după numele neamurilor de unde îi aduceau. Ipoteza lui Strabon a fost acceptată de cei mai mulţi dintre învăţaţii moderni, care presupun că daos, numele vechi, se transforma în dakos”, relata Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Spiritualitatea geto-dacilor” (Bucureşti, 1984).

3. Zamolxis, sclav al lui Pitagora?

Mai mulţi autori antici greci afirmau că Zamolxis, zeitatea geţilor, ar fi fost, de fapt un sclav şi un discipol al învăţatului Pitagora, revenit din insulat grecească Samos în ţinuturile natale. „Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice, iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo”, afirma Strabon, un alt mare istoric al Antichităţii. Potrivit istoricului I. H. Crişan, grecii au fost frapaţi de similitudinea dintre Pitagora şi Zamolxis şi de aceea au creat legenda cu privire la sclavia lui Zamolxis, pe care istoricul Herodot a transmis-o, fără însă a o crede. „Grecii cunoscând pe Geţi au fost aşa de miraţi de înalta lor concepţie despre lume şi viaţă—şi în special de credinţa lor în nemurirea sufletului — încât, negăsind altă explicare, i-au proclamat pur şi simplu de adepţi ai filosofiei idealiste şi mistice a lui Pythagoras. Iar pentru ajungerea Ia Geţi a acestei filosofii religioase din Sud şi pentru răspândirea ei în Getia, ei au născocit povestea principelui şi apoi regelui şi în sfârşit zeului Zalmoxis, sclav şi discipol al lui Pythagoras la Samos, iar apoi rege şi zeu la Geţi, pe cari i-a reformat în sensul învăţăturii idealiste a maestrului său”, susţinea academicianul Vasile Pârvan, autor al celebrei lucrări Getica.

4. Geţii făceau comerţ cu sclavi

Mărturii istorice amintesc despre comerţul cu sclavi proveniţi din ţinuturile geţilor, deşi în sclavii nu erau în număr semnificativ în societatea geto-dacică. Ţărmul Mării Negre era unul dintre locurile „de desfacere” ale pieţei de sclavi. „Cât nu dovedeau să cumpere cu vinul adus, împlineau cu frumoasele tetradrachme de argint. Şi, ori pentru vin, ori pentru argint, Dacii dădeau sclavi (prizonierii luaţi în răsboaele ori năvălirile ultime), cai, piei, ceară, miere, lână, blănuri şi — alăturea de grâul indispensabil Sudului — credem, foarte multă sare, pe care Grecii de sigur o desfăceau la Thracii din Balcani, lipsiţi de acest mineral aşa de folositor, realizând câştiguri foarte însemnate”, informa istoricul Vasile Pârvan. „În privinţa celor necesare vieţii, ţinuturile pontice ne dau vite şi sclavi, în număr foarte mare şi de o calitate mărturisită de toţi ca excelentă”, afirma autorul antic Polibu, din Arcadia secolului II î. Hr.

5. Grecii, cei mai interesaţi de sclavi

În lumea antică populaţia de sclavi a variat în funcţie de regiuni, însă unele estimări sugerează că în Atena şi împrejurimile sale (Attica) în urmă cu circa 2.300 de ani populaţia de sclavi se ridica la 100.000 de oameni, în condiţiile în care populaţia totală a regiunii ajungea la 250.000 de oameni. Organizarea socială dacică din aceeaşi perioadă era cu totul diferită, nefiind una de tip sclavagist aşa cum era în civilizaţiile mari ale Europei, informează unii dintre istorici.

6. Cum se procurau sclavii

Un număr mare de sclavi erau prizonieri de război, fiind luaţi ca pradă a armatelor victorioase. Unele mărturii istorice prezintă cum Filip al doilea, tatăl lui Alexandru cel Mare (Macedon) ar fi luat 20.000 de femei şi copii în sclavie, după invazia în teritoriile sciţilor. Uneori, comercianţii de sclavi se alăturau armatelor în campaniile militare pentru a profita din plin de prăzile acestora. Pirateria, datoriile şi triburile care doreau să ofere oameni în schimbul unor produse erau principalele surse de „alimentare” ale pieţelor de sclavi, multe de pe ţărmul Mării Negre.

7. Unde erau folosiţi sclavii

A munci pentru alţii era perceput deseori ca un lucru negativ la grecii antici, cu excepţia cazului în care munca era în slujba statului. Astfel, sclavii erau folosiţi într-o gamă largă de activităţi. Erau angajaţi ca bucătari, meseriaşi, cameriste, mineri, asistente medicale, portari, însoţitori ai militarilor, hamali sau luptători. În Atena din secolele V-IV i.Hr., activitatea de ordine publică specifică poliţiei era asigurată şi de către sclavii sciţi, potrivit unor mărturii istorice. De asemenea, cele mai multe dintre prostituate proveneau din rândul sclavelor. Uneori, frumuseţea şi acceptarea posturii de prostituată le elibera din sclavie, în timp ce altele erau răscumpărate şi eliberate de la stăpânii lor.

8 Cum trăiau sclavii

În Grecia Antică, una dintre cele mai mari destinaţii pentru sclavi din ţinuturile Europei antice, condiţiile de viaţă ale sclavilor erau strâns legate de ocupaţiile lor. Cel mai nefericit destin îl aveau sclavii implicaţi în minerit, condamnaţi la o viaţă mizerabilă şi o moarte timpurie. Nu toţi sclavii erau condamnaţi să sufere cruzimi şi abuzuri, iar unii puteau ajunge să trăiască în condiţii decente: cei care cunoşteau meserii puteau trăi separat de stăpânii lor şi puteau avea venituri care nu ajungeau cu totul în posesia stăpânilor, iar unii dintre sclavii care luptau în armată puteau avea parte de înmormântări cu onoruri, la fel ca ale unor oameni liberi.

9 Sclavii din minerit

Sectorul minier a fost o activitate extrem de profitabilă în Grecia antică, iar profiturile din minerit erau la fel de mari ca riscurile la care erau expuşi lucrătorii. În mare parte, angajaţii din minerit erau sclavi. Unele mine din Grecia antică, aflate în proprietatea unor aristocraţi aveau 1.000 de sclavi. Lucrau în subteran, în cătuşe, lipsiţi de lumina soarelui şi de aer curat. O mărturie istorică vorbeşte despre 7.000 de militari atenieni luaţi prizonieri în 413 î.Hr., în timpul unei expediţii dezastruoase în Sicilia, toţi fiind forţaţi să lucreze în carierele de la Syracusa. Nici unul dintre ei nu a supravieţuit.

10 Decebal a preferat moartea în faţa robiei

După înfrângerea dacilor, în cel de-al doilea război daco-roman, armata împăratului Traian s-a întors în Roma cu o pradă impresionantă. Comorile au totalizat peste 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint, potrivit unor istorici, la care s-au adăugat zeci de mii de oameni, aduşi în robie. „Traian dădu spectacole timp de o sută şi douăzeci şi trei de zile, în cursul cărora au fost ucise cam unsprezece mii de animale sălbatice şi domestice. Au luptat zece mii de gladiatori”, relata autorul latin Dio Cassius. Decebal, marele duşman al împăratului roman, a preferat moartea în faţa umilinţei sclaviei. „Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma”, relata autorul Istoriei Romanilor.


Vă recomandăm şi:

Prăbuşirea celui mai puternic rege dac, Burebista - întemeitorul Daciei, ucis în urma unui complot al aristocraţiei pentru că avea prea multă putere

Burebista a rămas în istorie drept cel mai impunător rege al dacilor. A fost omul care a reuşit să unească sub stăpânirea sa triburile aflate în conflict şi să aducă Dacia în culmea puterii militare. Burebista, numit în vremea sa „cel dintâi si cel mai mare dintre regii din Tracia“, a fost ucis în urma unui complot, iar după moartea sa, relaţiile dintre uniunile de triburi s-au destrămat.

Zece mărturii istorice despre strămoşii noştri daci: erau barbari, se credeau nemuritori. De ce au fost numiţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“

Herodot i-a numit pe daco-geţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”; în schimb, poetul latin Ovidius s-a arătat necruţător faţă de băştinaşii de pe malul Mării Negre, în mijlocul cărora fusese exilat. Îi numea sălbatici. O serie de mărturii istorice conturează portretul strămoşilor noştri din Antichitate.

Ce limbă vorbeau, de fapt, dacii şi de ce nu foloseau scrierea. Sute de cuvinte mai puţin ştiute pe care ni le-au lăsat moştenire strămoşii noştri

Aproape 200 de cuvinte din limba română îşi au originea în limba vorbită de daci, potrivit celor mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o altă concluzie la care au ajuns lingviştii consacraţi, însă cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antică au stârnit controverse.

Cele mai faimoase bijuterii ale dacilor. Cât de pricepuţi erau meşterii din atelierele Sarmizegetusei în prelucrarea aurului şi unde au dispărut comorile lor

Cele mai valoroase piese de tezaur descoperite în Sarmizegetusa Regia sunt brăţările din aur masiv, din vremea dacilor, bogat împodobite. Obiectele unice spun povestea măiestriei cu care dacii prelucrau metalele, susţin istoricii. De-a lungul timpului, multe alte tezaure de bijuterii care au aparţinut vechilor locuitori ai ţinuturilor Carpaţilor s-au pierdut pentru totdeauna.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările